Podcast despre depresie. Ep. 1: Depresia doare de-adevăratelea.

podcast despre depresie

Depresia doare de-adevăratelea, doare fizic. Asta e ideea care mi-a rămas în cap multă vreme după ce am montat primul episod din mini-seria / podcast despre depresie pentru platforma Pacientul 2.0, cu sprijinul COPAC.

Nu știu să zic de ce am ales să fac primul podcast pe teme de sănătate, despre depresie. Poate pentru că am suferit de boala asta îngrozitoare. În 2005, în perioada divorțului, am fost diagnosticată cu depresie, câteva luni am mers la terapie și am luat tratament, a fost categoric cea mai grea perioadă din toată viața mea.

Am vorbit pentru această mini-serie cu medici psihiatri, cu psihologi, cu psihologi care au avut depresie, cu persoane publice care au recunoscut că au suferit de depresie la un moment dat, dar mai ales am stat de vorbă cu Greta Goran – o tipă pe care bănuiesc că o să o iubiți și voi, așa cum m-am lipit și eu de ea de la prima întâlnire. Greta are 34 de ani, face terapie de 20 de ani și ia medicamente de 8 ani.

Puteți să ascultați acest podcast despre depresie pe Anchor.fm:

și pe SoundCloud:

 

Nu uitați să dați like și share dacă vă place, să comentați și să-mi dați feedback de orice fel ar fi el. Țin cont de orice părere, să știți! 🙂

Las aici câteva declarații pe care o să le regăsiți în podcast despre depresie:

Greta Goran:

Mă trezesc dimineața fără să vreau să mă trezesc, deci trag cât mai mult de snoozul ăla… Dacă se poate aș leșina în pat până la sfârșitul lumii. Adică, cele mai mari perioade ale mele de rău și negru… Anul trecut am stat trei luni în pat fără să mișc, fără să mișc, efectiv, senzația aia că ți se lipește spatele de lenjerie, urăști patul ăla, urăști casa aia... Într-o dimineață, cu toate vorbele și toată terapia mea și toate triggerele alea bune nu m-am mai ridicat din pat. Și am refuzat să mă ridic din pat și am dormit. Am dormit! La început pot să dorm mai mult, pot să dorm două trei zile, așa, fără să mă opresc. După, ajutată de pastile doar dormeam, mă trezeam, mă duceam la baie și mă culcam la loc. Atât. Am stat trei luni!

Am încercat psihanaliză tranzacțională, hipnoză, meditație, constelație, aia cu întoarcerea în timp, am făcut și reiki și terapie de grup și sunt în grupuri suport. Yoga nu mai zic și sport constant. Adică am avut patru-cinci ani de zile în care mă duceam la sală de luni până sâmbătă în fiecare zi. Am văzut un documentar pe Netflix în care zicea că dacă mănânci doar chestii galbene, rupe serotonina în două. Ascultă-mă un pic! Și chestii galbene însemnând pepene, gref, banană, tot ce era galben. Două luni de zile, tolomaca… Era și iarnă! Pepene galben găseai, dar dădeam un rinichi pe el și mă duceam să iau, că mă săturasem de atâtea banane! Două luni de zile, doar apă și mâncare galbenă, fructe galbene, pepene, ardei d-ăla galben, tot ce era galben! Și așteptam! Înțelegi, Laura? Așteptam în fiecare zi să dea serotonina în mine. Și după două luni… Că nu încerc doar două săptămâni, că nu sunt proastă să stau două săptămâni… am zis Hai, o lună! Și după o lună am zis Tot am stat o lună, hai să mai bag o lună de gălbenuș d-ăsta! Uite că n-a mers! Șocant, dar nu a mers! Șocant! Bețișoare parfumate… Dar nici nu știu să-ți zic acuma cum sunt alea cu copilăria, sunt alea pe rutină, sunt scrisori pentru părinți netrimise…

Așa că la un anumit punct, făceam eu terapie cu un tip și foarte, foarte scump și mi-a propus, după vreo șase-șapte luni, mi-a zis Gata, soluția e să bei ayahuasca! Știi ayahuasca? Costă câteva mii de euro. Eu trebuia să merg în Peru la șacali, șamani, cu șerpi, în junglă, în junglă, fără telefon… Aveam o lună de zile, două, înainte, în care trebuia să mănânc doar trei chestii: spirulină care e aia oribilă și verde din apă, deci pur și simplu mă țineam de nas, spirulină, clorofilă, clorciofilă și tirulină… Acolo se întâmplă: bei ayahuasca asta, care este o plantă, dar are efect de droguri în capul tău. Dar nu sunt droguri! Am citit și două cărți! Este o plantă, planta-mamă, care îți vorbește și te liniștește complet, salvează lumea de cancer, de diabet, de tristețe… Ideea e că iei planta asta, o bei, apoi toată seara stai cu găleata și cu un șaman lângă tine și tu vomiți toată seara, toată noaptea!… Și vomitai în continuu, tu stăteai acolo în junglă șase-șapte zile, băgai în fiecare seară ayahuasca, vedeai fel și fel, simțeai fel și fel, vorbeai cu ea, ea te lumina la cap, tu plecai de acolo luminat! A salvat cancer… Ce, măi, noi suntem niște proști aici!

Mai puteți asculta și alte interviuri audio / podcast făcute de mine cu Ilona Brezoianu, Andreea Esca, Cristian Lascu, Raluca și Oliver Bauer.

Mihai Bran, psihiatru:

Oricine poate face depresie, că e tânăr, că e bătrân, că are studii superioare, că lucrează pe câmp, că lucrează în fabrică, nu există un tipar al pacientului cu depresie. Se pare că într-adevăr sunt afectate femeile, dar bărbații fac episoade mai urâte și sunt un pic mai greu de tratat.

Mugur Ciumăgeanu, psihoterapeut:

Noi putem face depresie din senin, putem face depresie pentru că am pierdut ceva foarte valoros, putem face depresie după o boală, putem face depresie ca urmare a unor tratamente medicamentoase, putem face depresie ca urmare a unui consum de substanțe, putem face depresie ca urmare a unei boli autoimune, putem face depresie înainte de instalarea unui sindrom demențial, deci felul în care ajungi la destinația depresie pentru fiecare este foarte particular.

În primul rând, când vorbim despre depresie, trebuie să vorbim despre ideea de tristețe de durată. O tristețe dintr-o dimineață, o supărare tranzitorie, o mică ceartă cu cineva, care este după aceea însoțită de regrete, nu înseamnă automat că persoana respectivă este în suferință.

Principalul lucru pe care marea majoritate a persoanelor cu depresie îl aduc în discuție este lipsa de energie, oboseala și această idee de lentoare întunecată, de lipsă de vitalitate și un fel de sfârșeală care nu se mai termină.  Ideea aceasta de fără sfârșit într-un fel de negură și a minții, și de multe ori și a corpului pentru că unul din lucrurile foarte interesante care se întâmplă în depresie este că depresia doare. Doare la propriu. Sunt centri ai creierului care sunt stimulați pe girusul cingulat – neuroștiințele deja au și câteva răspunsuri – care sunt foarte apropiate de centrii durerii fizice. Și astfel, atunci când tristețea este mare, când sfârșeala, lipsa de vigoare, de tonus este extrem de mare, persoanele încep să simtă că-i doare pe dinăuntru și nu este o metaforă. Este pur și simplu expresia unui creier care reacționează unitar la experiență și care are această particularitate foarte specială de senzație fizică a tristeții.

Sunt Andreea Raicu și mă bucur că acum pot vorbi detașat despre perioada în care aveam depresie.

Sunt Petronela Rotar și am fost diagnosticată cu depresie cronică atunci când eram mică.

Sunt Marius Manole și am trecut prin asta, nu m-a ocolit, da, sunt Marius Manole și am suferit de depresie.

Sunt Nuami Dinescu și depresia mi-a bătut la ușă destul de devreme.

Sunt Elena Lasconi și știu ce înseamnă depresia și mai mult decât atât, știu că nimeni nu vrea să vorbească despre asta, deși este atât de prezentă între noi.

Bună, sunt Andreea Marin și trebuie să știi că depresia nu e o vină, e doar o boală!

Sunt Mugur Ciumăgeanu, sunt purtătorul mândru al unui diagnostic de depresie recurentă cu două recurențe.

I-am întrebat câte ceva despre depresie. De pildă, dacă ar avea o culoare, ce culoare ar avea depresia.

Petronela Rotar: Culoarea doliului.

Nuami Dinescu: Negru.

Marius Manole: Violet intens.

Andreea Marin: Întuneric.

Andreea Raicu: Neagră întunecată.

Mugur Ciumăgeanu: Nămol violet.

Sau dacă ar fi un sunet, cum s-ar auzi?

Petronela Rotar: Heterodină, sunetul pe care îl auzeam în cască. Când lucram în televiziune. E un țiuit foarte, foarte înalt și înnebunitor.

Nuami Dinescu: Ca atunci când se face microfonie și sunetul e ridicat foarte mult.

Marius Manole: Scârțâit de cretă pe tablă.

Elena Lasconi: Aoleo, ar fi sunetul ăla îngrozitor de la miră, care apare la televizor. Știi cum apărea la televizor pe vremuri când se termina programul?

Andreea Marin: Un zgomot imens și de neînțeles.

Dar dacă ar fi un miros?

Petronela Rotar: A moarte, a cadavru.

Marius Manole: Cenușă.

Elena Lasconi: A putred și a mucegai.

Andreea Marin: Un miros amar.

Mugur Ciumăgeanu: Mirosul de praf umed.

Aproximativ 800.000 de oameni se sinucid anual și peste 300 de milioane oameni suferă de depresie la nivel mondial, arată statisticile Organizației Mondiale a Sănătății. Deci suntem mulți care trecem sau am trecut vreodată prin așa ceva. E important să știm lucrurile astea, să conștientizăm că suntem mulți, că nu e vina noastră, că oricine poate face depresie, că trebuie să cerem ajutor, că nu ne ajută cu nimic dacă ne mințim pe noi înșine că ne putem auto-trata cu citate motivaționale și soluții minune.

În următorul episod vorbim despre ce așteptări au cei care suferă de depresie de la cei din jur – familie, prieteni. Și sfaturi de la specialiști pentru familie și prieteni – ce să facă și ce să nu, ce să zică și ce să nu, astfel încât să fie de ajutor oamenilor în depresie.

Dacă știți pe cineva care suferă de depresie, dați share, s-ar putea să-i fie de folos.

Tagged with: