Ilona Brezoianu e comedie ambulantă [podcast și interviu scris]

ilona brezoianu

Vă spuneam că mă apuc de podcast! Ei bine, am făcut-o.

Primul interviu este cu Ilona Brezoianu (foto de Octavian Andrei Mardale), o actriță care dă dependență de la primul spectacol. O vezi o dată și apoi o cauți pe toate afișele, îi dai friend request pe Facebook și îi dai follow pe Instagram (iar asta o face pe ea foarte fericită), doar ca să afli când are următorul spectacol.

Poți asculta interviul în format audio aici

și pe:

Aici ai doar o parte din interviu:

Laura: Bună, Ilona. Te-am văzut în Fata din Curcubeu și te-am văzut în Stă să plouă și după aia în Mon Cabaret Noir și în toate mi-ai lăsat senzația că ești o tipă foarte mișto cu care poți să vorbești ușor, genul de om fără fițe, cu care poți să ai chimie instantaneu și să-ți fie ușor să comunici. Ai vreo zece spectacole în momentul ăsta, nu?

Ilona: Da. Cred că 10 sunt și acum cred că lucrez la al 11-lea și chiar la al 12-lea…

Laura: Spectacole care sunt la vreo șase teatre. Adică ești la …

Ilona: Sunt la Teatrul Avangardia, la Teatrul Național, la Metropolis, la Green Hours și la Teatrelli…

Laura: Și ești angajată la Comedie de ceva vreme.

Ilona: De doi ani. Chiar acum în vară împlinesc doi ani de când sunt angajată.

Laura :10 spectacole și încă două în pregătire. Mai poți?

Ilona: Da. Cred că asta mă ține vie.

Laura: Nu e un efort de memorie uriaș? Adică mai ții minte unde ți-ai lăsat cheile?

Ilona: Asta nu prea, dar cu textele nu mă încurc, de obicei n-am probleme. Mi-am dezvoltat o abilitate să învăț foarte ușor. Cel puțin asta am constatat, că am creierul atât de bine antrenat, încât asimilează foarte repede. Vorbim de texte sau mișcări. În schimb, uit ce am făcut alaltăieri, de exemplu. Cred că e moștenită de la taică-miu, pentru că el de fiecare dată când pleacă să cumpere ceva, vine cu totul alte lucruri, cu o undiță sau ceva… Sunt sigură!

Laura: Eu cred că nu uită, eu cred că așa vrea! În ce relații ești cu ai tăi?

Ilona: Foarte bune. Foarte, foarte bune. Ne înțelegem foarte bine, chiar avem o familie, zic eu, o familie ideală în limitele bunului simț. O familie modestă de oameni cu simțul umorului, tot timpul am depășit problemele cu umor și ne susținem unii pe alții. Mama e asistentă medicală și taică-miu e inginer constructor de nave. Sora mea e make up artist și în paralel lucrează și la o companie de telefonie mobilă.

Laura: Vă vedeți des?

Ilona: Din păcate, spre rușinea mea, nu prea trec pe la Giurgiu pe la ai mei, dar taică-miu a descoperit acest Facetime și mă sună video. Ceea ce e foarte frumos din partea lui, doar că mă sună exact în niște momente foarte nepotrivite cum ar fi pe stradă sau la magazin și vorbește tare și zice Unde ești? La magazin! Am început să ne vedem foarte des, aproape zilnic, îmi trimite poze pe Facebook cu ei, cu pisicile, cu toată lumea.

Laura: Bine că știu să folosească telefoanele și să facă poze!

Ilona: Da, inclusiv, într-o perioadă, folosea filtrele alea de la Facebook și își punea tot felul de pisici în cap, de urechi…

Laura: Ai tăi nu au nicio legătură cu actoria. Doar că erai tu foarte populară în școală și te-ai dus la niște spectacole de teatru când erai mică, ți-au plăcut și ți s-a părut că ai stofă de actriță. Și de aici a început, nu?

Ilona: Nu știu dacă mi s-a părut, că la vârsta aia nu știu dacă îți dai seama real, doar că eram foarte, foarte pasionată de tot ce însemna muzica, dansul. Făceam spectacole în casă, cu tot! Aveam o orgă la care nu știam să cânt, dar mimam sau spuneam poezii sau cântam cu vocea. Aveam tot felul de îndeletniciri din astea artistice și îmi plăcea să am și public. Ai mei stăteau și se uitau la spectacolele alea și eu mă simțeam bine. Si aveam, nu știu, trei ani. Toate show-urile astea artistice mi le amintesc perfect! Și după aia am început să iau în serios puțin toată treaba asta. Nu mă așteptam să fie atât de greu, am avut o surpriză la facultate că mi se părea greu să faci atâta pregătire…

Laura: Prieteni ai?

Ilona: Eu zic că am câțiva.

Laura: Câți prieteni poți să suni dacă rămâi în pană la miezul nopții pe autostradă să vină să te ia?

Ilona: Cred că vreo cinci.

Laura: Sunt actori sau prieteni din copilărie?

Ilona: Și, și.

Laura: Dintre actori cu cine te înțelegi bine?

Ilona: Cu Anca Dinicu, cu Vlad Bârzanu, cu Lia Bugnar…

Dacă tot a venit vorba de Lia Bugnar, când am mers la următorul ei spectacol am abordat-o și am întrebat-o ce părere are despre Ilona (îi mulțumesc Liei pe această cale că mi-a dat și titlu pentru interviu):

”Hai să zicem că Ilona Brezoianu e un model de om cu care m-am simțit foarte familiară din prima clipă și care îmi place foarte tare din creștet până în tălpi și pe dinăuntru, și pe dinafară. Adică ea chiar poate să fie o bucurie la casa omului. Ea fiind ca un burețel, așa trece ea prin lumea asta, tot ce prinde interesant din stânga, din dreapta, pune, adună, adună și mie îmi plac oamenii ăștia într-o continuă transformare și cu care evident Dumnezeu a fost părtinitor și le-a făcut un băgăjel mai bogat decât altora. Dar ce-mi place la Ilona este că e un om care nu își complică viața în așa fel încât să își bruieze talentul. Nu complică lucrurile foarte tare. Asta e interesant la Ilona. Plus că are un haz dement. Râzi non stop de ea. De ea, cu ea, e comedie ambulantă.

Laura: Ți-e mai ușor să îi faci pe oameni să râdă sau ți-e mai ușor să îi faci să plângă?

Ilona: Mie mi-e mult mai confortabil să fac oamenii să râdă. Asta, pentru că așa e și natura mea. E greu să faci dramă. Chiar mă gândeam zilele trecute, vorbeam cu prietenul meu, că avem Fata din Curcubeu și eram așa, începusem să intru într-o stare un pic mai deprimantă… Niciun om în lumea asta, care e bine dispus într-o zi, nu-și dorește să meargă într-un loc anume ca să se deprime. Jumătate de spectacol e în lacrimi…

Laura: Nu că e în lacrimi! Plângi cu muci! Ești uluitoare, nu am mai văzut niciun actor să plângă de-adevăratelea, așa cum plâng oamenii în viața reală, adică și cu muci! 🙂

Ilona: (râde) Tocmai asta zic, nu își dorește nimeni să meargă acolo și să plângă, dar înveți asta. Experiența te învață să știi să lucrezi foarte bine cu mobilitatea ta emoțională.

Laura: M-a șocat în Fata din Curcubeu, pe care l-am văzut de două ori, că fiecare dată, la o replică, la Filmul PE CARE l-am văzut prima dată, toată sala izbucnește în râs, inclusiv Lia Bugnar care a scris replica. Mi se pare uluitor cum un accent pe un cuvânt poate să facă o sală întreagă să izbucnească în râs. Mi se pare că aici e talentul. Nu știu dacă a venit de la tine sau de la Lia…

Ilona: Era scris așa, puțin îngroșat. Nu mai țin minte dacă a fost propunerea Liei sau propunerea mea, cred că totuși a ei. Oricum, am mai folosit-o de atunci și în alte spectacole. Am încercat să fac, așa, un fel de trademark. De exemplu, în Diseară la 7, o folosesc, dar o folosesc prost. Adică acolo zic Vezi că vin din partea aia care ți-a plăcut ție, după care zic PE CARE ți-a plăcut ție. Am reușit să o și stric în altă parte, dar văd că oamenii tot se distrează!

Laura: Când am văzut prima dată Fata din Curcubeu, în sală erau mulți oameni mișto, vedete, printre care și Simona Halep. Sunteți prietene, vă cunoașteți sau atunci a venit prima dată?

Ilona: Ea a mai fost la Stă să plouă de vreo trei ori. E un spectacol pe care îl îndrăgește foarte tare și, da, pot să zic că avem o relație foarte bună, o relație de amiciție absolut interesantă, am mai ieșit împreună.

Laura: Ai actori sau regizori, scenografi, deci oameni din teatru pentru care te duci să vezi un spectacol doar pentru că sunt ei pe afiș?

Ilona: Da. Marius Manole! Pe lângă prietenia cu care îmi permit să mă laud, îl respect foarte mult ca artist și m-aș duce oricând să-l văd într-un spectacol și tot timpul mă surprinde cu ceva nou.

L-am sunat pe Marius Manole, pentru că eram curioasă ce spune el despre Ilona Brezoianu:

”E poate unul dintre cei mai ludici oameni pe care îi cunosc și care nu a renunțat deloc la copilul ăla din ea și care oricât succes ar avea vreodată, nu are cum să se schimbe. Eu cred că e un talent înnăscut, unul din talentele alea născute, nu făcute și că poate să aibă o carieră foarte, foarte frumoasă!”.

Laura: Dar cu muzica? De unde ai descoperit că ai talent? Dând spectacole în casă în fața părinților?

Ilona: Da. Asta e una. Și a doua – M-am înscris la cursuri de canto în școala generală. Am făcut canto, dans și toate artele posibile la mine la Giurgiu. Am trecut și pe la desen, unde îmi făcea maică-mea planșele că nu aveam pic de talent. După care am început să cânt la Zilele Orașului…

Laura: Nu te-au invitat și la Ruse?

Ilona: (râde). Nu, doar la Zilele Orașului sau la diverse festivități la teatrul din Giurgiu sau la Casa de Cultură. Avem vreo 12, 13, 14 ani. Așa am descoperit că îmi place să cânt, apoi am cântat și la câteva nunți ale unor prieteni, la botez la nepotul meu…

Laura: La nunți cântai un cântec sau toată petrecerea?

Ilona: Unu-două… Încă mă pasionează. Mi-ar plăcea foarte mult să cânt cu un taraf, dar nu am timp.

Laura: Cum ai vrea să te perceapă publicul?

Ilona: Mie îmi plăcea foarte mult cum erau actorii pe vremuri. Adică ziceai A jucat Olga Tudorache sau A jucat Toma Caragiu! Pentru noi erau niște legende și eram curioși Ce face oare Olga Tudorache în timpul liber? Și acum, de exemplu, eu am o reticență vizavi de domnul Rebengiuc. De câte ori mă întâlnesc cu dumnealui sunt foarte atentă la cum vorbesc, cum stau, mă rușinez… Îmi pare rău că a dispărut magia asta care era odată legată de actori, de cum erau ei. Acum, toată lumea te vede pe rețelele de socializare, nu mai există niciun mister vizavi de un actor!

Laura: Dar nici tu nu ești genul misterioasă!

Ilona: Nu sunt pentru că mi-am dat seama că în vremurile noastre nu mai câștigi cu asta. Faptul că stai într-un con de umbră și vrei doar să fii misterios… nu cred că mai poți câștiga simpatia publicului cu asta. Oamenii vor să se apropie de tine! Cred că de-asta foarte multă lume îmi zice Îmi place foarte mult ce postezi pe Instagram. Pentru că eu postez lucruri reale de la mine din casă, caloriferul electric cu care mă încălzesc iarna, la care nu vreau să renunț! Și lor li se pare fascinant că eu am curaj să spun lucrurile astea despre mine. Fac mișto de cum arăt, de faptul că mă duc la o premieră îmbrăcată nu-știu-cum că nu am haine de gală și așa mai departe! În schimb mi-aș fi dorit să am o aura aia de mister pe care o aveau altădată actorii și să te întrebi Oare cu ce se îmbracă Ilona Brezoianu la premieră? Dar nu se mai poate! Că eu deja scriu pe Instagram că O să mă vedeți îmbrăcată ca un boschetar și să nu vă mirați.

Laura: Pe Instagram ești cam inflencer!

Ilona: Sunt într-o pauză, nu știu dacă ai observat! Nu am mai avut idei și eu am senzația că trebuie să faci un story când chiar ai o idee. Mi-am dat seama că oricum și dacă ajung la 10.000, eu o să vreau la 15.000 și așa mai departe. Nu are rost să mă obosesc pentru acest Instagram, că oricum nu câștig nimic din el. Nu știu dacă vreau neapărat să ajung la statutul de influencer și să mă apuc să fac toată ziua reclame, să nu mai am decât de despachetat chestii, că mi se pare că nu mai e niciun fel de viață.

Laura: Da, ce viață chinuită! Revin la teatru: Ți se alocă roluri asemănătoare cumva? Adică te vezi jucând Nina din Pescărușul?

Ilona: Sincer, da, mă văd jucând! Chiar mi s-a propus asta recent. Încă nu vorbesc despre asta, că sunt superstițioasă și nu vreau să nu se mai materializeze. Dar se pare că unii ar avea curaj să facă și asta! Depinde cum vezi, că nu e obligatoriu ca Nina să fie așa sau așa, cred că poate să fie oricum. Adică eu am demonstrat că aș putea să joc și roluri de femei puternice, și prostituate, și boschetare, și vulnerabile. Din punctul meu de vedere, Nina e un personaj vulnerabil, ceea ce eu personal consider că sunt. Asta nu înseamnă că mi-ar fi cel mai la îndemână, probabil că ar fi o muncă destul de grea, dar ar fi un experiment absolut interesant. Dar în general mi se atribuie cam aceeași zonă de roluri.

Laura: Mai ții minte primul rol?

Ilona: Da. La Teatrul Național în 2012. Eram în anul doi de facultate și a făcut Alexandru Dabija Două loturi și a fost o experiență absolut incredibilă: în anul II de facultate să joci la Teatrul Național era WOW! Plus, toți colegii mei de facultate care ziceau Băi, ești nebună? Joci la Național, la Dabija! A fost un heirup, pentru că e foarte greu să ții pasul cu niște actori cu experiență. Eram totuși o studentă în anul doi, aveam 19 – 20 de ani, se vedea diferența dintre mine și ceilalți actori din distribuție pe care eu doar îi văzusem pe scenă, nu mi-am imaginat niciodată că o să joc cu ei! Eram acolo cu Marius Manole, cu Gavril Pătru, cu Ana Ciontea. Aveam emoții! Nu mă auzeam! Vorbeam foarte încet și nu mă auzeam până în ultimul rând… A trebuit să sar niște etape ca să pot să ajung cumva câtuși de puțin acolo, cât să fac față acestei experiențe.

Laura: Cu dragostea cum stai?

Ilona: Foarte bine. Sunt cu prietenul meu de vreo șase ani.

Laura: El e tot actor?

Ilona: Da, e la Național, Emilian Mârnea îl cheamă, dar evit cumva să postez pe Instagram. Oricum, am prieteni care zic că mint, că nu e adevărat, că e o persoană inventată, pentru că el nu e mare fan apariții și nici nu-i place să punem poze. Înainte dacă îi spuneam Hai să punem o poză împreună și zicea Nu, mi se părea ciudat. Păi de ce nu?  Ce ai de ascuns? Acum, în schimb, mi se pare o decizie absolut pertinentă să nu îți expui viața personală pe rețelele de socializare. Părerea mea e că toți oamenii ăștia care se afișează pe rețelele de socializare într-o relație fericită și punându-și poze în care se iubesc foarte mult, e un fail de la bun început. E doar o imagine. Cele mai sănătoase relații sunt fix astea care sunt acasă. Suntem liniștiți și în armonie, nu trebuie să vadă toată lumea cât de bine ne înțelegem noi.

Laura: Ai un tatuaj cu pisicuță? 🙂

Ilona: (râde). Da, la nivelul ăsta am ajuns! Vai, ce m-a certat mama, vai de mine!

Laura: Când l-ai făcut?

Ilona: Acum vreo doi ani. După ce mi-am luat pisică, m-am și dus cu capul. O să îmbătrânesc cu 20 de pisici și singură.

Laura: Vorbim un pic și despre bolile tale? 🙂 Foarte aproape de tatuajul cu pisicuța, am văzut niște cicatrice și inițial m-am gândit că ai avut implanturi, dar apoi am citit că ți-ai scos 3% din plămâni și am făcut legătura cu cicatricele alea.

Ilona: Da, am avut niște probleme la 15 ani. Au apărut brusc. Am făcut niște variante de Pneumotorax, au recidivat de vreo două trei ori și medicii de la Spitalul Militar au hotărât să-l scoată, ca să nu mai tot recidiveze. S-a întâmplat acum vreo zece ani, am reușit să depășesc momentul. Nici nu prea îmi mai amintesc foarte bine ce s-a întâmplat atunci și nici nu vreau.

Laura: Dar acum, capacitatea ta pulmonară e afectată? Poți să alergi, de pildă?

Ilona: Nu e afectată. Pot să fac absolut orice. Nu am avut contraindicații de niciun fel. Pur și simplu duc o viață normală. Mi s-a spus că pot să fac și sport de performanță, dacă vreau. Nu simt că obosesc.

Laura: Ooook. Am lămurit-o pe asta 🙂 După care te-am văzut la Exarhu, unde ziceai Ce bine că nu mă vede mama, că n-am voie să beau, că am probleme cu ficatul! Și cu plămânii, și cu ficatul!… :))

Ilona: (râde) Asta e ipohondria! Oarecum! M-a durut capul foarte tare acum vreo două luni și tot nu-mi trecea, tot nu-mi trecea… până la urmă am ajuns să fac un tomograf că nu se mai înțelegea nimeni cu mine că eu Am ceva, am ceva, am ceva. Și după ce nu am mai avut nimic la cap, am constatat că am la ficat! Eu venind evident după două săptămâni de înghițit diverse pastile de cap și antiinflamatoare luate cu duiumul ca să-mi treacă. Normal că ficatul s-a intoxicat un pic cu medicamente și automat că au ieșit un pic sărite analizele. Dar nu e o problemă! Evident că trebuia să le refac la nu știu câtă vreme, nu le-am mai refăcut!

Laura: Ai trecut la alt organ acum!

Ilona: Da. Am zis că dacă nu obosesc și nu am nimic, trec mai departe.

Laura: Ce muzică aculți?

Ilona: La mine e în funcție de stare. De cele mai multe ori ascult radio în mașină.

Laura: Hopa! Ce radio?

Ilona: Păi ascult Guerrilla, ascult Tanănana, ascult Rock FM…

Laura: Ce matinal asculți?

Ilona: Exarhu. Dar îl mai ascult și pe Vlad Conovaru la Tanănana. În principiu, radio ascult în mașină. Nu vreau să te mint – în portiera din dreapta am și un CD primit cadou cu Florin Salam. Mi l-a cumpărat o prietenă când a venit la mine la o premieră și mi-a zis Băi, chiar nu am știut ce să-ți iau și l-am luat pe ăsta pe repede înainte, am dat 10 lei pe el.  Și mi-a adus un CD cu toată discografia lui Florin Salam și dacă sunt un pic mai necăjită, îl mai pun și pe el din când în când.

Laura: La concerte te duci?

Ilona: Da. Ultima dată am fost la concert Ștefan Bănică. Chiar eram curioasă. Am un prieten care se ocupă de organizarea concertelor lui și am zis Vreau și eu să merg o dată să văd cum e! Că, totuși, e o legendă în România. Trebuie să existe ceva din moment ce tot timpul concertele astea sunt sold out. Și am avut surpriza, pe lângă faptul că știam toate piesele, să asist la un show. El, efectiv, e un artist în toată regula, adică dansează, cântă, are efecte, invitați. Am rămas surprinsă! Și mai merg la concertele băieților de la Subcarpați. Acolo merg aproape de fiecare dată când au concert.

Laura: Cam asta a fost interviul! Îți mulțumesc mult!

Ilona: Și eu îți mulțumesc! Să mă mai chemi și când o să fii foarte, foarte celebră cu interviurile astea!

Laura: Așa o să fac!

…………………………………………

Așadar, asta fost Noi3 de vorbă cu Ilona Brezoianu. Le mulțumesc Ilonei, lui Lucian pentru înregistrare și lui Alex Crăciun pentru editare și generic!

Dacă ai sugestii de alte persoane cu care să fac interviuri sau de teme despre care să vorbesc cu invitații mei, te rog mult de tot scrie-mi! Strădania mea este ca fiecare episod să fie mai bun decât cel de dinainte. Deci ai răbdare cu mine, o să fie din ce în ce mai bine! 🙂