Ai auzit de podcast? Știi ce este? Dacă nu, fii atent, că îți spun eu. Cel puțin, atâta cât știu.
Podcast este, simplist vorbind, un produs audio pus pe net. Adică în loc să am matinal la radio live, fac la orice oră vreau eu o emisiune produsă și o pun pe internet ca tu să o asculți la orice oră vrei tu 🙂
Pentru că e un pic de dor de radio în toată ideea asta cu podcastul meu! Pe de altă parte, știu sigur că nu aș mai avea timp și energie de un matinal, chiar dacă m-ar suna cel mai tare radio. Nu e cazul, oricum! 🙂
Revin la explicațiile despre podcasturi. Ele pot avea formate diverse, exact ca emisiunile radio. Poate să fie o discuție cu un invitat despre mai multe subiece sau poate să fie o discuție despre un subiect cu mai multe voci – specialiști, părți implicate, oameni simpli care își dau cu părerea etc. Unele sunt în serie, au legătură episoadele între ele (de pildă, americanii fac anchete jurnalistice în legătură cu dispariția unor persoane – au și ei Elodiile lor!), altele, chiar dacă sunt reunite sub același nume și aceeași temă, nu au legătură între episoade și tu poți să asculți ce episod vrei, când vrei.
Lungimea podcasturilor variază de la 10 minute la 4 ore, dar cele mai multe au 30 sau 60 de minute.
Unde îl găsești? Cum îl poți asculta?
- pe site-ul celor care îl fac
- pe platforme dedicate cum ar fi iTunes/Apple Podcast, TuneIn, Spotify, Anchor, Google Podcast, Breaker, Pocket Casts, RadioPublic, Stitcher, Castbox, Overcast, PodBean, SoundCloud. Unii pun și pe YouTube. De altfel, am aflat că există și podcasturi video care se pot numi vodcasts! 🙂
- poți să intri să asculți de pe calculator sau de pe telefon. Ideal este să descarci pe telefon una dintre aplicațiile platformelor de mai sus
- ca să afli de episoadele noi ale podcastului tău preferat nu trebuie să faci chestii diferite de ce ai face, de pildă, ca să urmărești blogul tău preferat (odată ce ți-ai instalat aplicația!). Adică: dai like și urmărești paginile de Facebook și Instagram ale podcastului, urmărești site-ul și aplicația.
Avantajele unui podcast. De ce ai asculta așa ceva?
- Cel mai mare avantaj al unui podcast față de articole sau conținut video este că îl poți urmări în timp ce faci alte lucruri – faci curățenie în casă, plimbi câinele, alergi, mergi cu mașina/metroul/trenul/autobuzul etc.
- Alt avantaj este că îl poți descărca când ești conectat la wifi și asculta atunci când nu ai acces la internet (deși sunt din ce în ce mai puține astfel de contexte, să zicem în avion).
- fiind un instrument nou, e evident că producțiile sunt rezultatul pasiunii, deci șansa să dai peste conținut de calitate e mare. Le poți asculta să afli lucruri noi (sunt multe despre știință, inovație, psihologie) sau să asculți interviuri cu oameni de care îți place (actori, vedete, antreprenori de succes) sau pur și simplu ca să te distrezi (multe sunt cu umor, stand up comedy etc.)
- pentru că podcast este noul radio, așa cum YouTube este noul TV. Urmărești ce vrei, când vrei.
- pentru că audio lasă loc la imaginație. Dacă nu te-a lovit până acum o voce drept în plex, dacă nu te-ai îndrăgostit până acum de un om doar auzindu-l, dacă nu ai simțit până acum că tonul vocii cuiva poate porni sau liniști furtuni, înseamnă că fie podcastul nu e pentru tine, fie trebuie să fii mai atent.
Mă apuc și eu!
Am decis să mă apuc și eu de podcast. Am întârziat mult pentru că eu am intrat în lumea asta cu podcasturile de la RadioLab și ce fac oamenii ăia este măiestrie, este știință și artă în același timp, este teatru radio radiofonic și documentar totodată, se joacă la acordul fin al sentimentelor tale! Pentru mine, episodul 23 weeks 6 Days, despre Juniper, o fetiță născută prematur, este Excelența în materie de podcasturi! Și după ce am ascultat așa ceva, cum puteam eu să vin și să fac interviuri unu la unu cu cineva și să spun că fac și eu podcast?? Am trecut cu greu peste gândirea asta și apoi mi-am amintit că și de blog m-am apucat tot ca să învăț să scriu mai bine, NU pentru că scriu bine! Așa și aici, dacă vreau să învăț să fac podcasturi bune, trebuie mai întâi să mă apuc să fac podcasturi. Unul dintre cele mai înțelepte sfaturi pe care le-am auzit vreodată a fost ăsta (este despre scris, dar se aplică la orice!): ”You won’t always be great, but you’re giving yourself the chance to be good”, adică ”Nu o să fii mereu nemaipomenit, dar îți dai ocazia să fii bun”. Vorba îi aparține lui Chris Jones, un jurnalist american pe care l-am văzut la The Power of Storytelling.
O să anunț cât pot de repede unde este primul episod din podcasturile mele. Între timp, ți-aș fi recunoscătoare dacă mi-ai sugera subiecte sau oameni pe care le/îi abordez. Te rog, chiar! Nu că n-aș avea idei, dar mi-ar plăcea să fac ceva ce te bucură și pe tine!
În altă ordine de idei, ai răbdare! E un proces. Strădania mea este ca fiecare episod să fie mai bun decât cel dinainte.