O sarcină durează 40 de săptămâni, dar Juniper s-a născut la 23 de săptămâni și 6 zile. Asta se întâmpla în 2011, în Statele Unite, dar 13 ani mai devreme, cel care avea să îi devină tată, Thomas French, câștiga un Pulitzer. În 2013, cea care avea să îi devină mamă, Kelley French, ajunge finalistă pentru un Pulitzer, grație unei serii de trei articole despre fiica ei.
În 2016, cei doi lansează cartea Juniper, the girl who was born too soon. O puteți cumpăra de pe Amazon în format Kindle, dacă vreți să o citiți în engleză.
Începe așa: She arrived at the edge of what is possible and what is right, the shadowland between life and death, hubris and hope. Her eyes were fused shut. The plates of skull were half formed, leaving her head more squishy than solid. Her skin was so translucent that just below the surface we could see the shuddering fist of her heart.
În 2017, cartea a fost tradusă în limba română, Juniper, fetița născută prea devreme.
Vă spun din capul locului, vreau să vă conving și să citiți cartea asta (în română sau engleză, nu contează), și să ascultați podcastul făcut de cei de la Radiolab. Se numește 23 weeks and 6 days. Durează o oră, îl terminați într-o zi cât stați în trafic și vă rămâne și timp să plângeți sau să vă gândiți la viețile voastre.
Podcasturile astea, foarte puțin prezente în România din păcate, sunt de fapt niște emisiuni de radio produse (adică nu în direct), niște talk-show-uri care dacă sunt bine făcute (cum e ăsta) sună a teatru radiofonic. Iar din ideea de teatru luați povestea, ritmul, melodicitatea, creșterea tensiunii, rezolvarea problemei, nu ideea de ficțiune, pentru că în primul rînd, podcasturile (astea bune, că despre ele vorbesc) sunt despre viața reală, sunt jurnalism pur, făcut ca la carte. De pildă, în ăsta, dincolo de documentare, voci bune și întrebări cu sens, montajul este operă de artă. Ai într-o singură frază patru voci. Doamne, ce efect e să auzi o idee exprimată într-o frază de patru voci diferite! Kelley, Thomas și cei doi prezentatori de la RadioLab își dau cumva ștafeta ca să deruleze povestea. Am făcut radio mulți ani, dar montaj ca ăsta nu am auzit niciodată. Emoție pură! Profesionalism adevărat! Iubire de meserie! Cam așa văd eu și de-aia vă zic să ascultați.
Este senzațional când Thomas povestește momentul în care a văzut-o prima dată pe Juniper. Când spune she was half finished, auzi cum i se îngroașă vocea. Când descrie cum a atins-o prima dată, punându-și degetul în palma ei (și ea a strâns tare), auzi cum îi tremură vocea, cum rămâne fără salivă, ritmul povestirii devine mult mai lent, are pauze mai mari, îi e greu să vorbească. Când își amintește că se întreba How can I be so afraid when she is so strong? ți-l imaginezi, îl vezi cum încearcă să își oprească lacrimile.
În carte, momentul e descris așa: I was swept away. I saw her will, her beauty, all the possibilities waiting inside her. She was a work in progress, yes. So was I. ”Hey, Peanut,” I whispered. ”It’s Daddy.”
Vă ziceam, Juniper s-a născut la 23 săptămâni și 6 zile, avea 570 g si 29 cm – ”the lenght of a Barbie doll”. În Statele Unite, viabilitatea, puterea de a trăi a prematurilor, este marcată la 24 de săptămâni. De aici, câteva întrebări: Ar trebui să trăiască copilul? Cu ce cost? Cine ar trebui să aibă dreptul de a decide asta? Și, în definitiv, când începe viața?
Nu că ar avea vreo legătură cu cartea, dar, așa, pentru o punere în contextul românesc, aveți aici următoarele cifre:
- 15 milioane de copii se nasc prematur în fiecare an, număr în continuă creștere. 20.000 sunt în România.
- România are una dintre cele mai sumbre statistici privind mortalitatea infantilă în Europa: o rată de 7,4 copii dintr-o mie de nou-născuți mor în țara noastră înainte de a împlini un an, prin comparație cu media europeană, de două ori mai mică (3,7%).
- 13% dintre maternitățile de nivel I din România nu au niciun incubator standard pentru nou-născuții prematuri, 56% dintre maternitățile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator și 14% dintre maternitățile de nivel III au o singură masă de reanimare pentru copii.
Revin la carte și la felul minunat în care Thomas și-a construit relația cu Juniper – i-a citit, în timp ce ea era în incubator, patru volume din Harry Potter și a clacat un pic la un moment dat când Juniper a avut o criză și el și-a imaginat că nu va apuca să termine prima carte. În timpul altei crize, i-a promis că dacă se face bine o va duce la un concert Bruce Springsteen. Altă dată i-a vorbit despre prințese și vă las, acum, la final, cu citatul ăsta, care e unul dintre preferatele mele:
One day I sat her up and looked her in the eye. She was drooling but seemed at least halfway awake. ”Listen,” I told her. ”I know that Disney is very, very powerful and that I won’t always be able to protect you from their influence. Sooner or later, their global marketing will find you, and they will make you want to dress in pink and play princess. Your mother and I will tolerate this nonsense for a little while. You can invite me to a tea party, and I will sip from your little cup and saucer. You can even ask me to wear a tiara, and I will do it. But eventually, we will expect you to grow out of the princess bullshit.
(Mulțumesc, The Power of Storytelling pentru șansa de a-i cunoaște personal la edițiile din 2014 încoace pe Kelley și Thomas French, Robert Krulwich și Pat Walters, ultimii doi sunt prezentatorul și respectiv producătorul RadioLab!)