În ultimul episod din mini-seria de podcast despre depresie vorbim despre depresia la copii și adolescenți.
Puteți să ascultați acest podcast pe care l-am făcut pentru Pacientul 2.0, cu sprijinul COPAC, pe Anchor.fm:
Vă reamintesc, din episodul 1 am aflat că depresia doare fizic, episodul 2 a fost dedicat rudelor, prietenilor celor ce suferă de depresie – este plin de sfaturi pentru ei, în episodul 3 am vorbit despre faptul că depresia netratată poate duce la sinucidere, iar episodul 4 a fost despre soluții – terapie, tratamente, orice altceva funcționează.
Nu uitați să dați like și share dacă vă place, să comentați și să-mi dați feedback de orice fel ar fi el. Țin cont de orice părere, să știți! 🙂
Las aici transcrierea acestui episod, deși vă recomand călduros varianta audio 🙂
Greta Goran: Primul lucru pentru rugăciunea scrisă pe care mi-am spus vreo șase-șapte ani în fiecare seară era Tatăl Nostru, Doamne-Doamne sau cum am zis eu, înger îngerașul meu, toți sfinții, cine vreți voi, Vreau să fiu și eu frumoasă. Și mă rugam obsesiv la această rugăciune scrisă de mine, seara, înainte de culcare, mă puneam în genunchi, scoteam iconițele și spuneam Vreau să fiu frumoasă, vreau să fiu frumoasă, vreau să fiu frumoasă. Și, nu știu, dacă un copil crede despre el asta, e atât de greu…
Începem ultimul episod din miniseria despre depresie.
Eu sunt Laura Ivăncioiu, vă mulțumesc că ați ales să vă petreceți timpul ascultând acest podcast.
Dedic ultimul episod depresiei la copii și la adolescenți.
Rămânem în compania Gretei și a specialiștilor, cu rugămintea de a lua acest episod mai degrabă ca pe o ușă deschisă spre altele.
Am întrebat-o pe Greta cum a început la ea și mai ales când.
Cred că am început pe la, nu cred, sigur am început pe la 14 ani cu problemele, știu sigur că aveam 14 ani pentru că dădeam capacitatea și am început să fac foarte urât noaptea, să visez foarte urât.
Mă rog, eu îmi spuneam mie că visez foarte urât și le spuneam alor mei că visez foarte urât, dar după 15 ani cel puțin și foarte multă terapie am putut să-mi recunosc că eu nu visam niciodată urât, ci în semi-somnul meu, că nu știu dacă adormeam atât de profund, conștientizam faptul că o să mor, că bunicii o să moară, că părinții o să moară, că sora mea o să moară și am o fobie de moarte care este foarte, foarte greu de abordat și de rezolvat. Am început pe la 14 ani, trezindu-mă noaptea transpirată și urlând în casă ca toți dracii, ai mei au pus pe seama faptului că dădeam capacitatea și că eram tocilară și de-aia sunt stresată, ajunsesem foarte, foarte nasol în anul ăla, în clasa a opta. În sensul că ai mei chiar nu mai știau ce să facă… Adică luam câte cinci-șase-șapte algocalmine pe zi, aveam dureri de cap, insomnii, somnifere de la medicul de familie, efectiv pompau în mine… din când în când să mai dorm… și am ajuns inclusiv la un psiholog în Alexandria.
Când sunt în starea aia și vine subconștientul și îmi zice Hei, Greta, ce faci? Dormi? Hei! O să mori!
Urlam și fugeam prin casă, mă împiedicam, mă răneam. A fost etapa apoi în care dădeam cu pumnii pe lângă pe lângă uși, pe urmă mi-am explicat că voiam să aprind lumina să mă trezesc și am început să fac foarte, foarte urât… Cât am dormit cu sora mea în Alexandria, în același pat era ok, că știa procedura, mă ținea când țipam și urlam și nu prea mai fugeam prin casă. Când am rămas singură și m-am mutat la București…
Cum adică țipai și urlai?
Urlam, dar un răget… Aaaaa! Nu poți să-ți imaginezi cum e răgetul ăla! Dimineața nu puteam să vorbesc de răgușeală. Era groaza.
Depresia la copii se manifestă diferit, dar sunt câteva elemente comune care ar trebui să ne îngrijoreze:
- sunt mai nervoși, mai furioși decât înainte
- au dureri, în special de mușchi
- au o stare permanentă de neliniște, stres, când se despart de părinți
- nu mai sunt interesați de ceea ce le aducea bucurie înainte
- au dificultăți de concentrare
- fug de acasă sau plănuiesc cu prietenii să fugă de acasă
- vorbesc despre moarte și sinucidere
- li se schimbă apetitul și implicit greutatea
- arată lipsă de speranță sau stimă de sine scăzută
- nu mai dorm bine.
Dacă aveți un copil care are astfel de simptome, comportamente, vă rog mult, căutați un psiholog.
L-am întrebat pe psihiatrul Mihai Bran cum e cu depresia la copii și adolescenți și primul lucru pe care mi l-a spus e că acel copil trebuie să ajungă la un specialist să fie evaluat.
În cazul ăsta, cine trebuie să meargă la psihiatru sau la psihoterapeut, copilul sau părintele?
Părintele împreună cu respectivul copil. Există specialitate separată, psihiatrie de copii, psihiatrie copii și adulți. Sunt destul de puțini colegii cu această specializare, dar există. Inclusiv în Spitalul Obregia din București există o secție separată. Sunt și psiho-terapeuți care lucrează special cu acești copii. Soluții există, doar că adulții trebuie să recunoască semnele și să acționeze. Există și tentative de suicid la copii, din ce în ce mai multe în ultimul timp, din păcate.
Și psihoterapeutul Mugur Ciumăgeanu vorbește despre rolul părinților:
Terapia la copii o fac și copiii, o fac și părinții. De preferință ar trebui să fie făcută împreună. Și pe partea de activare comportamentală, și pe lucrul cu școala… Terapia la copii pentru probleme psihologice, de fapt, este un lucru mult mai complex decât pare la prima vedere.
De altfel, și psiholoaga Gabriela Enea spune că:
Adolescența este perioada cea mai bulversantă din viața unui om. Niciodată un om nu va mai avea o perioadă atât de lungă de ani în care toate să fie bulversante în viața lui. Adică o să mai trecem printr-o depresie, mai trecem prin anxietăți, mai trecem prin pierderea locului de muncă, dar o perioadă lungă cum e adolescența, asta se întâmplă o singură dată.
Și tot la ea am auzit conceptele, expresiile ”adolescentul prizonier și adolescentul musafir în cabinet.”
Da, pentru că în general, evident că mamele mă sună și îmi spun ce comportament devine deranjant. Întrebarea mea e simplă Cine suferă? Păi, știți că… Nu: Cine suferă? De cele mai multe ori, răspunsul este Eu, mama. Ok, atunci dumneavoastră aveți nevoie de ajutor. Păi, da, dar și el… Dar dacă îl aduceți, el consideră că are o problemă? Păi nu, dar el nu-și dă seama că are o problemă. Și cum credeți că putem să lucrăm cu cineva care nu își dă seama că are o problemă?
Este foarte important ca părinții și copilul să înțeleagă faptul că depresia nu este “lene” și nu este “încăpățânare”. Sistemele biologice implicate în depresie sunt complexe și implică în principal neurotransmițători din creier. Acestea sunt substanțele care realizează comunicarea între neuroni și sunt responsabile pentru dispoziție, energie, memorie, atenție, somn și altele.
Gabriela Enea: Eu le spun părinților care mă sună pentru copii de până în 10-11 ani Vă rog eu frumos, eu nu vreau să văd copilul, veniți dumneavoastră, să începem noi să discutăm diverse… Cristian Petrescu, medicul psihiatru cu care mi-am făcut o formare, a spus minunat ”Copilul este copacul și familia este vremea”. Copacul nu se schimbă decât după vreme și atunci degeaba lucrez eu cu copacul la mine în cabinet, dacă cei care trebuie să mențină și să schimbe anumite comportamente, cu ei nu mă întâlnesc niciodată. Atunci, ca o ordine a lucrului, eu le spun așa Haideți să ne întâlnim noi. Îmi dau seama evident cât de grave sau mai puțin grave sunt problemele copilului și în foarte multe cazuri nu mai ajung să văd copilul, pentru că deja lucrurile se schimbă absolut spectaculos din momentul în care părinții resemnifică anumite atitudini, comportamente pe care evident ei le au față de copil. Părinții, deși au toată buna credință și toată dragostea, uneori nu văd cum trebuie. Nu avem ochelarii copilului puși pe ochii noștri și atunci eu sunt acolo ca să le spun cum se vede de pe partea cealaltă, de pe partea copilului și cei mai mulți au o reacție de surprindere. Când facem jocuri de rol își dau seama Aoleu, deci eu am zis așa și el de fapt a înțeles așa?
În același timp, părinții ajung să se sperie când își descoperă copiii adolescenți cu tăieturi pe mâini sau cu arsuri auto-provocate ori chiar când vorbesc despre sinucidere.
Gabriela Enea: Adică copiii respectivi, da, purtat mâneci lungi chiar și vara la 40 de grade pentru că sunt tăiați pe mâini, dar gândul lor final nu este să își suprime viața, să-și ia viața. Gândul lor este să atragă atenția, pentru că ei sunt nevăzuți, nevalidați, neascultați.
Suicidul este destul de rar întâlnit la copiii sub 12 ani. Cu toate astea, copiii si adolescenții pot încerca să își ia viața atunci când sunt supărați sau furioși. Fetele sunt mai predispuse să încerce să își ia viața, băieții au o rată mai mare de realizare a tentativei de suicid. În același timp, e bine de știut că adolescenții și copiii cu o istorie de violență, alcool sau abuz fizic și/sau sexual au un risc mai mare de suicid decât cei care prezintă simptome de depresie severă.
Studiile arată că episoadele depresive pot “trece de la sine” în 6-9 luni. Dar dat fiind faptul că există riscul sinuciderii și că în perioada asta de 6-9 luni, calitatea vieții este… nu este, de fapt… poate că nu merită să lăsăm netratate aceste episoade depresive. În plus, cu cât mai mult trece dintr-un episod netratat, cu atât mai multe șanse sunt ca tânărul să facă un nou episod, cu durată mai lungă. Există și episoade care se prelungesc și devin cronice, situație numită distimie.
Pentru a ameliora situația, specialiștii recomandă părinților să încurajeze copilul să iasă zilnic din casă (nu trebuie neapărat să facă sport, o plimbare e suficientă) și să aibă grijă mărită în cazul în care copilul urmează tratament medicamentos. Unii copii nu știu să-și exprime emoțiile, de aceea, cursurile de teatru, unde învață să recunoască emoțiile, pot fi de mare ajutor. De asemenea, e foarte important să învățăm să-i ascultăm, să avem răbdare și să le câștigăm încrederea. Nu suntem în război cu ei, ar trebui să facem echipă cu ei chiar și atunci când ei nu ne vor aproape. Copilul are nevoie în primul rând de iubire, mai ales din partea familiei.
…………………………………………………………………………………………………………………….
Podcastul acesta face parte din campania Depresie, nu impresie, a Coaliției Organizațiilor Pacienților cu afecțiuni Cronice din România. O altă componentă a acestei campanii este grupul de Facebook Prieteni cu depresie, creat special pentru prietenii și rudele celor care suferă de depresie.