Când e mai bine să cumperi bilete la piese de teatru

piese de teatru

Aproape niciodată nu o să găsești bilete la piese de teatru bune în ziua spectacolului. Scopul acestui text este să îți arate când e mai bine să cumperi bilete la teatru.

Sigur ai auzit la radio în vreo dimineață ce piese de teatru vei putea vedea seara. Sau ai văzut pe crawl același lucru la vreo televiziune dibace. Sau ai citit în vreun ziar care a reușit să supraviețuiască până în 2018. Numai că de cele mai multe ori e degeaba!

Înainte să începem, fii atent la termeni! Dacă vrei să le arăți prietenilor tăi că te pricepi, explică-le distincția ”piese de teatru” / ”spectacole de teatru”. Piesa este textul scris de dramaturg, spectacolul este ceea ce vezi când te duci la teatru. Cei mai mulți dintre noi spunem greșit ”nu am mai văzut demult o piesă de teatru”. Corect ar fi ”am văzut aseară un spectacol de teatru memorabil”.

Aici ai lista cu spectacolele noastre preferate.

Și acum:

TNB – Teatrul Național București

Abonează-te la newsletter-ul lor. O să îți ajungă vinerea și vei fi printre primii care vor afla ce piese de teatru (spectacole, mă rog!) vor fi puse în vânzare a doua zi, sâmbăta la ora 10.00, simultan la Casa de bilete și online pe MyStage. Dacă alegi să cumperi biletele online, te costă în plus 8% + 0.5 lei + TVA / bilet. Atenție, biletele se vând cu un avans de patru săptămâni!

Vrei să citești despre Nebun din dragoste, de la TNB?

Teatrul Odeon

Joia e ziua de cumpărat bilete la Odeon. Atunci se pun în vânzare, cu un avans de trei săptămâni. Dacă te abonezi la newsletter, o să îți ajungă miercurea și așa o să ai timp să te hotărăști la ce spectacol vrei să mergi. Și aici se pun biletele în vânzare simultan la Casa de bilete și online, dar vestea bună este că nu te costă nimic în plus dacă le iei online.

3 actori recomandați de Richard Bovnoczki

Teatrul de Comedie

La Comedie e la ca TNB – sâmbata se pun biletele în vânzare, la ora 12.00, simultan online și la Casa de bilete. Prețul nu diferă. Programul este afișat pe site încă de vinerea. Newsletterul lor nu anunță neapărat programul, ci mai degrabă promovează acele piese de teatru care se vând mai greu, premierele sau evenimentele speciale ale teatrului. Atenție, la Comedie sunt spectacole care devin sold out într-o singură zi!

3 actori recomandați de Mihai Călin

ARCUB

La ARCUB, biletele sunt puse în vânzare cu aproximativ trei săptămâni înainte și nu este o zi anume, așa că fie îi urmărești pe site-ul lor, fie pe pagina de Facebook, unde obișnuiesc să anunțe spectacolele. Sau te înscrii la newsletterul lor, pe care ai să îl primești joia și care conține recomandări ale spectacolelor importante ce vor avea loc în perioada următoare. Biletele sunt puse în vânzare simultan atât la casa de bilete din str. Lipscani nr. 84-90, cât și online pe https://arcub.ro/bilete-online/ și bilet.ro.

Duceți-vă mamele la Pianul cu poeme!

Teatrul ACT

În general, ei pun biletele în vânzare cam cu 2 -3 săptămâni înainte de
data programată. Tot atunci trimit newsletter-ul către spectatori și postează pe Facebook. Biletele se vând atât la casa de bilete, cât și online.

7 lucruri despre Livada de vișini de la TNB

Teatrul de Artă

Cei de la Teatrul de Artă fac programul lunar și îl anunță în jurul datei de 20. Biletele se pun în vânzare online (pe mystage.ro) și la casa de bilete de la stația de metrou Unirii 1, imediat ce programul este gata. Eu, la Teatrul de Artă pur și simplu sun, fac o rezervare și plătesc când ajung la spectacol în seara cu pricina. Ei trimit newsletter la fiecare început de săptămână pentru săptămâna în curs, dar programul este disponibil și pe site-ul teatrului, și pe Facebook, de pe 20 ale lunii, cum ziceam mai sus.

Știu unde puteți să găsiți o oră de fericire

unteatru

La unteatru e cam ca la Teatrul de Artă (sau invers 🙂 ). Finalul fiecărei luni în parte vine la pachet cu definitivarea calendarului de evenimente pentru următoarea lună. Odată stabilit programul (în jurul datelor de 20-25 ale lunii în curs), el este anunțat și actualizat pe site-ul unteatru, activând inclusiv opțiunea de achiziționare online a biletelor. Din acel moment, se pot face de asemenea și rezervări telefonice sau online, urmând să plătești biletele cu o oră înainte de începerea evenimentului. Nici la unteatru nu te costă în plus dacă alegi să cumperi biletele online.

Vrei să citești despre Hughie de la unteatru?

Teatrul Mic

Biletele se pun în vanzare pentru o lună întreagă de spectacole, cam cu o lună în avans. Pentru moment, cei de la Teatrul Mic nu pot trimite newsletter pentru că își schimbă site-ul și e mai complicat cu baza de date, dar promit să rezolve situația în scurt timp.

Vrei să citești despre 1000 de motive, de la Point?

Teatrul Bulandra

Biletele se pun în vânzare concomitent la Casa de bilete și online, imediat ce s-a realizat programul, care de obicei e gândit pe 3-4 săptămâni. Ca să îți fie mai ușor să afli ce piese de teatru urmează, te poți înscrie la newsletterul lor.

Numai actor să nu fii!

Godot Cafe Teatru

Cei de la Godot tocmai și-au schimbat site-ul, de o zi-două, așa că de acum poți să cumperi biletele de la ei de pe site. Prețul de la casa de bilete și de la ei de pe site e la fel. Te costă mai mult (între 3 și 10 lei în plus) dacă iei biletele de la magazine online partenere. În majoritatea cazurilor, biletele apar la vânzare cam cu 15-20 de zile înainte de reprezentație. Poți să suni și să le rezervi, iar în seara spectacolului te duci cu o oră mai devreme să le plătești – abia îți iei o salată bună (că mereu ești la dietă și oricum e seară) și un lava cake (niciodată nu reziști!). Programul lor îl poți afla și din newsletterul săptămânal, dar s-ar putea să fie prea târziu pentru anumite spectacole, unde există chiar și liste de așteptare. Spectatorii care nu au reușit să prindă locuri la reprezentațiile mai vechi ,,rezervă’’ locuri la următoarele, chiar dacă uneori nici nu știu când anume se va mai juca spectacolul.

Două piese de teatru, un singur regizor: Erwin Șimșensohn

Teatrul Metropolis

În jurul datei de 15 ale lunii poți afla de pe site și din newsletter care e programul pentru luna viitoare la Metropolis și poți cumpăra bilete la spectacole. La ei, newsletterul e foarte important, e un clopoțel util dacă vrei să nu ratezi ceva. Cei care primesc newsletter își cumpără imediat bilete online, de aceea, unele spectacole devin sold out chiar și la un interval de două ore!

De aia zic, dacă un spectacol se vinde, de exemplu, în două ore, pe 15 mai, ce rost mai are să fie anunțat la radio, la TV sau oriunde, în ziua în care se joacă, pe 15 iunie?