Numai actor să nu fii!

scena

Teatrul Evreiesc de Stat. Spectatorii stau pe scaune aduse pe scenă, pe niște gradene de lemn. Sunt cinci rânduri, probabil vreo 60 de locuri cu totul. Cam zece scaune sunt libere. Noi stăm pe rândul al patrulea.

Începe spectacolul. Două doamne trec din rândul 3 în rândul 2. În dreapta tușește cineva. E o tuse productivă, vreo viroză, ceva. Intră un spectator întârziat. Cineva lovește cu piciorul scaunul din față. În spatele nostru sunt o femeie cu doi copii aproape adolescenți care nu prea înțeleg ce spun actorii, așa că întreabă în șoaptă despre ultima replică. Femeia răspunde. Tușește cineva în stânga. Tuse seacă de data asta. Mai intră un spectator întârziat. Pași, foșnet, geantă așezată pe jos. Una dintre doamnele care s-au mutat pe rândul 2 își trage scaunul. Se aud zgomote de picioare pe lemnul gradenei. Femeia din fața mea își desface fermoarul de la cizmă. E între replici. Fermoarul se aude bine. Într-o geantă vibrează un telefon. În spate șușotesc cei doi copii. Cineva de pe rândul 2 se uită cu reproș în spate. În stânga fâșâie o geacă. Cineva își drege vocea. De parcă ar avea vreo replică de spus. Nu e cazul, e spectator. Pe scenă, un personaj feminin zice ”De ce îmi dai bani de taxi? Nu sunt curvă!”. Unul dintre copiii din spatele meu o întrebă în șoaptă pe femeia care îi însoțește ce înseamnă ”curvă”. Femeia îi explică. Din față, iar, priviri cu reproș peste umăr. Tuse din nou în dreapta mea. De fumător înrăit. Fâșâit de pungă, ca de croissant cu ciocolată. Alt telefon pe vibrații. Scena finală – o rugăciune. În sală – o tuse în trei cascade și un suflat de nas. Mă gândesc că actorii de-abia așteaptă vara să treacă sezonul răcelilor! Stai, vara teatrele de stat au stagiunea închisă!

Final. Aplauze. Zgârcite. Teatrul Evreiesc.

 

Spectacolul de aseară este primul dintre cele 7 pe care vreau să le văd până pe 27. Dacă și ție îți place teatrul, vezi aici piesele noastre preferate