7 piese de teatru până pe 27

iarna, nottara

Se vede că nu am mai fost la teatru în ultima vreme! Mi-e atât de dor, încât o să fac un maraton – vreau să merg la 7 piese de teatru până pe 27 februarie, asta înseamnă, în medie, un spectacol la 3 zile.

Ba mai mult, mi-aș dori să iau de fiecare dată cu mine și un om din lumea teatrului – un actor, un regizor, un critic. Sunt tare curioasă cum se vede un spectacol din perspectiva lor. Să vedem dacă reușesc!

O să vă spun și ce piese de teatru am ales:

Băiatul din Brooklyn – Teatrul Evreiesc de Stat, pe 6 feb. L-am ales pentru Tudor Aaron Istodor și Raluca Aprodu.

Iarna – Nottara, pe 8 feb. Vreau să îl văd de multă vreme în primul rând pentru scenografie. E făcută de Adrian Damian, tipul care a făcut scenografia și pentru O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții, la TNB. De citit și interviul ăsta cu el. (Fotografia de mai sus este din spectacol și îi aparține lui Adi Bulboacă)

Cursa de șoareci – Teatrul Național, 15 februarie. L-am ales pentru Ada Galeș și pentru subiect – e după Agatha Christie. Nu îmi amintesc să fi văzut vreodată o piesă de teatru după un roman polițist 🙂

Angajare de clovn – Teatrul Național, 17 februarie. Pentru că e o piesă de Matei Vișniec și pentru că mi-a plăcut descrierea piesei pe site-ul TNB 🙂

ActOrchestra – Teatrul Național, 18 februarie. Pentru că e în regia lui Horia Suru.

Orchestra Titanic – Teatrul Național, 25 februarie. L-am ales pentru Mihai Călin, Mihai Constantin și Richard Bovnoczki. N-are cum să fie rău cu ei trei! 🙂

Regele moare – Teatrul Național, 27 februarie. Pentru că e regizat de Andrei și Andreea Grosu de la unteatru și pentru că îi are în distribuție pe Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Șerban Pavlu și Richard Bovnoczki.

De-abia aștept! Am ceva emoții, sper să mă pot ține de program! Vă țin la curent!