V-am mai povestit: noi alegem spectacolele de teatru la care mergem după autori (Lucian ar merge doar la piese scrise de autori ruși și americani care au murit de multă vreme), după săli (Maria vrea la teatre independente unde poți să și bei un cocktail fără alcool în timpul piesei), după actori.
Dacă vreți să vedeți care sunt spectacolele noastre de teatru preferate din București, citiți aici.
Așa că m-am gândit să fac serie de articole cu ce actori / regizori / scenografi / dramaturgi / spectacole de teatru recomandă oameni din interior, din lumea teatrului.
Azi avem trei actori recomandați de Mihai Călin.
- Richard Bovnoczki este primul menționat. ”Joc cu el în trei spectacole – Schneider și Schuster, No man’s land și Orchestra Titanic – și am descoperit că mă simt foarte liber cu el și pot să îi spun orice.”
Aici puteți să citiți primul episod din serie, cu 3 actori recomandați de Richard Bovnoczki.
- Șerban Pavlu. ”Am jucat cu el acum mai mulți ani vreo două secvențe într-un film, Roxanne, al lui Valentin Hotea, si acum jucăm într-o piesă nouă, Intriga, la CinemaPRO, făcut de Teatrul Avangardia. Mă simt foarte bine cu el, e foarte bun profesionist, are mult umor și asta mie îmi face bine, să lucrez cu oameni care sunt inteligenți și au umor.”
- Alexandru Potocean. ”A jucat foarte mult în underground, colaborează cu proiectele Replika și Macaz, face teatru social. Acum câțiva ani am făcut un proiect la Green Hours cu Ștefan Peca – un dramaturg foarte interesant de teatru underground și foarte avangardist care acum trăiește mai mult la Berlin – un colaj de piese scurte. Acolo am jucat, în două dintre ele, eu cu Alex. Și am lucrat foarte bine! Alex, mai nou, este angajat la Teatrul Național si acum pregătește un spectacol cu Bobi Pricop – 1984, care trebuie să iasă în câteva săptămâni.”
”Pe toți trei îi apreciez foarte mult ca oameni, că nu se iau foarte în serios.”
În ce îl privește pe Mihai Călin îl puteți vedea la Teatrul Național în Nebun din dragoste, No man’s Land, UFO, Furtuna, Sinucigașul. La ARCUB în Schneider și Schuster. La Teatrul Mic, în Ținutul din miezul verii, un spectacol despre care vorbește toată lumea și pe care o să îl văd și eu peste două zile, de-abia aștept! Apoi, îl mai puteți vedea în Intriga de la CinemaPRO, unde joacă alături de Șerban Pavlu, Medeea Marinescu, Cristi Iacob. Mie mi-au plăcut mult de tot Nebun din dragoste, No man’s land și Schneider și Schuster, în caz că vă ajută să luați vreo decizie când cumpărați bilete la teatru 😉