Am văzut săptămâna asta două spectacole de teatru complet diferite puse în scenă de același regizor: Erwin Șimșensohn.
Înainte să vă povestesc despre ele, trebuie să vă spun că oamenii din lumea teatrului țin foarte mult la termeni – ”piesă de teatru” este textul scris de dramaturg, iar ”spectacol de teatru” este montarea, ce vedem noi în sălile de teatru. Numai că noi, spectatorii de rând, spunem foarte des ”Am fost la X teatru și am văzut o piesă care mi-a plăcut”, ceea ce e greșit. Mă rog, eu o să folosesc ambele variante pe blog, consider că mi-am adus contribuția la înțelepțirea lumii spunându-vă asta 🙂
Fluturii sunt liberi de la Teatrul Excelsior l-am văzut cu Maria cu o zi înainte de Valentine’s Day. V-am mai zis, Maria e la prima ei iubire acum, la 15 ani, iar piesa e o poveste de dragoste, deci a picat la fix. Așa că am rugat-o pe ea să scrie două vorbe:
”Am mers la spectacol și știam despre el doar că este o poveste de dragoste. Singurul meu gând era: “Dă, Doamne, să nu fie o poveste clișeică și previzibilă”. A fost opusul, a fost genul de piesă la care te ridici în picioare la aplauze în prima secundă și nu te poti opri din zâmbit (laaaaaaaaaaarg) decât după ce pleacă actorii de pe scenă. Sincer, nici nu prea înțeleg de ce piesa asta m-a atins așa mult (asta, în afară de motivele evidente cum ar fi faptul că a fost PERFECTĂ), am mai fost la o grămaaadă de spectacole feerice și le-am iubit pe toate, dar ăsta a fost mai mult decât atât, poate pentru că m-am identificat cu un personaj, poate pentru că le-am înțeles de fapt pe toate. Ideea e că știu că o să fiu bântuită (în cel mai bun mod posibil) de fluturi liberi pentru muuult timp.”
Aveți aici un trailer al spectacolului:
Mergeți să îl vedeți, e frumos, e emoție pură, o să vă dea o stare de bine indiferent dacă sunteți abia îndrăgostiți, dacă fluturii din stomac v-au plecat demult sau dacă suferiți. Actorul meu preferat din spectacol: Alex Călin.
Cursa de șoareci de la Teatrul Național este, dimpotrivă, un spectacol clasic, un decor britanic, o poveste de Agatha Christie. Deci pregătiți-vă să vă așezați pe scaun și să intrați în rolul de polițist, încercând să găsiți criminalul înainte să fie dezvăluit de scenariu. Un pic de suspans, câteva piste greșite, oameni care au mereu ceva de ascuns sau ceva de suspectat – totul într-un bun echilibru de tensiune și umor.
Dintre actorii care mi-au plăcut mie: Ada Galeș (mi-e tare dragă în orice rol), Simona Bondoc (foarte naturală în rolul bătrânei nesuferite), Gavril Pătru (Uluitor ce interpretări diferite în spectacolul ăsta și în Nebun din dragoste! Știți genul ăla de actori care joacă același personaj în orice spectacol? Ei bine, el nu e dintre ei! 🙂 ) și, surprinzător, Lari Georgescu (Nu sunt mare fan Lari Georgescu, fără vreun motiv precis, dar a adus o energie bună spectacolului).
Ziceam că sunt două spectacole complet diferite puse în scenă de același regizor, Erwin Șimșensohn. Ce le leagă însă este onestitatea. Mi se pare că ambele sunt oneste, curate, fără brizbrizuri sau adaosuri de artificii teatrale inutile, doar de dragul de a complica lucrurile. Iar ăsta este meritul regizorului.
Mergeți să le vedeți pe amândouă. Sau, pentru început, alegeți una dintre ele. Ambele se joacă pe 24 februarie.
Și, foarte important: recomandările de pe blogul ăsta, fie că sunt de carte, film sau teatru, sunt făcute cu modestia unui iubitor de carte, film sau teatru, eu nu sunt vreo expertă, critic literar sau teatrolog și nici nu mă iau foarte tare în serios. Nu o faceți nici voi, vă rog! Mai degrabă luați recomandările ca un punct de plecare în documentarea voastră către viitoarea carte de citit sau următorul spectacol de teatru de văzut.