Atât de simplu și atât de frumos!
Sunt doar doi actori, Sarah Paulson și Mark Duplass și multă duioșie. Pare mai degrabă un screen play cu Katharine Hepburn și Spencer Tracy, mai ales că filmul e alb negru.
Camera e frecvent în căutarea focusului, dar și personajele fac același lucru. Sunt doi foști colegi de liceu, doi foști iubiți, care se regăsesc în orașul natal după 20 de ani, acum amândoi plutind cumva în derivă.
E atâta tandrețe, empatie, iubire trecută și rămasă, atâta nevoie de iubire și de suflete pereche, atâta tristețe, durere și părere de rău între cei doi încât e improbabil să nu te regăsești măcar în fragmente din film, dacă nu complet în vreun personaj.
Filmul are momente memorabile, de la dansul celor doi pe piesele pe care le ascultau acum 20 de ani și replici memorabile precum ”Amanda: It’s almost like I don’t know who that person was on the tape”.
Imdb.com spune că filmul nu a avut un scenariu bătut în cuie (deși writer e trecut Mark Duplass, tipul din rolul principal). Actorii au primit un sumar al poveștii și personajele, iar de aici restul a fost improvizație. În plus, citesc pe indiewire.com, a fost filmat în șapte zile.
Filmul e proiectul lui Mark Duplass, care l-a ales regizor pe Alex Lehmann, 33 ani. Blue Jay e primul film regizat vreodată de Lehmann, deși văd pe imdb că a mai scos un film în 2016, Asperger’s Are Us, documentar, comedie, dramă, despre patru prieteni cu autism care au o trupă de stand up comedy. Sună interesant și ăsta 🙂
Blue Jay este disponibil pe Netflix, unde strânge cu greu 3 stele. Pe imdb are 7,4. Eu i-aș da peste 8,5. Lucian i-ar da 8. Maria nu a rezistat mai mult de 5 minute, deci e clar un film pentru ”a certain age” 🙂