Dacă tot vreau să mă fac dramaturg, am decis să public pe blog încercările mele de scris teatru. În caz că vă faceți timp să citiți, am și eu două rugăminți: 1. spuneți-mi cum vi s-a părut și 2. fiți blânzi, constructivi – sunt și eu o biată începătoare 🙂 Azi pun textul unei piese scurte, se numește Ultimul metrou – a și avut, de altfel, un spectacol lectură la UNATC, regia Luiza Mihăilescu, actori: Cristina Simion, Șerban Melnic. Pentru personajul feminin, inspirație mi-a fost Carmen, căreia îi mulțumesc iar. Fotografia este a lui Dan Stănilă, fost coleg de liceu, urmăriți-i pagina pentru mai multe frumuseți!
Acțiunea de desfășoară într-un vagon de metrou, noaptea, târziu. În vagon sunt doar două persoane, un el și o ea.
Personaje:
Mihai, 35 de ani, pare obosit, e îmbrăcat deopotrivă corect și plictisitor – ca într-o uniformă de corporatist.
Carmen, 30 de ani, un pic băută, nonconformistă.
O tipă.
La început, cei doi stau departe unul de celălalt, dar se uită unul la altul. Carmen – cu curaj și insistență, Mihai își mai ferește privirea. Carmen se ridică și vine spre el zâmbitoare și sigură pe ea.
Carmen – Bună. Ai un foc, cumva?
Mihai – Nu, îmi pare rău, nu fumez. (ezită) Dar… nu voiai să fumezi în metrou, nu?
Carmen – Nu, nici eu nu fumez, dar mi s-a părut că e o întrebare foarte bună ca să intru în vorbă cu tine. E un icebreaker!
Mihai (se miră) – Un ce?
Carmen – Un icebreaker, o replică de spart gheața. Dar de ce îți pare rău?
Mihai – De ce îmi pare rău?
Carmen – Ai zis ”Nu, îmi pare rău, nu fumez”. De ce îți pare rău că nu fumezi?
Mihai – Nu îmi pare rău că nu fumez, îmi pare rău că nu am o brichetă. E doar un fel de a spune, sunt un tip bine crescut.
Carmen – Ești un tip bine crescut! Vezi, e un ice-breaker bun, de-abia am început să vorbim și deja îmi spui chestii din copilăria ta.
Mihai vrea să spună ceva, dar nu apucă pentru că îi sună telefonul. Se uită la ecran, dar nu răspunde.
Carmen – Stăteam acolo și mă uitam la tine și mi-am dat seama că vreau să vorbesc cu tine și dintr-o dată mi-am adus aminte… băi, cum funcționează mintea omului!… de tehnica aia de persuasiune, Piciorul în ușă, o știi?
Mihai – (privind-o ca dintr-o altă lume) Nu mai știu care e, încurc mereu tehnicile astea între ele!
Carmen – E atunci când stai pe o plajă și tu vrei ca vecinul de cearșaf să se uite la lucrurile tale, dar pentru că sunt șanse mari să te refuze, întâi îi ceri un foc, apoi mai stai puțin și abia după-aia îi ceri treaba cu cearșaful.
Mihai – Și tu ce vrei să îmi ceri, de fapt?
Carmen – Să îți cer? Nimic! De ce să-ți cer ceva?
Mihai – Păi, focul, cearșaful…
Carmen – Nuu, ți-am zis, eu stăteam acolo, mă uitam la tine și mi-am adus aminte de tehnica asta… (se oprește brusc) Dar tu ce faci în metrou la ora asta?
Mihai – Mai mult dorm, dar, na, merg acasă!
Carmen – Sigur că mergi acasă! De unde vii? Unde ai fost? Știi, eu cred foarte mult în zicala populară ”Spune-mi unde ieși, ca să-ți spun cine ești!”
Mihai (ezită mai întâi, dar apoi răspunde) – La Point.
Carmen – (explodează, sare prin metrou) Știam eu! Știam eu! Știam eu că ești un tip mișto!
Mihai – Am fost în oraș cu prietenii și cu iubita mea, știi, e ziua mea și…
Carmen – E ziua ta!!! Ce tare!! (Cântă) Mulți ani trăiască, mulți ani trăiască, la multi ani! (Mihai e stânjenit) Cine să trăiască, cine să trăiască? La mulți ani! (Carmen gesticulează și face un semn către Mihai să își spună numele)
Mihai – Mihai.
Carmen – (cântă în continuare) Mihai să trăiască! La mulți ani! (se oprește din cântat, bate din palme) Extraordinar, să ne cunoaștem chiar de ziua ta! Îți dai seama că peste ani și ani, pe 25 august o să sărbătorim și ziua ta, și ziua în care ne-am cunoscut??
Mihai – (se uită la ea năuc și amuzat) – Cum? Ce?
Carmen – Fii atent! Tu crezi în dragoste la prima vedere? (îi întinde mâna) Eu sunt Carmen!
Mihai – (întinde și el mâna) Mihai. Nu mi s-a întâmplat…
Carmen – De când m-am urcat în metroul ăsta și te-am văzut, am simțit că noi doi suntem făcuți să fim împreună. (Mihai zâmbește încurcat) Sunt convinsă că viața ne-a adus pe amândoi în același vagon ca să ne dea o șansă. Și eu nu sunt proastă să ratez așa ceva. Tu ești? Că nu pari!
Mihai – Nu sunt! Adică nu sunt prost, dar nici nu m-aș lăsa dus de val… Și eu, oricum, am o prietenă…
Carmen – Vezi, tu zici dus de val, eu dădusem mai devreme exemplul ăla cu plaja… Coincidență? Nu cred!
Mihai – Am o prietenă, de 6 ani suntem împreună…
Carmen – OK, ok, văd că vrei să vorbim de prietena ta. Eu nu aș fi vrut, dar hai! Unde este ea acum, de ziua ta?
Mihai – A plecat la mama ei, că nu se simțea bine!
Carmen – Las deoparte faptul că Universul a îmbolnăvit-o pe mămițica, tocmai ca să ne dea nouă o șansă…. da?… las deoparte asta… și te întreb de ce, dacă aveți o relație atât de lungă, nu sunteți deja căsătoriți?
Mihai – Păi, am fost cât pe ce să o cer în căsătorie, dar a apărut un proiect la birou…
Carmen – (ironic) A apărut un proiect la birou? A, păi atunci pot să înțeleg! (râde iar) Nu-ți dai seama că nu e iubirea vieții tale? Io zic așa – v-ați plăcut la un moment dat, apoi ați rămas așa, agățați! Timpul a trecut și voi tot acolo, fără așteptări, fără explozii…
Mihai – Dar e liniște…
Carmen – Sigur că e liniște! Asta o să și răspunzi pe patul de moarte! Ce ți-a plăcut cel mai mult la viața asta? (ironic) Că am dus o viață liniștită!
Mihai – E rău dacă răspund asta?
Carmen – (gesticulează ca și cum ar cântări) Pasiune – liniște. Iubire adevărată – liniște. Entuziasm, explozii, artificii – liniște. Ce să zic, tu alegi!
Mihai – Ești ceva!!
Carmen – Mulțumesc, dar hai să revenim! Deci e ziua ta, ai fost cu prietenii și cu iubita ta la Point, ați băut ceva, probabil, apoi ai plecat ca fraierul singur acasă, repede, să prinzi ultimul tren. Trebuie că te simți foarte singur și ofticat. Că ești singur.
Lui Mihai îi sună iar telefonul. El iar se uită, dar nu răspunde.
Carmen – E iubita ta? E Rodica?
Mihai (amuzat) – Nu o cheamă Rodica, dar ești pe aproape.
Carmen – Stai, nu îmi zice! Vasilica.
Mihai – Nu
Carmen – Jenica!
Mihai – Nu.
Carmen – Mariana!
Mihai (râde) – Nu.
Carmen – Pfoai! Dar putea să fie! Rodica și Mariana sunt same shit!
Mihai (râde) – Monica. Monica o cheamă.
Carmen – Mă rog! Și, deci, era Monica? Nțț! Nu sună bine. Mă lași să îi zic Rodica? Era Rodica la telefon? De ce nu îi răspunzi? Crezi că nu e la maică-sa? Hopa! Rodica nu e la mămițica!
Mihai – Stai, nu e asta. Nu îi răspund pentru că pur și simplu aveam chef, dacă tot e ziua mea, aveam chef să fiu cu ea, aveam chef să facem o seară ca la începuturile noastre.
Carmen – Păi ori una, ori alta? Că eu cred că tu de fapt nu ai nevoie să fii cu ea, eu zic că ție de fapt ți-e dor de o relație mișto. Așa cum voi nu mai aveți!
Mihai – Ai terminat psihologia sau…
Carmen – Nu, dar mă pricep la oameni. Ți-am zis, am simțit din prima că noi suntem făcuți unul pentru altul!
Mihai – Și cum ai simțit tu asta?
Carmen – Râzi? Dar dacă sunt eu iubirea vieții tale? Dacă ăsta e ultimul tren, ultimul metrou, ca să îți găsești iubirea adevărată?
Mihai – Uite, să zicem că de dragul discuției, intru în jocul tău. Dar ce-ar trebui să fac eu cu sentimentul de loialitate? Femeia aia are încredere în mine! Nu pot să mă arunc cu capul înainte, nu?
Carmen (ignoră întrebarea lui) – Care e animalul tău preferat?
Mihai – Calul sălbatic.
Carmen (explodează din nou) – Da, e clar, nu mi s-a părut! Dacă mai aveam vreun dubiu, acum s-a dus! Tu îți dai singur răspunsurile, înțelegi?
Mihai – Nu înțeleg…
Carmen – (explicând) Eu sunt animalul tău preferat, eu sunt calul sălbatic, eu sunt expresia libertății absolute, dacă nu vezi, (râde) ai… ochelari de cal! Păi, în condițiile astea, tu nu ai niciun drept să decizi asupra vieții tale, dacă nu înțelegi că noi trebuie să fim împreună. Uite, fii atent, încă o întrebare: care este fantezia ta sexuală?
Mihai (se stingherește) – Carmen… Carmen, nu? Să-ți explic: (zâmbește) 1. Acum 5 minute stăteam aici, pe scăunelul meu, cuminte, aproape dormeam, de-abia așteptam să ajung acasă să-mi pun un pahar de whiskey și să adorm cu el în mână, ofticat că sunt singur, după cum bine ai sesizat! 2. Apoi apare o tipă frumoasă, dar cam țăcănită, care îmi cântă la mulți ani și îmi spune că ea e iubirea vieții mele, doar că eu nu știu. 3. În timp ce tipa asta frumoasă, țăcănită, dar pe care o suspectez că are o tristețe profundă ascunsă în ea, mă întreabă de fanteziile mele sexuale, uit să cobor la stația mea. Tu cum ai reacționa în locul meu? Nu te-ai întreba dacă nu ești la camera ascunsă sau ceva?
Carmen – 1. Whiskey, mmm, bravo, masculin! 2. O tipă frumoasă? Yey! 3. Ai uitat să cobori? Dublu yey!! 4. Deci care e fantezia ta sexuala?
Mihai – O să zic pas, dacă nu te superi.
Carmen – Bine, fii atent, fantezia mea este să fac sex cu un necunoscut într-o cușetă de tren de noapte. Și dimineața să plecăm fiecare la viața lui. Tren de noapte (arată în jur), necunoscut (arată spre el)… Coincidență? Nu cred!
Mihai – Nu te pune pe gânduri, totuși, că fantezia ta se termină cu o despărțire?
Carmen – E happy-end de film porno, nu de comedie romantică!
Mihai (zâmbește) – OK, good point! Auzi, dar tu ce faci în metrou la ora asta?
Carmen – Păi m-a adus Universul să mă întâlnesc cu tine!
Mihai – Da, asta am stabilit deja, dar de unde te-a luat Universul când te-a adus aici?
Carmen – (se întristează un pic) Am fost la piață.
Mihai – Mă, tu mă minți!
Carmen – Am fost la piață pe la 6 și acolo l-am văzut pe fostul meu iubit cu noua lui gagică.
Mihai – Auch!
Carmen – Mda. Și după aia m-am dus la Shift și am băut și i-am pus mustăți și bube pe față pe toate pozele din telefon și după aia m-am mai liniștit și am mai băut un pic și m-am gândit că Universul are alte planuri cu mine dacă mi l-a adus în drum pe Marcel cu Vasilica lui.
Mihai – Stai, Marcel și Vasilica? Așa îi cheamă?
Carmen – Nu, dar ar fi frumos, nu-i așa?
Mihai – Eu am față de Mihai?
Carmen – Tu ai față de Iubitul-Lui-Carmen-Pentru-Tot-Restul-Vieții-Ei!
Mihai – Tu așa ai fost mereu?
Carmen – Așa cum?
Mihai – Așa, dusă, mă rog, diferită!… Ești sub medicație?
Carmen – Adică dacă sunt nebună? Nu sunt, dar, ce, tablourile lui Van Gogh îți plac mai puțin pentru că era dus cu capul? Ăia de la Nobel au fost niște idioți că i-au dat premiul lui, cum îl cheamă, măi, nene, pe ăla din A beautiful mind?
Miha – John Nash.
Carmen – Așa, vezi că știi?! Nu sunt nebună, doar că nu vreau să trăiesc după reguli. Vreau să trăiesc fiecare zi ca și cum ar fi ultima.
Mihai – Apropo de ultima zi de viață, ce ai mânca la ultima masă?
Carmen – MBS. Mămăliguță cu brânză și smântână. Cu tiramisu înainte și după. Ba nu, cu două tiramisu înainte. Să îmi rămână gust sărat la final. Tu?
Mihai – Caracatiță uscată la soare, cu ulei de măsline și oțet. Și cu pâine de-aia grecească groasă, galbenă, cu ulei pe ea. Și salata de brânză iute, tirosalata, știi? Și miel la proțap, cu cartofi la cuptor cu rozmarin. Și salată grecească, de-aia ca la mama ei. Și vin alb. Rece.
Carmen (intră pe gândul lui) – Și să fie cald, să ne ardă pielea de cât am stat la soare. Iar am adormit citind. Și eu să am pe mine cămașa ta albă de in…
Mihai – Nu, nu, că iar mi-o murdărești de crème de-ale tale!
Carmen – Bine, am tricoul tău ăla vechi cu Nothing but Thieves, care îmi vine mie până aici… (arată imediat sub fund)
Mihai – Și cu Rodica ce facem?
Carmen – Rodica e dintr-o altă viață. Și Marcel. Acum suntem noi pe malul mării, sub pini, în Grecia. Nu te frige nisipul? Vino mai la umbră! (pauză) Viața e scurtă! Pe bune, eu simt că noi doi suntem făcuți unul pentru celălalt. Și nu că simt, știu sigur! Și toți Marceii și toate Rodicile să se ducă în pizda mă-sii cu toate golurile lor lăsate la noi în suflet. O să fim noi doi și restul lumii! Noi doi!
Mihai – E nebunie curată, îți dai seama, nu?
Carmen – (îl ia de mână și se uită în ochii lui) De ce? Ne mutăm pe o insulă în Grecia, nu facem nimic toată ziua și mâncăm ce pescuiești tu. Și facem dragoste toată ziua! Când ești îndăgostit, nici nu ți-e foame, oricum!
Mihai – Dar când faci dragoste, ți se face!
Carmen – Mmmm… Acum, întrebarea este dacă ai sau nu curaj să dai o șansă pentru ceea ce ar putea fi iubirea vieții tale!
Mihai – Iartă-mă, dar nu mă văd în stare să fac așa ceva. Ești o tipă foarte mișto, dar …
Carmen – (îl întrerupe) Știi ce se zice, că tot ce e înainte de dar nu contează, nu? (Pauza) Te iert. Te iert că nu vrei sa fii cu mine, dar (cu drag) ești un bou patentat dacă alegi să rămâi cu Rodica.
(Trenul se apropie de stație, Carmen se pregătește să coboare, se duce spre ușă, apoi se întoarce brusc și îl sărută. Se sărută lung și cu disperarea oamenilor singuri. Apoi Carmen se îndepărtează și iese din vagon în vreme ce o altă tipă intră. Mihai se uită după Carmen, apoi trenul pleacă din stație, el rămâne pe gânduri și când ridică iar privirea, o vede pe tipa cea nouă. Stă un pic, zâmbește, apoi se duce la ea)
Mihai – Bună. Ai un foc cumva?
SFÂRȘIT