Cu ce am rămas după un semestru de master la scriere dramatică

lectii

Când am intrat la masterul de Scriere Dramatică de la UNATC am promis că o să vă țin la curent cu ce aflu acolo, dar nici nu am avut timp și poate că v-aș fi plictisit cu mai multe postări. Așa că adun în acest articol chestiile bune de dat mai departe, încep cu cele ușurele 🙂

Cuvinte noi / Definiții:

Obligo – nu l-am găsit în DEX, dar îl tot folosim și mi se pare funny și memorabil. E un fel de cerință. ”Scrieți un monolog de o pagină. Obligo-uri: 1. personajul să menționeze unde se află, 2. monologul să conțină expresia așa ceva nu există”.
Tantiemă, tantieme – Onorariu acordat (în trecut) unui autor dramatic sub forma unei cote din încasările obținute la reprezentarea pieselor sale. După cum spune și DEX, ”în trecut” 🙂 Intropatie – Concept din estetica germană a sec. XX, care desemnează proiectarea, transpunerea noastră simpatetică în obiectele exterioare (încă nu mi-e foarte clar la ce se referă, dar sună bine).

Dacă sunteți pasionați de teatru, intrați aici și înscrieți-vă în grupul Mergem la teatru. E o comunitate vorbăreață, cu opinii personale argumentate. Încercăm să învățăm unii de la alții despre teatru și să împărtășim păreri despre ce spectacole merită văzute în oraș.

Cărți de citit:

Povestea vieții, Robert Atkinson. Interviul de tip povestea vieții pune toate întrebările din lume, despre orice. Cartea conține inclusiv o listă de întrebări.

Tot despre interviuri – ASK MORE: The Power of Questions to Open Doors, Uncover Solutions, and Spark Change, de Franck Sesno.

The Director’s Craft, de Katie Mitchell – o carte care ajută să înțelegi ce face un regizor, în caz că v-ați întrebat asta vreodată.

Teatru radiofonic – Ascultați Vocea umană dacă aveți timp. Ce control al vocii are Gina Patrichi!! E minunată!

Chestii diverse, numai bune de adus în discuție când rămâneți în pană de idei la un cocktail, ceva:

Turandot se pronunță cum se scrie, cu T-ul de la final, că e o prințesă chinezoaică dintr-o operă scrisă de un italian. Nu e nimic francez aici. Nu știam!

O definiție pentru kitsch care mi-a plăcut foarte mult – ”când nu lași niciun spațiu gol”.

Doctor honoris causa – (doctor datorită meritelor) este un titlu onorific, acordat unei persoane eminente de către o universitate. Nu trebuie ca persoana să fi studiat la acea universitate, ci doar să se fi distins în anumite domenii profesionale, sociale sau politice. Știați?

Apropo de asta, cea mai veche universitate din Europa este cea din Bologna, Italia – 1088. Au trecut pe acolo Dante Alighieri, Petrarca, Thomas Becket, Erasmus din Rotterdam, Copernic, Marconi, Umberto Eco.

Lucian Pintilie a montat la un moment dat Livada de vișini și decorul era cu un câmp de grâu care apărea brusc, răsărea din scenă. Faza tare este că Pintilie a gândit momentul în cele mai mici detalii. Povestește în cartea lui, Bricabrac, că ”această forță telurică sublimată în grâu trebuie să fie o apariție miraculoasă – o transformare rapidă, desfășurată în răstimpul unei respirații mai lungi (15-20 secunde), care literalmente – și știți că eu nu sunt un cabotin setos de aplauze – să smulgă, de data aceasta vreau cu orice preț, să smulgă, zic, aplauze.” Și chiar obținea acest efect! Cât de tare să fii să poți obține aplauze fix în secunda în care vrei să le obții?

Fântâna sau Pisoarul lui Duchamp. Dacă știți povestea, treceți mai departe. Este una dintre cele mai controversate opere de artă din sec XX. În 1917, Duchamp a cumpărat un pisoar de la magazin, a scris pe el R. Mutt 1917 și l-a înscris la o expoziție. Aproape nimeni nu știa că Pisoarul îi aparține lui Duchamp și, oricum, lucrarea a fost acuzată de indecență și respinsă. La scurt timp, a apărut un articol despre această operă de artă, în care opinia generală era că nu contează dacă R. Mutt a făcut lucrarea cu mâinile lui sau nu, ce e important e că el a ales-o. Deci accentul cade pe alegere și pe concept, nu pe producerea operei în sine. Între timp, Pisoarul original a dispărut, probabil aruncat la gunoi. După 1950, Duchamp a ”creat” 11 copii, care sunt acum prin muzee și colecții particulare. Asta, așa, apropo de ce e artă și ce nu 🙂

Despre teatru și despre scris teatru

Teatrul este despre aici și acum. Lucrurile trebuie să se întâmple pe scenă, mai ușor cu amintirile, povestirile etc.

Teatrul nu se scrie în replici, ci în situațiii. O situație este succesiunea de acțiuni care au loc într-un anumit timp și loc și care determină o schimbare, o transformare în evoluția personajelor. Orice situație trebuie să aibă o miză, un conflict.

Toate personajele trebuie să vrea ceva – cam ca în viață, așa!

Dramatizarea unui roman nu înseamnă copy paste dialoguri din roman, ci transformarea textului de proză în text dramatic, o îmbogățire a unor personaje, inventarea sau eliminarea altor personaje, o perspectivă schimbată.

Contradicții

Un profesor îți spune ”E o meserie ingrată asta de artist: să știi că nu deții adevarul și că nici nu e treaba ta să îl deții. Treaba ta este să îi ajuți pe alții să găsească adevarul.” Alt profesor îți spune ”Artistul trebuie să aibă și își spună punctul de vedere, trebuie să ia atitudine.” Și îți dai seama că deși se contrazic, amândoi au dreptate.

Ne-au învățat tehnici de scris piese de teatru – structură, conflict, punct culminant etc. – și am avut un atelier cu un dramaturg german premiat, care nu avea niciun conflict și niciun punct culminat în piesa lui. Și nici nu avusese vreo structură în cap când a scris. 🙂

Gust amar

Partea nasoală neplăcută este că nimeni nu dă buzna să îți citească textele. Nici măcar apropiații, nu mai zic de străini sau cititori pasionați. Lumea e ocupată, are urgențe și lucruri importante de făcut. Nu există interes pentru dramaturgia românească contemporană, nici măcar printre regizori, ce să vorbim de publicul larg. Dar ce zic eu nu e ca să judec pe cineva! Constat doar și fac un pas înainte. De ce nu sunt oamenii interesați? Pentru că probabil și eu aș alege Cehov sau Duncan MacMillan dacă aș avea un singur spectacol de montat. De ce să fac un spectacol după un text de Laura Ivăncioiu, care abia s-a apucat să învețe cum se scrie? Și atunci, pasul ăsta înainte este de fapt conștietizarea faptului că nu putem avea texte bune, dacă nu investim timp și resurse în a învata niște oameni pasionați, niște tehnici de scriere. Deci pledez pentru a crea o emulație în ceea ce privește scrierea dramatică, astfel încât în câțiva ani să avem texte care chiar să merite atenția regizorilor.

Beneficii

De ce îmi place la Master? În primul rând, că masterul ăsta reunește interesul meu pentru scris cu pasiunea pentru teatru. Apoi, pentru că învăț și îmi pun întrebări, exact ca acum douăzeci și ceva de ani, pe vremea facultății. Deci, da, masterul ăsta dă cumva timpul înapoi și vine la pachet cu o energie proaspătă și o senzație de întinerire. Iar pentru cineva ca mine, obsedată preocupată de procesul de îmbătrânire, senzația de ”minus 20 de ani”, fie și numai pentru 8 ore pe săptămână, este neprețuită.