Să zicem că ești pasionat de teatru. Și că îți place să scrii. Și că te întrebi cum să scrii o piesă de teatru, dar n-ai nicio idee de unde s-o apuci.
Pentru că am fost și eu în locul tău, pentru că între timp am terminat primul an de master de scriere dramatică la UNATC, las aici un scurt ghid pentru începători – Cum să scrii o piesă de teatru. (Atenție, nu sunt expert, nu sunt profesor, ce e mai jos sunt notițele mele cele mai importante de anul ăsta!)
Am mai scris câte ceva și la terminarea primul semestru, dacă vrei să citești, vezi aici.
Niște chestiuni generale, pentru început:
1. O piesă de teatru este o construcție, pui cărămidă peste cărămidă ca să ajungi la forma pe care ți-o dorești. Nu este nimic în plus aici, fiecare replică, fiecare acțiune duce la următoarea. Și la fel, fiecare acțiune, fiecare replică se sprijină pe precedenta.
2. Teatrul este despre aici și acum. Este despre situații extreme, despre urgențe, nu e despre povestit. Lucrurile trebuie să se întâmple pe scenă. Amintirile, povestirile sunt pentru proză, acțiunea este pentru teatru.
3. Teatrul nu se scrie în replici, ci în situații / acțiuni.
4. O piesă de teatru trebuie să aibă o temă (despre ce este vorba?), personaje puternice (fiecare trebuie să vrea ceva), conflicte (interioare, exterioare) și o idee (cu care să rămână cititorul / spectatorul la final).
5. Structura unei piese de teatru este formată dintr-o scenă de deschidere (să aibă măcar două personaje, nu secundare; să fie o zi specială, să conțină o dilemă, o sursă de tensiune, hinturi pentru caracterele personajelor, pentru ce nevoi și dorințe au ele, setezi agenda), unul sau mai multe turning point-uri, acumulare evenimențială / creșterea tensiunii, moment culminant, deznodământ / rezolvare.
6. În teatru, timpul și spațiul acționează, determină comportamente. Nu sunt ca în proză, descriptive și atât.
7. Teatrul e box. Replicile / acțiunile personajelor trebuie să aibă energie suficientă pentru a-l atinge pe celălalt personaj. Ai nevoie de forță, de energie în fiecare replică. Fiecare replică trebuie să își atingă scopul, să ducă mai departe acțiunea.
Termeni specifici
Situația este succesiunea de acțiuni care au loc într-un anumit timp și loc și care determină o schimbare, o transformare în evoluția personajelor. O situație nu înseamnă o succesiune de replici. Pot să nu am nicio replică și să fie o situație puternică. O situație se schimbă când apare un nou personaj sau când dispare un personaj, când se întâmplă un eveniment nou, când se schimbă timpul sau locul acțiunilor. Orice situație trebuie să aibă o miză, un conflict.
O scenă presupune o succesiune de situații. De preferat nu aceleași situații.
Turning point este momentul în care se întâmplă ceva neașteptat, care schimbă o situație sau produce o transformare în personaje. Se întâmplă nu departe de începutul piesei. Personajele principale sunt conștiente de turning point. Poate fi o decizie – Scufița Roșie se hotărăște să se abată de la cărare. Este momentul în care dorințele dormante alte protagonistului se trezesc, apar la suprafață. Schimbările pot fi externe (de statut, noroc, circumstanțe etc.) sau interne (de dispoziție, sufletești, răzgândiri, de credințe, de puncte de vedere, de afecțiune etc.).
Sinopsisul este o descriere pe scurt a piesei pe care urmează să o scrii sau pe care ai scris-o deja. El trebuie să cuprindă ideea, câteva rânduri despre fiecare personaj (cine e, ce vrea pe parcursul piesei), locul și timpul unde se petrece acțiunea, conflictul principal și conflictele secundare, situațiile cele mai relevante și întorsăturile de situații.
Treatment-ul este un sinopsis pe larg sau o piesă pe scurt 😊 Nu are dialoguri, dar prezintă succesiunea de situații.
Sfaturi pentru scris
1. Evită clișeele. Detaliile ucid clișeele. Scriitura bună e cu detalii.
2. Show, don’t tell. Nu lăsa personajul să spună că e obosit, gândește o acțiune care să arate asta.
3. Plantează semințe la început, ca să culegi roadele mai târziu. Introdu detalii în prima parte a piesei, aparent neimportante, ca să le readuci mai târziu și să le dezvolți.
4. Fă în așa fel încât să ai un început puternic și un final și mai puternic.
5. Scrie cu ritm, ajută la crearea tensiunii. Alternează momente tari cu momente lejere, emoție cu umor.
6. Atenție la limbaj! Personajele sunt diferite, deci vorbesc diferit!
7. Mi-am notat chestia asta la un curs și îmi place mult: Măiestria unui artist apare când se apropie cât mai mult de punctul maxim, dar nu îl atinge. E o combinație de anticipare, incitare a imaginației și invitație la ”Completați spațiile goale”. Cu alte cuvinte, ”Până aici a fost treaba mea de artist, de acum încolo, dragă privitorule, arta mea e în mâinile tale, fă-o a ta, personalizează-ți-o, trăiește-o tu singur, conform experiențelor tale și emoțiilor tale!” Nu da tot, du cititorul / spectatorul în direcția în care vrei să îl duci, dar nu-i da tot! Sugerează-i! Oamenii trăiesc maximum-urile foarte individual. Dacă vrei să îl faci pe cititor / spectator să trăiască maximul, nu dai acestui maxim forma ta, îl lași o idee mai jos, astfel încât fiecare spectator să își trăiască maximul lui. Nu pui tu vârful, îl pune spectatorul.
Construirea personajelor
1. Toate personajele trebuie să vrea ceva. Personajul principal știe atât de bine ce vrea, încât distruge totul în cale sau va fi distrus până când obține ce își dorește. Miza lui trebuie să fie foarte puternică, vitală.
2. Personajele nu trebuie să fie liniare, nici măcar cele secundare, trebuie să aibă conflicte, tensiuni, să treacă prin transformări.
3. Nu trebuie să faci din personaje victime de la început la sfârșit, ele trebuie să încerce, să lupte pentru condiția lor, să fie nevoite să facă alegeri. Dacă alegerile sunt simple, conflictele nu vor fi majore.
4. Un personaj nu are o singură trăsătură de caracter, are mai multe particularități.
5. Adevăratul caracter al personajului apare o dată cu presiunea, cu conflictul, atunci când este forțat de împrejurări să facă alegeri.
6. Decizia unui personaj determină o altă decizie la alt personaj. Și aceste decizii, una care rezultă din cealaltă, sunt ceea ce duce piesa până la destinația sa finală: dovedirea premisei tale, adică ideea piesei.
7. Evoluția personajelor e dată de relațiile dintre ele.
8. E important să nu explici, să nu spui ce simt personajele, ci să le pui în situații care să arate ce simt ele.
9. Să nu stereotipizezi personajele negative.
10. Un personaj nu face / nu spune neapărat ceea ce gândește. Și aici apare frumusețea acțiunilor profunde.
11. Trebuie să știi tot, tot, tot despre personajele tale. Unele lucruri vor apărea în piesă, altele nu, dar cu cât știi mai multe despre ele, cu atât acțiunile lor vor fi mai justificate, mai credibile. ”Nu îți văd personajul, vreau să închid ochii și să îl văd, nu simt profunzimea personajului” – îmi spuneau profesorii.
Despre conflicte
1. Aici e simplu – fără conflicte, nu există dramă. Trebuie să ai conflicte majore, conflicte minore, conflicte externe (prejudecăți, societate, familie), conflicte interne (dorințe conștiente vs. dorințe inconștiente, frustrări), iar conflict, atenție, nu înseamnă neapărat discuție în contradictoriu.
2. Conflictul îți conturează personajele. Fără conflict nu ai direcție. Conflictul e un vector care motivează ideea.
3. Este important să pui personajele față în față, în conflict. Asta le obligă să (re)acționeze, iar din asta se naște interesul dramatic.
Astea sunt lucrurile pe care le-am reținut eu din primul an de Master Scriere Dramatică la UNATC. Nu am pretenția că sunt vreo specialistă sau că ghidul ăsta, Cum să scrii o piesă de teatru, te face pe tine un specialist, însă sper să te fi pus măcar pe gânduri să dai și tu la acest master. Dacă te interesează cât de cât, vezi aici bibliografia sau dă-mi mesaj privat și îți răspund la toate întrebările pe care le ai.