Am fost la un restaurant cu o stea Michelin și vreau să vă povestesc despre asta.
În primul rând, ce trebuie să știți despre noi e că suntem destul de cumpătați și că, deși suntem fani emisiuni culinare de la televiziunile românești sau de-alde Chef’s Table de pe Netflix și deși găsim în mâncare bucurii mari, nu suntem foarte dornici să dăm sute de euro pe un meniu. Dar, na!, nu ne judecați prea tare, fiecare familie cu ale ei 🙂
Prin iulie, în perioada în care căutam cazări pentru călătoria noastră cu mașina pe traseul București-Budapesta-Praga-Dresda-Bremen-Groningen (urma să ne ducem fata la facultate în Groningen, primul an), am dat din întâmplare peste un articol despre Cele mai ieftine restaurante cu stele Michelin. Așa am descoperit că Restaurantul Field din Praga are un meniu de trei feluri, la vreo 25 de euro, ceea ce mi s-a părut absolut rezonabil, drept pentru care am făcut rezervarea pentru seara în care urma să fim la Praga.
Daaar, cu o oră înainte să ajungem la cina de la restaurant, Lucian a descoperit că meniul de trei feluri era pentru prânz, deci puteam alege să nu mai mergem sau să mergem și să plătim mult mai mult. Am mers. A zis Lucian că este cadou de ziua mea (care a fost în martie), așa că toată seara am ținut-o în urări de la mulți ani (în august).
Și acum să vă spun despre meniuri. Nu poți să comanzi a la carte. Ai meniul de prânz (25 eur), de care vă povesteam, mai ai unul de weekend (60 eur) și apoi ai două meniuri de degustare – de 6 feluri (86 eur) sau de 10 feluri (125 eur). Fiecare tip are și o variantă adaptată pentru vegetarieni. La oricare dintre aceste meniuri poți să adaugi o degustare de vin sau de băuturi fără alcool. Degustările de vin sunt și ele de două feluri – de tip A – vinuri senzaționale (145 eur) și de tip B – vinuri foarte bune (35 eur). Meniul de băuturi fără alcool (25 eur) este și el foarte elaborat, creativ construit și adesea, dacă nu de fiecare dată, culorile băuturilor fără alcool sunt la fel ca ale vinurilor servite la acel fel de mâncare.
Noi am fost patru oameni și am ales toți meniuri de 6 feluri – două cu carne și două vegetariene. În plus, am luat trei meniuri de vin B și unul de băuturi fără alcool. La fiecare fel de mâncare aduceau câte un pahar de ceva.
După ce ne-am decis ce vrem să luăm, chelnerul ne-a adus pe masă niște pastile în niște farfurioare mici. Sau așa arătau, ca niște mentosane mai grosuțe un pic. Chiar mă gândeam de ce ne dau medicamente înainte de masă! De fapt, erau niște șervete de șters pe mâini. Chelnerul a turnat peste pastile apă caldă și ele s-au umflat și au fost numai bune de folosit. Destul de spectaculos momentul!
Apoi ne-au adus din partea casei o farfurioară cu cinci feluri de ceva-uri: niște unt sărat, o cremă cu trufe, mieji prăjiți de diverse semințe, germeni proaspeți tocați mărunt, pătrunjel uscat și tocat mărunt. Și niște pâine de casă. Foarte gustoase toate.
După asta am avut amuse bouche – trei chestii, aduse pe rând:
Sfeclă galbenă marinată, o emulsie de zer, brânză de capră, semințe prăjite de cânepă.
Un coșuleț crocant cu păstrăv marinat, caviar din alge, emulsie din pește, decorat cu petale de crizantemă. Varianta vegetariană conținea castravete marinat și gel de roșii.
A treia farfurioară de la amuse bouche era cu ceva pastă de brânză și gel din vin roșu.
Felul 2 – ciupercă chanterelle, grâu, caș, unt brun. Vin: Pinot Gris Osička, 2018. Băutura Mariei – suc de țelină, măr și pătrunjel.
Au adus farfuriile și au pregătit sosul la noi la masă, pe o plită mică. Sosul era din unt brun și zeama de la ciupercile marinate. După ce le-a încălzit și amestecat puțin într-o ulcică pe plită, chelnerul le-a turnat într-un ibric de ceai, peste un săculeț în care erau ierburi uscate.
Felul 3 – Sturion, gulie, mazăre, coacăze negre. Vin: Chablis 1er Cru Fourchaume Alain Geoffroy, 2018. Băutura Mariei: suc de struguri și mărar.
Felul 4 – Măduvă, gel de usturoi negru, cartof, salsa. Vin: San Biagio Lisini Montalcino, 2017. Băutura Mariei: suc de sfeclă roșie și cimbru.
Varianta vegetariană era cu tofu. Ambele feluri au venit pe niște farfurii din sticlă transparentă ca niște cuiburi, care aveau crengi uscate pe dedesubt și au fost finisate la masă. Chelnerul a venit cu un fel de fum pe care l-a vărsat peste farfurii.
Felul 5 – Purcel de lapte cu un strat crocant, șalotă / hașmă, calvados, piper. Vin: Le Marquis de Calon Ségur, 2014. Băutura Mariei: Suc de chokeberry (aronia) și dijon (așa scrie în meniu, nu știu dacă asta înseamnă boabe de muștar sau nu).
Varianta vegetariană – ravioli de casă cu vinete coapte, zucchini, usturoi și sos de unt verde, chives și piper.
Felul 6, desertul oficial – marmeladă și sorbet de rubarbă, cu ceai și petale de trandafir, iasomie și molid. Vin: Moscato d’Asti Centive Olim Bauda, 2020. Băutura Mariei: suc de grapefruit, zmeură, cardamom.
Și de parcă nu fusese suficient (fusese, credeți-mă!, chiar dacă porțiile sunt mici!), la final de tot, au venit cu o tăviță cu vreo 6 feluri de dulciuri / bomboane / prăjituri de casă tradiționale și ne-au încurajat să alegem câte vrem din ele (”Be greedy!” 🙂 )
Rezervarea era de două ore jumate, cred că am stat trei, poate chiar trei ore jumate, cu toate că ni se parea că felurile de mâncare vin foarte repede. Nu știm când a trecut timpul.
Serviciul a fost foarte bun – aveam un chelner pentru mâncare și unul pentru vin (din păcate, cel pentru vin nu avea o engleză foarte bună și vorbea și încet, ne-a fost destul de greu să îl înțelegem, dar dădeam din cap la tot ce spunea și îi mulțumeam din ce în ce mai frumos după fiecare pahar).
Așa, în general, conceptul restaurantului e legat de ideea de câmp, ogor („field”). Nu este un restaurant de super fițe, recomandarea de dress code este smart casual, iar decorațiunile interioare fac trimitere la uneltele agricole sau la terenurile agricole. Cumva, cred că aspectul restaurantului a fost singurul lucru care nu mi s-a părut o experiență în sine – e minimalist spre auster, iar mesele sunt prea simple – mese de lemn, fără fețe de mese sau șervete de-alea de se pun sub farfurii.
Ce ne-a plăcut însă foarte mult a fost gustul mâncării – fiecare preparat avea arome puternice și distincte, nu era un amalgam de nedeslușit, ci câteva gusturi specifice care se completau și te surprindeau, că nu te-ai fi gândit să le combini tu vreodată. E evident că folosesc ingrediente de calitate și că le pasă de ce aduc pe masă. Oricum, înțeleg că au luat prima dată o stea Michelin în 2016 și li s-a tot înnoit de atunci an de an până în 2020.
Nota de plată finală a fost de 530 eur (cu tot cu niște pahare de Prosecco luate la început). Mult? Poate! Regret? Nicio secundă! Aș mai da? Sigur! Numai să îl prind pe Lucian în toane bune iar! 🙂