Pentru că niciodată nu m-am priceput la previziuni și nici nu prea m-am ținut de planuri, aleg ca la acest final de an să mă uit în urmă, nu înainte. Nu o să fac o listă cu ce îmi doresc pentru 2022, ci una cu ce am făcut în 2021 – în felul ăsta conștientizez ce am făcut bine și ce putea să fie și mai bine și, în plus, mă salvez de o dezamăgire prin februarie-martie, când voi constata că deja voi fi renunțat la planurile pentru 2022.
Așadar, iată aici cele mai importante momente prin care am trecut în 2021:
- Plecarea Mariei la facultate. La 2200 km distanță. În Olanda.
Am descoperit din experiența asta că nu-mi e dor de ea așa cum mă așteptam, să mi se strângă stomacul de durere, să plâng în camera ei, cu plușurile ei în brațe. Mi-am dorit atât de mult plecarea asta pentru ea, iar ea s-a adaptat atât de bine acolo, încât rezist distanței surprinzător de bine. O luăm încet, ne vedem cât de des putem (cam la o lună jumate), vorbim zilnic, facem planuri pentru vacanțe împreună și între timp noi muncim mult și ea învață mult – cred ca ajută și asta. Ajută și să nu trec prin dreptul camerei ei, să o văd goală.
- Am absolvit Masterul de Scriere Dramatică de la UNATC.
Au fost doi ani în care m-am împărțit între agenție și cursuri, teme, citit. Mi-am făcut disertația despre Dramatizarea și ficționalizarea faptelor reale (am postat-o aici), iar piesa de final de master, corelată cu disertația, este despre corupția legată de tăierile de păduri. Este o dramatizare după anchete jurnalistice făcute de Recorder și România, te iubesc. (poți citi aici piesa). Din păcate, după ce am terminat masterul, n-am mai avut timp nici măcar să adun într-o serie de articole tot ce am învățat despre Cum se scrie o piesă de teatru. Dar e în plan, poate chiar în vacanța asta.
- Premiera „Happiness is loading, it might take a while”.
Ca să rămân la teatru, tot anul ăsta, prin ianuarie, a avut loc premiera spectacolul sonor făcut după un text de-al meu. Textul e aici, iar în spectacolul regizat de Alin Neguțoiu, montat de Alex Crăciun, pe muzica lui Alexandru Condurat au jucat Alexandru Potocean, Istvan Teglas, Ada Galeș, Sabina Lazăr, Luca Rădulescu, dar și Andreea Esca, Adelin Petrișor, Vlad Petreanu, Tudor Mușat.
Deși nu e text cu care să mă laud neapărat, m-am bucurat de tot procesul – scriere, rescriere, căutat actori, înregistrări, editare audio, emoțiile premierei, prima cronică… A fost, cum să zic, a fost ceva ce aș vrea să mai trăiesc. De altfel, prin primăvară ar trebui să apară un al doilea spectacol sonor, tot la Teatrul Improbabil – de data asta este o serie de monoloage făcute după povești reale, ale unor femei care au trecut prin mastectomie.
- La Deci Se Poate a fost un an aglomerat până la limita clacării.
Am lucrat pentru clienți vechi, dar au apărut și alții noi, am refuzat proiecte la care nu ne pricepeam, am tras cu dinții de alea în care ne-am implicat, Asana este zeița noastră și dacă ea nu ar exista, viața noastră ar fi haos.
Cel mai plin de satisfacții proiect rămâne caravana de investigații medicale din mediul rural „Nu am făcut destul” – o organizăm de șapte ani pentru FABC. Anul ăsta am descoperit în opt weekenduri 11 cazuri de cancer (două de sân și nouă de piele).
Am și dat greș, însă, cu două bucăți de proiecte pentru doi clienți diferiți– un video și un stand într-un supermarket. Cred că principalele motive pentru amândouă au fost supra-aglomerarea echipei și oboseala. Și altele, dar astea sunt motivele comune.
- Am făcut patru călătorii.
Am fost în februarie în Egipt (care a fost o surpriză atât de frumoasă, încât plecăm iar în câteva zile).
În iulie în Thassos,
în august am făcut un road-trip – am dus-o pe Maria la facultate cu mașina și ne-am oprit pe drum sa vizităm Timișoara, Budapesta, Praga, Dresda, Bremen. Video-ul ăsta, cu noi trei plimbându-ne în timp ce ne țineam de mână, este unul dintre preferatele mele:
Apoi, în noiembrie, ne-am dus să stăm câteva zile cu Maria la Amsterdam.
Am învățat de aici că oricâte călătorii aș face, niciodată nu sunt suficiente 😊
- Am mers pentru prima dată la un restaurant cu o stea Michelin.
A fost o experiență memorabilă și scumpă. Am scris despre asta atunci: „Nota de plată finală a fost de 530 eur (cu tot cu niște pahare de Prosecco luate la început). Mult? Poate! Regret? Nicio secundă! Aș mai da? Sigur! Numai să îl prind pe Lucian în toane bune iar!”
- Am scris mai puțin decât mi-ar fi plăcut.
Pe blog am scris în 2021 doar 15 articole și am făcut doar 5 podcasturi (Iulian Postelnicu, Omid Ghannadi, Judith State, Răzvan Popescu, Antoaneta Cojocaru). La începutul anului îmi propusesem să scriu mai mult ☹
- Am alergat mai puțin decât aș fi vrut, am mâncat mai mult decât ar fi trebuit.
Mi-am pierdut la un moment dat motivația de a face sport și de a mânca sănătos. Mâncarea devenise recompensă pentru munca multă, somnul – înlocuitor al sportului. Acum, pe final de an, am început să îmi revin, mă ajută Dana Dobrescu, căreia îi mulțumesc și aici pentru răbdare și timpul pe care mi-l acordă. Dana mă ajută să îmi recalibrez gândirea și obiceiurile – și e o metodă care pare să funcționeze.
- Am citit mai puțin decât îmi doream.
În prima parte a anului am citit pentru master și disertație, dar apoi nu am avut timp decât foarte rar. Atât de rar, că la un moment dat am început o carte și când am vrut să o continuu, a trebuit să o iau de la capăt din nou, că nu îmi aminteam mare lucru. Chestie care mă face să cred că, de fapt, din cauza memoriei mele slabe, aș putea să recitesc tot ce am citit vreodată – ar fi foarte nou pentru mine.
- Am fost sănătoasă.
Și eu, și ai mei. Și sunt recunoscătoare pentru asta, în sensul că mă gândesc frecvent că noi nu am avut problemele grave niciodată (mă rog, în afară de divorț și toată perioada aia cu depresie și ce a mai venit la pachet). Dar, uite, Maria chiar zicea zilele astea că ei nu i-a murit nimeni apropiat. Mi se pare că e un motiv suficient să zic că 2021 a fost un an bun.
Și au mai fost câteva momente foarte speciale:
- întâlnirea asta cu mamaia, mami și Maria:
- am învățat cu Maria (eu pentru disertație, ea pentru bac):
- m-am iubit cu Maria:
- am primit flori de la Lucian:
- poza asta a Mariei de la absolvirea liceului:
- sau asta cu Maria și Max:
- ori asta cu Maria și ai mei, când le-am făcut surpriză și ea a venit mai devreme cu o săptămână (nu se mai văzuseră de șase luni):
- am văzut niște răsărituri din cort:
- niște apusuri înainte de furtună:
- sau pe vreme bună:
- m-am bucurat de prieteni:
- și de familie:
- am urcat niște munți:
- am călărit niște mări:
- am pozat niște păsări:
- am lucrat de la distanță, din locuri frumoase:
- și mi-am făcut două selfiuri pe care am putut să le și postez:
Cam așa… Tu te-ai gândit la anul ăsta? Ce ți-a adus bun și rău?