Azi e ziua mamei mele. Ea face 68 de ani, eu am 45, dar mama tot ”mami” e. Și din când în când, chiar și acum, ea la 68, eu la 45, ne luăm în brațe, eu mă urc cu tălpile pe tălpile ei și facem câțiva pași, așa, lipite, în mijlocul camerei. Ne iubim.
Azi e ziua mamei mele, așa că îi fac o fișă de personaj.
Este, fără niciun dubiu, cel mai harnic om pe care îl cunosc. Este workaholică dinainte de a se inventa termenul. Este genul de femeie care preferă să construiască un foișor în curte decât să facă mâncare în foișor. Și, Doamne, ce mâncare face!! Este genul de femeie care pare stâncă, dar ochii ei pot izvorî lacrimi într-o secundă. Este genul de femeie care ți se plânge că îi vin în curte și îi împrăștie gunoiul pisici de la vecinii plecați din sat, dar când te uiți în jur, vezi că le-a construit pisicilor un adăpost din cutii de carton, le-a pus o păturică înăuntru și ceva de mâncare.
Genul ăsta de femeie e.
Pentru că Mariei, când era mică, îi plăcea să caute nucile căzute toamna printre frunze, mami strângea grămăjoare de nuci în timpul săptămânii, iar în weekend, când mergeam noi la ea, o lua pe Măriuca în brațe și făcea mami cumva să găsească fiică-mea nucile. Sau, mai frumos, după ce nucul era cules tot, pentru că Maria tot voia să caute printre frunze, mami lua coșul cu nuci din casă și arunca pe jos câteva vineri seara. Iar sâmbăta, când se trezea fii-mea cu gândul la nuci, mami o lua în brațe așa în pijamale, punea o pătură pe ea și mergeau în fundul curții să caute comorile.
Când era tânără, atât de tânără încât eu nu apărusem, era frumoasă rău. Sau așa o văd eu în poze și așa povestește și tati. Când era tot tânără, dar pe când eu apărusem deja în ecuație, era tunsă scurt mereu, dar cu niște pomeți și niște buze foarte bine conturate. Era frumoasă fără să facă nimic pentru asta. Singurul obiect de înfrumusețare din casa noastră era un ruj verde care se făcea roșu după ce îl puneai pe buze. Nu avea nevoie de mai mult.
Tot din copilărie, foarte prezente sunt amintirile cu ea făcând rebus, cu ea cântând prin casă în vreme ce făcea curățenie, cu ea jucând rummy cu prietenii ei și ai lui tati, (aveam în fiecare seară în casă între 5 și 20 de musafiri. În fiecare seară!), cu ea punându-mă să ciugulesc. ”A ciuguli” = a aduna scamele de pe covorul persan 🙂
Rebusul și rummy sunt prezente și acum, la cântat a renunțat după ce i-au murit tatăl și o soră la începutul anilor 90. Mi-e tare dor de ea veselă și fără griji.
Dacă tot v-am zis de sora asta, super mătușă, apropo!, n-am cum să nu vă zic că mama se trage dintr-o familie de 13 frați. Mama era al doilea copil, prima fată dintre toți. Și acum imaginați-vă cum spăla ea, copil, de mână, scutece de alți copii – frații ei. Și apoi cum o ajuta pe mamaia să facă de mâncare, pe tataia cu treaba prin curte… Hărnicia ei s-a născut la sat. Și dorința de a avea un singur copil, desigur.
Mai am o amintire foarte dragă din copilărie. Stăteam la bloc, în Slobozia. La parter. Pe vremea aia, copiii se jucau afară. Multe ore. Mulți copii. Și pentru că orice ar fi gătit mami, de afară se simțea mirosul imediat, copiii de la bloc reacționau imediat. Mai ales la gogoși. Și când zic ”reacționau”, ca să înțelegeți la ce mă refer, încercați să scandați în cap pe 10-15 voci ”Vrem go-go-și! Vrem go-go-și!”. Uneori strigau și dacă nu mirosea a gogoși, doar le era lor poftă. Aproape de fiecare dată, mami ieșea în fața blocului cu un lighean de gogoși – fie de-alea răsucite, cu vanilie și pudrate cu zahăr, fie scovergi, de-alea de se fac imediat (zice ea). Mi-aș dori să fac ceva similar pentru prietenii Mariei, dar cel mai aproape de situația asta, realist vorbind, ar fi să le fac cinste cu clătite trase-n rom în Vama Veche.
Ne iubim și îmi dau seama că sunt norocoasă că o am, că vorbim zilnic la telefon, că ne vedem cam o dată la două săptămâni, că mai facem împreună câte un rebus, că ”o fac frumoasă” (= o pensez) când avem vreme, că uneori, după o săptămână grea, îmi e suficient să stau cu capul în poala ei, fără să spun niciun cuvânt, doar să las lacrimile să curgă, ea la fel, nu spune nimic, doar mă mângâie pe păr. Și asta mă ajută mai mult decât toate ședințele de terapie.