Piesa „Hățiș” este o dramatizare cu accente de ficționalizare, după investigații jurnalistice realizate în special de „România, te iubesc!” și „Recorder”, dar nu numai, pe tema corupției legate de tăierile ilegale de păduri.
Am scris piesa în paralel cu disertația „Dramatizarea și ficționalizarea faptelor reale”, la finalul Masterului de Scriere Dramatică de la UNATC.
Las aici textul piesei, cu rugămintea ca, dacă vă faceți timp să o citiți, să îmi lăsați și mie în comentarii ce părere aveți despre ea. Cu toată sinceritatea! O să iau constructiv toate remarcile critice 🙂
Așadar, „Hățiș”:
Această piesă este dedicată jurnaliștilor din România, în special lui Alex Dima și lui Alex Nedea, care dovedesc curaj, profesionalism, preocupare și îngrijorare nedisimulate pentru a apăra pădurile de hoți și complici la hoție – oameni de afaceri, silvicultori, polițiști și politicieni.
Personaje:
Jurnalistul
Un inspector silvic
Un pădurar
Polițistul nr. 1
Polițistul nr. 2
Un inginer Romsilva
Un secretar de stat din Ministerul Mediului
Un director de direcție silvică
O gazdă de talkshow TV
Un invitat de talkshow TV
Un ministru al Mediului
Soția unui pădurar
Directorul Romsilva
Tabloul 1 – Bătaia
Scena 1 – „Atâta te bat, până mori!”
(Un inspector silvic povestește unui jurnalist o întâmplare – sunt într-o cameră, așezați la o masă. Jurnalistul stă cu spatele la public. Inspectorul are pe masă mai multe documente, pe care le arată la o camera fixă, montată pe trepied, pe măsură ce povestește. Gesticulează larg și mult. Face pauze din când în când să își adune ideile și rotunjește cuvintele. E tânăr și are față de băiat bun.)
INSPECTORUL:
M-o bătut, da, da! (se oprește și întreabă mai șoptit) Îi gata? Merge? Încep? Și zic direct, așa cum s-o întâmplat, da?
JURNALISTUL:
Da, încercați să povestiți de la început la final, fără să vă opriți. Eu nu o să vă întrerup decât dacă e cazul și nici o să mă văd, întrebările mele n-o să se audă. Doar dumneavoastră! Spuneți-ne cum s-a întâmplat.
INSPECTORUL:
(își drege vocea și începe iar). M-o bătut pădurarul, mi-o dat cu pumnii în față, m-o strâns de gât… „Atâta te bat, până mori!” Așa zicea. No, uitați și dumneavoastră, domnule dragă, se vede ca lumina zilei în pozele-astea că arborii care erau marcați să fie tăiați… Noi le zicem răritură… adică… ca să avem o pădure frumoasă și astea… să nu se stingherească unii pe alții… Uitați, spre exemplu carpenul! Carpenul îi bun să dea valoare stejarului, e specie de ajutor, așa le spunem noi. Ca stejarul să crească înalt și falnic, îi trebuie concurență, ca la școală. Când n-ai concurență și ești protejat de părinți, nu te duci la Medicină, dar când ai concurență, atunci normal că trebuie să-nveți! No, e o chestie! Așa și noi, silvicultorii, punem, când plantăm, punem mai multe specii. Și noi venim după aia și îi tăiem p-ăștia mici, speciile de ajutor, răritura asta. Există un amenajament, așa se numește ăsta, că nu vreau să vă sperii cu prea mulți termeni de-ai noștri, dar asta este biblia după care se conduce o pădure, acolo scrie tot! Și pădurarul se duce la inginer și zice „Am nevoie de răritură”. Și marchează arborii ăștia care trebuie tăiați. No. Dar vedeți dumneavoastră, domnule dragă, în pozele astea se vede clar – arborii marcați au rămas în parchet, în pământ adică, dar așa zicem noi, iar lemnul valoros, uitați aici în fața ăstuia, lemnul valoros a fost tăiat. Ilegal… No… Puteți observa și dumneavoastră!
Și chiar în ziua aceea, când i-am făcut controlul, m-o bătut. Eu m-am dus fain frumos, toate în regulă, el… no! La primă fază au spus să nu trec în raport ce am găsit, să primesc suma de 3000 lei sau cât zic eu…
JURNALISTUL:
„Au spus”? Care ei?
INSPECTORUL:
Ei, că erau pădurarul și reprezentantul firmei.
JURNALISTUL:
Puteți să o spuneți într-o propoziție, cu subiect și predicat? Că întrebările mele nu or să se audă în montaj…
INSPECTORUL:
Da, da, mă iertați, că eu uit, mi-ați mai spus, no, bine, zic dintr-o bucată. (pauză, se așază mai bine) Și chiar în ziua aceea, când i-am făcut controlul, m-o bătut pădurarul. Într-o primă etapă, și pădurarul, și reprezentantul firmei de exploatare a lemnului din pădurea aceea, zic „Păi poate găsim o soluție, să nu consemnați neregulile constatate pe teren, poate acceptați suma de 3000 lei sau cât considerați dumneavoastră”… Acolo îs oamenii care cred că se cumpără și se vinde orice. Asta îi mentalitatea lor, să zic așa… No. V-am spus, m-o bătut, mi-o dat cu pumnii, mi-o spart nasul, m-o dus soția la spital, eram plin de sânge și ea era speriată… vedeți aici, am poze, biletul de la UPU…
„Atâta te bat, până mori!” No! Da’ de ce să mă bați, mă? De ce să mă bați? No! Că am găsit nereguli? No! Ești plătit să nu ai nereguli! No! (dă cu mâna peste hârtii, ca și cum ar le-ar îndrepta, să nu se șifoneze)
Scena 2 – „S-a lovit el cu capul de ușă”
(Un interviu în pădure. La fel, cu fața la public este doar intervievatul, un pădurar. Pădurarul are un tricou cu mâneci scurte, răsucite pe antebraț, să se vadă mușchii. Sunete de păsări și de apă curgătoare.)
PĂDURARUL:
Da, a fost domnul inspector în control la mine, a găsit… ăăă… am fost împreună cu dânsul, am găsit așa… la vreo 6-7 fire… de cioate tăiate nemarcate… Vă dați seama, la cât e pădurea asta de mare… se mai întâmplă…
Dar după aia am fost împreună și-am luat masa…
JURNALISTUL:
Ați luat masa cu cel care vă controla? Se obișnuiește așa ceva?
PĂDURARUL:
Ei, controlat și controlor, pădurar și inginer! Colegi suntem! Am ajuns la un numitor comun acolo… Am luat masa amândoi… l-am sunat și pe reprezentantul firmei de exploatare… „Hai, mă, că sunt cu domnul inginer, a venit în control. Am terminat acum, suntem la restaurantul… Cutare, nu spun să nu fac reclama pe post…” Și-a venit și el… Și-a făcut el cinste, „Haideți, domnilor, că tocmai ce mi-a venit mașina din Germania. Pe comandă, o frumusețe!” Și chiar e frumoasă, bijuterie, nu alta!” Așaa, unde rămăsesem? Așa, am consumat vreo trei-patru beri fiecare…
JURNALISTUL:
Dar vă dați seama că acesta poate fi considerat un context propice pentru dare și luare de mită, da?
PĂDURARUL:
Ei, dare și luare!… Eu am băut acolo, patru beri cu colegul meu, nu cu inginerul meu. Suntem colegi mai înainte de orice! Nu ții cu forța pe cineva la patru-cinci beri! Și cum aș putea eu să îl țin cu forța? El a fost sportiv, campion național la judo…
Da, și la un moment dat el s-a ridicat de acolo nervos, s-a apucat și a lovit cu pumnii și cu capul, s-a lovit de ușă…
JURNALISTUL:
El zice că l-ați bătut dumneavoastră!
PĂDURARUL:
Nuuu, nu l-am bătut eu, cum să-l bat? S-a lovit el, bam!, cu capul de ușă. Păi eu dacă v… nu-nțelegeți un lucru! (zâmbește ironic) Gândiți-vă și dumneavoastră! N-ați văzut ce mușchi are el? Păi el a făcut judo, ski, înot, tenis, ce, pot eu să-l bat? (zâmbește satisfăcut și se mângâie pe mușchii brațului drept) Și după cinci-șase beri sau cât om fi băut fiecare acolo!
Tabloul 2 – Hoții și vardiștii
Scena 1 – „Păi cum să aflăm adresa, dacă nu știm unde locuiește?”
(Jurnalistul oprește o mașină a poliției pe stradă.)
JURNALISTUL:
Bună ziua.
POLIȚISTUL nr. 1:
Bună ziua. Cu ce ocazie?
JURNALISTUL:
Poftim?
POLIȚISTUL nr. 1:
Cu ce ocazie pe la noi? De ce ne-ai oprit?
JURNALISTUL:
V-am oprit să vă întreb dacă dumneavoastră știți că pe drumul ăsta se fură lemne.
POLIȚISTUL nr. 1:
Nu știm, nu știm.
JURNALISTUL:
Dați geamul mai jos! Dumneavoastră chiar nu știți că se fură lemne din pădure?
POLIȚISTUL nr. 1: (dă întâi geamul mai sus, din greșeală, apoi îl dă mai jos)
N-am fost sesizat. Nu știu să existe vreo sesizare că se fură din pădure. (către Polițist 2) Ai primit tu vreo sesizare?
POLIȚISTUL nr. 2:
Nu, de unde să primesc?
JURNALISTUL: (scoate telefonul și le arată o poză)
Îl cunoașteți pe acest domn?
POLIȚISTUL nr. 1:
Da’, ce problemă aveți cu el?
JURNALISTUL:
Este…
POLIȚISTUL nr. 1:
Care e tema, spuneți-mi!
JURNALISTUL:
Tema este defrișările ilegale desfășurate aici, în satul de care ar trebui să aveți grijă.
POLIȚISTUL nr. 1:
Spuneți-mi întrebarea.
JURNALISTUL:
Asta e întrebarea – îl cunoașteti pe acest domn?
POLIȚISTUL nr. 1:
Deci pe acest domn îl cunosc de acum… știu eu… câțiva ani… că el era… și… știu eu… acolo un om care… deci nu îl cunosc-cunosc, l-am mai văzut, așa… da, spuneți-mi!
POLIȚISTUL nr. 2:
Auziți, stați să sunăm la șefi, că nu putem să vă spunem, așa… trebuie să raportăm și noi…!
JURNALISTUL:
L-am prins acum furând lemne din pădure. Stați să vi-l arăt mai bine, îl măresc, poate așa îl recunoașteți.
POLIȚISTUL nr. 2:
Trebuie să sun… nu pot să vă spun.
JURNALISTUL: (arată mai multe poze)
Uitați, așa arată pădurea… Uitați… Uitați… În ce hal au putut să fure!
POLIȚISTUL nr. 1:
Acum, noi o să ne deplasăm la fața locului să verificăm…
JURNALISTUL:
Dar de ce sunați la șeful? Uitați aici poze…
POLIȚISTUL nr. 1:
Vă rugăm să nu ne rețineți să ne facem treaba.
JURNALISTUL:
Eu vă rețin? Dar unde vă duceți?
POLIȚISTUL nr. 1:
La fața locului, să verificăm.
POLIȚISTUL nr. 2: (dă telefon)
Șefu’, mă scuzați că deranjez, vedeți, ne-a oprit un ziarist și ne-a semnalat că se fură lemne din pădure. Ce să facem?
JURNALISTUL:
Păi, unde vă duceți, că nu v-am spus unde e parcela…
POLIȚISTUL nr. 2:
Unde e? Să ne spuneți.
JURNALISTUL:
Uitați, eu i-am filmat pe hoți și am venit la dumneavoastră…
POLIȚISTUL nr. 2:
A zis șefu’ că dă un telefon și ne sună imediat înapoi.
POLIȚISTUL nr. 1:
La noi să facem ce?
JURNALISTUL:
Să mă sprijiniți…
POLIȚISTUL nr. 1: (nu îl lasă să termine propoziția)
Să vă sprijinim în ce sens?
JURNALISTUL:
Păi eu am prins niște oameni care fură lemne…
POLIȚISTUL nr. 1:
Daaa…
JURNALISTUL:
Și am venit cu dovezile la poliție. Nu asta trebuia să fac?
POLIȚISTUL nr. 2:
Corect!
JURNALISTUL:
Și acum vă întreb: Îl cunoașteți pe hoț?
POLIȚISTUL nr. 2:
Am luat legătura cu șefu’ mare, să vedem ce dispune. Corect?
JURNALISTUL:
Cum adică să vedeți ce dispune?
POLIȚISTUL nr. 1:
Auziți, noi suntem în misiune, vă rog să nu ne rețineți.
JURNALISTUL:
Vă spun eu cum îl cheamă pe hoț. Este Lică Dumitrașcu.
POLIȚISTUL nr. 1:
Așa, și?
JURNALISTUL:
Cum, domnule, „Așa, și?”? Știți unde stă? Haideți să mergem acum acasă la el.
POLIȚISTUL nr. 1:
Păi nu știu unde stă! De unde să știu eu unde stă? Dacă nu știți adresa, nimica… De unde să îl iau?
JURNALISTUL:
Să știu adresa hoțului? Eu? Vreți să aflu eu? V-am spus cum îl cheamă, locuiește în satul ăsta… Dumneavoastră nu puteți să o aflați? Nu aveți o evidență a populației?
POLIȚISTUL nr. 2:
Cum să aflăm adresa dacă nu știm unde locuiește?
JURNALISTUL:
Vreți să vă aflu eu adresa?
POLIȚISTUL nr. 1:
Domnule, prima dată… eu așa știu… la un interviu întâi puneți întrebările!
JURNALISTUL:
Din nou! Asta e întrebarea – „Vreți să vă aflu eu adresa?”
POLIȚISTUL nr. 1: (iese din mașină, dar stă în picioare lângă ea, cu mâna pe ușă)
Ești un picuț obraznic, așa!
JURNALISTUL:
V-am pus întrebări legitime!
POLIȚISTUL nr. 1:
Și cu ce drept i-ai filmat? Și cu ce drept mă filmezi pe mine acum, ă?
JURNALISTUL:
Am voie să filmez, suntem pe un drum public.
POLIȚISTUL nr. 2:
Atâta vă place să vă băgați peste tot! Dacă când filmai, scăpa un lemn pe tine?
JURNALISTUL:
Păi de ce să scape?
POLIȚISTUL nr. 2:
Da, uite, că poate scăpau! Crăpa un furtun de la camion, ceva… Se întâmplă!
JURNALISTUL:
Nu înțeleg. Mă amenințați sau ce?
POLIȚISTUL nr. 1:
Nu te amenință! Da’ nu-i bine să te bagi așa, sub lemn!
JURNALISTUL:
Eu doar am verificat dacă au lemn marcat în camion. Îmi fac meseria. Dumneavoastră v-o faceți?
POLIȚISTUL nr. 1:
Ne-o facem, cum să nu? Doar ce să facem? Să venim ca tine să filmăm? Să facem rău? De ce să facem rău?
JURNALISTUL:
Știți că sursele noastre ne spun că în județul ăsta, lemnul furat pleacă escortat de poliție? Când ați prins ultima dată niște hoți de lemne? Așa, de curiozitate!
POLIȚISTUL nr. 1:
Păi când îi prindem, îi prindem! Ia, gata, până aici! Nu vii tu așa… și ne bagi în față… câte-o informație… că X sau Y, că hoțul, că parcela…
JURNALISTUL:
Parcela asta este chiar la drum. Cum e posibil să fie tăiați copaci, chiar așa, lângă drum, și dumneavoastră să nu știți?
POLIȚISTUL nr. 1:
Sunt 80 de km de drumuri forestiere pe-aici!
JURNALISTUL:
Uitați-vă câte lemne au luat! E o cantitate mare, ar fi aproape imposibil să nu vadă niciun polițist, niciun silvicultor din toată zona asta…
(Polițist 1 se retrage în mașină, se ține cu mâna de gură și face semne că nu poate vorbi)
JURNALISTUL:
Ce e, nu puteți vorbi?
POLIȚISTUL nr. 1:
Nu, nu pot, mă doare măseaua asta… (dă iar din mână)
POLIȚISTUL nr. 2: (răspunde la telefon)
Da, șefu’! (ascultă, apoi către Jurnalist) Uitați ce e, mi-a zis Șefu’ acum de o chestie nouă, tocmai i-a venit acum o circulară de la centru, zice că presa nu mai are voie să filmeze în padure fără acordul Regiei Naționale a Pădurilor.
JURNALISTUL:
E convenabil, așa, nu?
POLIȚISTUL nr. 2:
Ne scuzați, trebuie să mergem la doctor, vedeți ce tare îl doare măseaua pe colegu’!
Scena 2 – „Domnilor, eu nu mă pricep.”
(Interior – un birou cu o mobilă care a fost foarte elegantă acum 50 ani. Un inginer Romsilva are o discuție informală, dar filmată, cu Jurnalistul. Scena surprinde monologul inginerului.)
INGINERUL ROMSILVA:
Nu e bine nici așa! S-a făcut asta în Albania. A propus unu, un politician populist, a propus să nu se mai taie niciun arbore din pădure. Și s-a aprobat. Și-a zis „Gata, de mâine nu mai tăiem 10 ani niciun arbore.” Că ai furat, că, stai, că n-am furat… Era o situație similară ca acum la noi. Buun, ce crezi că s-a întâmplat? Ca și la noi, ca și în Albania, mai mult de jumătate din populație e dependentă de lemn. Măi, să ai atâția oameni dependenți de lemn și tu să nu ai voie să tai, ce faci? Furi! Tai ilegal! Și s-a creat o mafie, structuri foarte bine făcute, care tăiau păduri să vândă lemne la oameni. Și normal că nu mai dădeau lemnul cu 2 lei, îl dădeau cu 4! Da’ dai, că-ți trebuie, ce să faci? Te strângi de la altele! Că-ți trebuie lemn să te-ncălzești, că mori iarna de frig în casă! Și atunci au ras de pe fața pământului parcul lor național. Cea mai mare biodiversitate! Din Adriatica, se ducea până în vârf de munte, deci ceva fabulos din punct de vedere al biodiversității, florei, faunei, ce vrei tu! Fabulos! Și l-au taiat! Și mafia aia era extrem de bine făcută, cu politicieni, cu tot! Și să vezi fază! Acum au ajuns să nu mai aibă ce să taie la ei și au început să taie în Macedonia. E conflict internațional acum, că mafioții taie de dincolo! Asta se întâmplă dacă nu avem grijă! Că eu tot zic „Opriți-vă cu isteria asta să nu mai tăiem păduri!” Hai să nu ne mai dăm toți cu părerea dacă nu ne pricepem! Hai să găsim un echilibru! Trebuie echilibru! Și profesionisti! Nu d-ăștia făcuți din pix, cum a fost un ministru la Păduri și Ape, unul care fusese pedagog la o casă de copii. Și-l pui ministru! El și spunea, „Domnilor, eu nu mă pricep.” Bă, da’ de ce iei tu salariu, dacă nu te pricepi? Ăsta a stat 20 de luni în fruntea ministerului și n-a făcut nimic. Băi, știi ce e aia nimic? Arată-mi și mie ce ai făcut tu! Ce să-mi arate, n-are ce să-mi arate! Că dacă nu are nicio picătură de experiență în domeniu… OK, înțeleg să pui un om dedicat politicilor partidului… Băi, ce suntem noi? Ăăăă, suntem social democrați. Așa, și ce vrem să facem noi? Păăăi, vrem să dăm lemne de foc ieftine la populație. Bravo! De ce vrem să facem noi asta? Pentru că de lemne are nevoie mai ales populația în vârstă și de la țară, ăștia care ne votează pe noi? Braaavoo! Dar, nu! Nu-i duce capul! Uite, vin acum de la un forum al agriculturii și a venit unu’ trimis ca reprezentant al ministerului, e secretar de stat. A venit pentru că a făcut două clase de liceu silvic! Două clase! Și mă duc cu el în pădure și îi explic eu care e gorunul și care e stejarul, care e carpenul, care e fagul. Prin ministere e dezastru! Toți sunt praf, praf! Și-n Parlament e mai rău! De-zas-tru!
Și raportul ăla care a apărut în presă, de 3 la 1, adică la stat unu muncește și trei stau, nu e prea departe de realitate. S-ar putea să fie mai mulți care stau! Oameni care încasează salariul și nu vin la serviciu, oameni care sunt incompetenți și încasează pe nemerit. Și nu mă refer la salarii de 1500-2000 lei, ci la salarii de 6500-7000 lei. Am făcut rapoarte, am vorbit la Resurse Umane. „Hai, mă, nu e momentul acum. Ce-ți lipsește ție? Ce, nu ești mulțumit la noi?” Așa îmi zic dacă deschid gura. Acuma, ca să câștigi încrederea cuiva, nu ești prezentat ca fiind un om capabil sau „Băi, îl duce capul, a facut asta și asta.” Nu, e „Băi, el e prieten cu Cutare și a făcut combinația aia cu Cutare.”
Da. Eu sunt prost! Cum să mă aștept eu de la ăștia să facă politici pe termen lung pentru protejarea pădurilor? Ce să știe ei cum să se ferească de o situație ca-n Albania, de, de, de, de… Ce, mă! Eu sunt prost! Eu!
Tabloul 3 – București
Scena 1 – „Suntem pregătiți să intervenim.”
(Un secretar de stat în Ministerul Mediului (SSM) și un director de direcție silvică (DDS). Într-un birou prăfuit de minister, cu mobilier vechi, poze mari, vechi, rupte pe margini, cu căprioare, pe pereți. DDS înregistrează audio convorbirea cu telefonul. Pentru a scoate acest lucru în evidență, regizorul poate opta să proiecteze audiograma conversației.)
Pe o plasmă uriașă, un video este în loop. E un video de campanie electorală sau măcar de conferință de presă, oficial, la un birou, cu steagul lângă el, SSM face o declarație pe un ton complet neconvingător.
„Suntem pregătiți să intervenim pentru a remedia sincopele care pot apărea pe parcurs pentru ca activitatea din domeniul silvic să se deruleze în condiții optime. Viitorul României înseamnă schimbare și competență. Competență înseamnă să duci un lucru până la capăt.”
SSM:
Îți place? Abia ieri am pus plasma pe perete, n-ai idee ce greu e să obții o aprobare să dai o gaură în perete în ministerul ăsta! Trei luni am trimes hârtii la toate departamentele! Ce, mai bine! Erea prin toamnă! Da’, se merită! Uite ce bine arăt! O cafea? Uite aici, dragule!
(DDS n-apucă să răspundă, sună telefonul lui SSM)
SSM (răspunde la telefon):
Da, domnule ministru. Sălajul eu știu că e gata, e rezolvat… Uite-acuma, uite-acumica mă ocup!
(către DDS) Stai că trebuie să dau un telefon.
(sună) Alo, măi, uite, mă întreabă domnul ministru, zice că Sălajul nu e finalizat. Aha, bine, bine! Păi sună-l pe ăla care l-ai pus în funcție să îl sune pe domnul ministrul să îi spună că s-a rezolvat. Că tot îmi freacă linistea.
(închide telefonul, apoi către DDS) Uite vezi, țac pac!
(mai formează un număr) Mestecă tu în cafea să se topească zacărul. Eu când sunt bonlav… fac așa, ca o decădere de calciu… atâta îmi trebuie, o cafea bună. Da’, neapărat să aive zacăr!
(la telefon) Domnule ministru! Să trăiți! E ok, v-am spus, azi a venit, a semnat demisia… a semnat-o, cum să n-o semneze?… mâine îl înscăunează p-al nostru.
(închide telefonul și apoi către DDS) Gata, numai al tău sunt! Iartă-mă, dar știi cum e! Când te sună Dumnezeu… Ce mai faci, măi, dragule? Nu te-am mai văzut de… nici nu mai știu!
DDS:
Sunt bine, obosit, cu treaba…
SSM:
Dragule, uite, vreau să stau de vorbă cu tine, că e presiune mare, e incredibil… garda forestieră, ministrul, foarte mare! Nu mă risc să comentez mai mult!…
DDS:
Și ministrul?
SSM (ignoră întrebarea)
Vreau să te gândești bine, vreau să te gândești la o suspendare și să ne ceri demisia.
DDS:
Dar eu…
SSM:
Eu ți-am zis și luna trecută, stă ăștia pe capul meu ca ulii!
DDS:
Știu, sunt foarte golani.
SSM:
Sunt golani. Și-o să te folosească.
DDS:
Ce poa’ să-mi facă? Sunt angajat prin concurs, n-au cum să mă dea afară!
SSM:
O să te folosească și-o să pici prost. Dacă iese bine, cadrează lor, daca iese rău – datorita ție!
DDS:
Dar care sunt motivele?
SSM:
Dragule, tu ai o problemă cu factorul politic local. Nu ești membru de partid, n-aduci bani la partid, vor o altă variantă. Na! (face semn din degete de bani) Și îi pot înțelege! Nici partidul ăsta nu merge cu aer!
DDS:
Ți-au zis ție asta?
SSM:
Tu uită-te la mine, că eu sunt vulpe bătrână!
DDS:
Știu, știu!
SSM:
De cât timp ești tu șef pe Mureș?
DDS:
De un an și-un pic.
SSM:
Mult! Hai! Uite-aici o hârtie, scrie!
DDS:
Acuma?
SSM:
Știi că n-am nimic personal cu tine. Chiar îmi ești simpatic, așa…
DDS:
Chiar acuma, nu.
SSM:
Uite, părerea mea proprie și personală e că e bine să nu ne întindem mai mult decât plapâna!
DDS:
Trebuie să vorbesc și eu cu nevastă-mea, să mă gândesc un pic…
SSM:
Dragule, eu îți tot zic de câteva luni, nici nu s-anunțaseră rezultatele de la alegeri când ți-am zis prima dată că va trebui să eliberezi postul ăsta în curând și să te gândești să te întorci la celălant, de dinainte. Știi cum e, la vremuri noi, oameni noi. Crezi că mie îmi convine? Hai!
DDS:
Nu pot acum, trebuie să mă gândesc, poate peste 3-4 ore, poate. Sau poate mâine dimineață…
SSM:
Dragule, e decizia ta, faci cum consideri. Nici n-aș vrea să fiu înțeles greșit. Eu nu îți impun, dar dacă ai putea să iei o decizie într-o oră jumate, ba nu, o oră, că trebuie să ies să servesc masa cu domnul ministru și sigur o să mă întrebe… ar fi super! Nu de alta, dar să scap și eu de ei! Ca ulii stă pe capul meu!
DDS:
Care ei? Cine sunt? Ce vor de la mine?
SSM:
(face iar semnul cu bani și ridică din umeri a neputință)
DDS:
Orice, dar eu să mă apuc să fac chetă de la directorii de ocoale, eu nu pot.
SSM:
Știu, știu că tu nu ești așa! Nici nu are sens să purtăm discuția asta aici și acum.
DDS:
Eu asta chiar nu fac. Și oricum, dacă o să cotizez azi cu 2 lei, mâine o să ceară 4.
SSM:
Nu te știu eu pe tine de atâta vreme?! De-aia îți zic, fă un pas lateral și lasă pe altul! Ne vedem de drum fiecare și sănătate, numai bine!
DDS:
Nu-mi vine să cred!
SSM:
Mai bine semnezi, să nu înceapă cu altele…
DDS:
Cu ce?
SSM:
Dacă amâni foarte mult, intră pe partea cealantă și nu e ok. E urât. Hai, dă-mi un accept că-ți dai demisia, preaviz de 60 de zile, frumos, și gata, se termină toată dănănaia.
DDS:
Eu te cred, dar…
SSM:
Măi, aștia-s oameni politici, n-ai ce să le faci. Eu știu cum e, și eu am fix aceleași probleme ca tine, aici. Faci cum vrei, dar dacă nu semnezi, eu o iau personal!
DDS:
Dar voi ce-mi oferiți ca să-mi dau demisia?
SSM:
Păi am avut o întelegere, dragule, dar s-a expirat, că și tu, prea ai lungit-o! Că-mi pierd și răbdarea! Eu zic să semnezi până nu-ți trimet corpul de control pe cap.
DDS:
Bine, mă, trimiteți-mi corpul de control. Dați-i drumul!
SSM:
Băi, tu să nu-ți pui mintea cu mine! Că-ți trimit audit de la Finanțe, de la Curtea de conturi, tot ce pot îți trimit!
DDS:
Trimite, mă, trimite! Sunt curat!
SSM:
Ia uită-te la el! Ăsta se crede cetățean european, crede că are drepturi!
DDS:
M-am săturat de voi!
SSM:
Băi, prostule!
DDS:
N-aveți cum să mă dați afară!
SSM:
Bă, prostule! Io-s mai tare de atât! Io te fac să te ceri tu singur afară! Bă, io am schimbat peste 20 de directori de direcții silvice de la alegeri încoace. Bă… bă… bă… gândacule! Io am schimbat mai mult de jumătate dintre voi toți! Ca pe sosete vă schimb, bă! M-auzi? Gândacule! Tu crezi că-mi stai tu mie-n drum? Te strivesc, bă!
(video-ul se aude iar tare)
„Suntem pregătiți să intervenim pentru a remedia sincopele care pot apărea pe parcurs pentru ca activitatea din domeniul silvic să se deruleze în condiții optime. Viitorul României înseamnă schimbare și competență. Competență înseamnă să duci un lucru până la capăt.”
Scena 2 – „Tati, dar de ce nu mai ești director?”
(Directorul de direcție silvică își sprijină telefonul de un teanc de cărți despre silvicultură și se filmează singur, acasă la el.)
DDS:
E copie la indigo. Am trecut prin aceeași poveste și cu PSD-ul, înainte de alegeri. Și eu ziceam de ei că sunt hoți și comuniști! Când a picat PSD-ul, am zis că gata, de-acum o să fie bine! Da’ au venit liberalii și e ca și cum lucrurile ar fi trase la indigo. Ăia mă forțau să îmi dau demisia, ăștia la fel. Ăia îmi trimiteau Corpul de Control, ăștia la fel. Totul, totul e la fel. Faza e că ei nu mă puteau da afară, pentru că eu sunt angajat prin concurs. Și așa e legea, n-au cum. De-aia îmi tot cereau mie să-mi dau demisia. Și-acuma, după alegeri, sunt în plină campanie de schimbare a tuturor directorilor de direcții silvice. Ce criterii profesionale? Nu știu ăștia de așa ceva! Criteriul e să fii membru de partid! Se grăbesc să-i pună în funcții pe ăia care i-au susținut în alegeri și care sunt oamenii lor, au încredere în ei, aduc bani la partid. Eu nu am fost, nu sunt și nu voi fi niciodată în vreun partid politic… Da, și au venit peste mine, nici nu trecuse săptămâna de când fusesem la București, cinci erau, mi-au spus să îmi dau demisia, că funcția mea este promisă unui consilier PNL. Mi-au pus foaia în față, doar s-o semnez. Nu m-au amenințat direct. Subtil, finuț. Că dacă nu supun, o să mă călărească. Mă consultasem cu un avocat cu câteva zile înainte și el mi-a zis la fel, pentru liniștea familiei mele, a copiilor mei, a mea profesională, să nu mă pun cu un partid aflat la putere, că au toate mijloacele să mă facă praf. Același lucru mi l-au spus și alți directori cu mai multă experiență ca mine – „Copile, nu te pune cu ei, că te fac praf!”. Eram într-o stare emoțională… eram foarte afectat… și ținând cont de sfaturile lor, mi-am scris demisia după dictare.
Subsemnatul… Subsemnatul… angajat al… angajat al… în baza contractului… în baza contractului… pe postul câștigat prin concurs… pe postul câștigat prin concurs… vă solicit prin prezenta… vă solicit prin prezenta… demisia mea… demisia mea…
(pauză lungă)
Soția mea nu a mai vorbit cu mine două săptămâni. Copilul mă întreba „Tati, dar de ce nu mai ești director?” (plânge, face pauză, se șterge la nas) De aia fac filmulețul ăsta, pentru ei! Îl pun pe pagina mea, îl trimit la presă!… Nu-mi doresc nicio funcție, dar vreau să mă pot uita în ochii copilului meu și vreau ca soția mea să se uite din nou cu mândrie la mine.
(plânge din nou, apoi se adună și schimbă tonul)
Da’ ‘tu-le mama lor de nenorociți! Da’ nu mă duc eu după ei? Mă duc după iei! Mă duc după ei până-n pânzele albe! Mă duc și mor cu ei de gât! Îi dau în judecată pe fiecare în parte! Mi-au afectat familia și pentru asta, nu-i iert! ‘Tu-le mama lor de nenorociți!
Scena 3 – Intermezzo TV
(În camera DDS, goală, la televizor este prezentată o știre, apoi începe un talkshow cu un invitat în platou)
„Directorul Direcției Silvice Mureș, cel care a făcut recent dezvăluiri în presă despre numirile pe linie politică în rândul funcționarilor publici silvici din posturi de conducere a fost astăzi detașat forțat la Baia Mare pentru un an. El va fi nevoit în următoarele 12 luni să facă o navetă de 200 de kilometri pentru a-și vedea soția și copilul de patru ani. Între timp, premierul liberal a refuzat să facă orice declarație cu privire la fenomenul politizării Romsilva cu membri PNL.”
(generic scurt, apoi cadrul se schimbă, suntem live în studio cu invitatul)
INVITATUL:
Mai lăsați-mă cu domnul ăsta pe care toată lumea îl crede victimă! Știți că el a fost numit inginer de nașul lui, care e mai mare ierarhic în aceeași Romsilva? Numit zic, deci fără concurs! Așa, din pix? Și că a stat în funcția aia doi ani, tot așa, fără concurs?
GAZDA TALKSHOW: (încearcă să fie amuzant)
Poate era perioada de probă!
INVITATUL:
Abia după aia a promovat printr-un concurs organizat tot de, ce să vedeți, nașul lui! El zice că nu e în niciun partid politic, da’ nășicu’ e boss mare în PSD.
GAZDA TALKSHOW:
Păi stați, stați, că asta nu înseamnă nimic, ce, dacă nașul meu e Don Corleone, înseamnă că eu sunt mafiot?
INVITATUL: (îl ignoră, vorbește peste el)
Bine, acum are niște probleme, că a fost trimis în judecată pentru luare de mită.
GAZDA TALKSHOW: (încearcă iar să fie amuzant)
Deci e „Nașul”, ultima parte.
INVITATUL: (îl ignoră, vorbește peste el)
Ah! Și asta nu e tot! Soția lu’ ăsta, victima anului, ăsta de îi plângeți voi de milă, lucrează și ea tot acolo! E ditamai încrengătura de rude acolo, e un clan în toată regula. Deci mai lăsați-mă cu victimele și eroii!
Tabloul 4 – Pădurarul erou
Scena 1 – „Noi mergem în pădure!”
(Soția unui pădurar, într-o bucătărie mare, a ocolului silvic, calcă rufe, multe sunt de copii. Jurnalistul e cu spatele la public, atent la ea. Camera e pe trepied.) SOȚIA PĂDURARULUI:
(râde) Ce să vă zic de Andrei? Că vă zic! (se gândește)
JURNALISTUL:
Îi facem un portret, deci orice vi se pare că l-ar descrie pe el mai bine! Uitați, puteți să începeți prin a ne povesti cum l-ați cunoscut!
SOȚIA PĂDURARULUI:
Și vreți aici, în casă, cu mine călcând rufele? Nu vreți mai bine afară, că e frumos?
JURNALISTUL:
Nu, nu, lăsați, e foarte bine aici, e cadrul perfect – cu hăinuțele astea de bebeluși, uniforma de vânător, e perfect! Ia spuneți, cum a fost la început?
SOȚIA PĂDURARULUI:
Doamne, cum era când ne-am cunoscut! (întinde mâna) Uite, vedeți, și acum îmi tremură mâinile când îmi amintesc! Abia ne cunoscusem – ce, nici nu cred că trecuseră trei zile! – și el îi dădea una și bună că noi trebuie să ne căsătorim și că el o să-mi facă o Măriucă dolofană și creață. Și Măriuca asta o să râdă întruna și buclele o să-i salte la fiecare mișcare și o stea agățată de noi ca o maimuțică. Așa zicea! „Ileană, tu uită-te la mine. Noi o să ne luăm. Acuma, tu decizi cât o mai lălăi”, zicea, „dar noi o să ne luăm și o să îmbătrânim împreună. Îi lăsăm pe proștii ăștia la oraș să se bată ca chiorii pe locurile de parcare, să se înghesuie în apartamentele lor de căcat, pardon, mă scuzați, dar chiar așa zicea, să simtă că respiră doar când ies în parc, îi lăsăm pe proștii ăștia, zicea, și noi mergem în pădure.”
Cu asta m-a cucerit Andrei! Îl iubeam de nu mai puteam! Bine, și-acum îl iubesc, dar atunci eram topită, înnebunită!
De atunci voia să se facă pădurar, de fapt, de când era mic, că avea pe perete în casă la mamai-sa o carpetă cu Scufița Roșie – pădure de jur împrejur, o casă la mijloc și în fața casei lupul, bunica, Scufița Roșie și pădurarul îmbrăcat cu haine de-alea verzi, cu pușca pe umăr. Lumea avea carpete cu Răpirea din Serai, mamai-sa o avea p-asta cu Scufița roșie. Cred că i-a plăcut lui că pădurarul avea pușcă, că salva el și pe bunicuță și pe Scufiță… nu știu!
JURNALISTUL:
Și a durat mult până v-ați căsătorit?
SOȚIA PĂDURARULUI:
N-am lălăit-o mult! Ne-am luat repede și apoi a avut mare noroc cu Nea Mihai, unchi-su, că i-a făcut rost de un post la un ocol. Aveam pădurea noastră! Ieșea în fiecare zi să caute lupii de pe carpeta aia. Bine, acuma, lupii nu mai erau lupi, erau hoți de lemne. Mamă, ce nervos era! Păi el iubea pădurea de când era mic, era sufletul lui, era casa lui! Și-acuma să vină unii să fure lemne, să taie copacii, păi ăia de fapt îi furau din casă! Mamă, ce pică avea pe ei!
La început n-a fost ușor deloc! Mi-aduc aminte – când ne-am mutat prima dată împreună, ce, n-aveam de niciunele! Am făcut niște ouă prăjite într-o oală, că tigaie n-aveam! N-aveam nici farfurii, de ce să vă mint? Le-am pus în capacul de la oală, așa, întors. Întingeam cu pâine în gălbenușul ăla, capacul se tot mișca, se rotea, mâncam și râdeam. Ouă la capac! Ce știam noi! Eram proști, fericiți și sărăci! Am dormit vreo două luni pe o saltea, că dacă atâția bani am avut, de saltea? De pat nu ne-au ajuns.
După aia au venit fetele și-a început oboseala!
Nu dormeam mai deloc. Eu cu fetele, el cu ale lui – ba-l suna șefu’ că sunt hoți în pădure, ba se gândea cum să ne ajungem cu banii, că acum aveam copii, nu mai era așa simplu!
Deja ne făceam casa, dar eram împrumutați la toate băncile! Nu știam încotro s-o mai apucăm!
Fetele se îmbolnăveau una-două! Fuga la doctor, stai că mașina e stricată! Sau stai că n-avem benzină, du-te la vecini, cere-le bani, n-au nici ăia, dă-le pușca de vânătoare pe niște benzină, aia mică are febră 40, nu e de stat! Ohoho, prin câte-am trecut!
Dar, până la urmă, cum, necum, ne-am descurcat! Ne-a ajutat Dumnezeu și au început să vină banii. Au crescut și fetele, Măriuca nu e dolofană, că n-are stare nicio clipă, e argint viu, dar îl iubește pe ta-su ceva de n-ai văzut! Să-i vezi cum dansează amândoi, cum adoarme asta pe burta lui, eu n-am văzut copil să își iubească tatăl mai mult ca Măriuca. Iubire mare între ăștia doi! N-ai văzut așa ceva! Bine, și-ăsta-și pune mințile cu ea! Când plouă, ies și se joacă în curte. Se-aleargă, se tăvălesc pe jos! Nu-ți imaginezi cum arată după cinci minute! Și Măria vine la mine după aia și-mi zice, „Iartă-mă, mami, a fost noroiul ud!”
Da, apoi a venit perioada când nu-l prea mai prindeam pe Andrei pe acasă. Era mereu pe teren – nu conta că e zi sau noapte, timpul săptămânii sau duminică – și după ce pleca ne era inima cât un purice până venea acasă. Păzea pădurea de hoți și, în plus, oricând îl suna Nea Mihai, Andrei trebuia să fie prezent, dar, pe de altă parte, de acolo veneau banii. Ce puteam să spun! Nea Mihai a fost sprijinul nostru! Că așa, din salariul lui, nu ne ajungeam! Ce să faci cu 2500 de lei? Din ce să trăiești, din ce să iei ce le trebuie la copii, din ce să plătești ratele? Nu mai zic că n-a terminat niciun an cu toți banii! Mereu îi luau din salariu pentru lemnele furate din pădure! 8000 de lei a dat într-un an!
Eeehe! Viață grea! Și Andrei acuma voia și-un băiat. Așa că am zis să mai încercăm o dată. Voia un băiat și au ieșit doi! Nicolae și Petru. Și-uite-ne acum cu patru copii! Andrei e mândru tare de ei. Deja își face planuri că o să lase pădurea în grijă la amândoi băieții!
Scena 2 – „A fost un pădurar erou! A apărat pădurea cu prețul vieții lui!”
(În bucătăria de mai devreme, goală, la televizor, Directorul Romsilva face un anunț.)
DIRECTORUL ROMSILVA:
Din păcate, avem o seară tristă! Hoții de lemne l-au omorât cu o violență extremă pe pădurarul Andrei Niculescu. A fost împușcat mortal în spate, iar corpul, abandonat într-o vale, prezintă numeroase urme de agresiune fizică. Dumnezeul să-l ierte și să-l odihnească în ceruri! A fost un pădurar erou! A apărat pădurea cu prețul vieții lui! Au rămas pe drumuri patru copii și o soție fără serviciu! Poliția a reținut doi suspecți, care susțin că Andrei s-a împușcat singur. În spate! Și că de la împușcătură, caii s-au speriat și au trecut peste el – de-aia are urme de violență, nu că l-ar fi bătut ei înainte să îl împuște!
E nu înțeleg – noi facem lucruri bune: plantăm, creștem și îngrijim pădurea, care este cel mai mare dar hărăzit omului de Dumnezeu! Ce au cu noi?
De ani de zile eu tot zic că avem nevoie de arme. Pădurarul e unul singur și uneori are un canton de 1500 hectare. Cum să aperi o pădure mare de unul singur, cu mâinile goale? Voi, ziariștii, vă luați de noi, că suntem mână în mână cu hoții, dar uite, Andrei e al doilea pădurar omorât în mai puțin de o lună – celălalt a fost omorât cu topoarele în Iași, de trei minori – și al șaselea în ultimii doi ani. Șase oameni care au murit încercând să apere pădurile. Și 650 de pădurari care au fost bătuţi crunt în pădure de mafia lemnului. Bătuți, amenințați cu moartea, atacați cu topoare și cuțite, împușcați. Câți mai trebuie să moară ca parlamentarii să fie impresionați și să adopte legi pentru protecția noastră? N-avem nici uniforme ca lumea, nici stații de comunicație, nici mașini de serviciu, nici drumuri fără gropi, bonuri de benzină foarte puține, de arme nu mai zic! Ăștia care suntem înarmați avem pistoale cu gaze sau cu bilă de cauciuc, cu care nu reușim să speriem nici măcar câinii vagabonzi! D-apăi hoții! Ei sunt mai mulți. Tu ești unul singur, n-ai nicio șansă! Ești exact cum sunt eu acum, n-ai niciun fel de dotare pe tine. Se poate să ai telefon de serviciu, dar zona să nu aibă semnal și atunci ești izolat, ești singur.
Sper ca justiția să își facă treaba în acest caz! Dumnezeu să îl ierte, era un om bun!
Scena 3 – Jeep și TIR
(Jurnalistul se filmează printr-o pădure rasă).
JURNALISTUL:
Uitați cum arată! Uitați!
Eu am mai încercat să fac reportaje despre tăierea pădurilor de-aici. Și toți mi-au spus că în zona asta, dacă te găsesc în pădure, întâi te împușcă și abia dupa aia te întreabă ce cauți acolo. Și polițiștii nu se bagă, nu vin cu tine, n-au curaj. Am mers cu Poliția de frontieră, care, oricum, a stat în mașină, că ploua și era noroi și noapte. Am luat-o prin pădure doar eu cu camera pe umăr, am dat de hoți și am scăpat ușor, mi-au rupt trei coaste și o mână, au spart camera cu care filmam… Norocul meu a fost câinele polițiștilor de frontieră, care a început să latre și așa au ieșit și ăia din mașină și m-au salvat.
Cred că am făcut sute de reportaje în ultimii zece ani, am arătat unde se taie păduri, cine sunt vinovații, am spus ce trebuie facut. Am tot cerut ca furtul din pădure să fie băgat la atentarea siguranţei naţionale. Furtul e furt, dar dincolo de o valoare materială, e un atentat la aerul meu, al tău, al copiilor noştri, al tuturor. Şi-atunci chiar e un atentant la siguranţa naţională. S-a întâmplat asta? Nu, de-aia zic că mai sunt lucruri de făcut. Și în timpul ăsta, hoții fură! Nimeni nu a intrat la puşcărie pentru că a tăiat un munte întreg. Nimeni, înțelegeți? După atâția ani și atâtea guverne!
Acolo e o mafie şi-un hățiș de nu-ţi imaginezi, toţi sunt implicaţi! Toţi, toţi, toţi: silvicultori, primari. Am găsit documente prin care îşi dădeau, de la unul la altul, mii de hectare de pădure în campania electorală. Am agitat apele pe acolo, am stat câteva zile bune. I-am prins tăind ilegal, chiar şi oficialităţile sunt implicate în povestea asta până în măduva oaselor. Toți își iau partea, de la parlamentari, miniștri, șefi de direcții silvice, pădurari, până la de-ăștia de au gatere, mici sau mari, nu contează!
Dacă îi întrebi pe pădurari, spun că nu știu. Cum nu știi, băi, că s-au furat lemne din pădurea ta? Tu n-auzi? Că drujba se aude de la 2-3 kilometri! Nu e ca și cum trebuie să iei la pas tot cantonul. Asculți pădurea! Și apoi, hoții nu zboară cu lemnele, tot pe drum trebuie să iasă cu mașinile! Deci pune mâna și păzește drumurile!… Ce, mă!… 90% din pădurari au dube închise, mașini mari de transport lemne! Băi, da’ de ce să ai tu dubă? Da’ ce să faci tu cu o dubă închisă, dacă ești pădurar cinstit?
E o fâșie care pornește din Bucovina și ajunge până în Maramureș. Acolo s-a tăiat foarte mult. Sunt munți întregi unde dacă te prinde ploaia sau vrei să stai la umbra unui copac, nu găsești!
Se fac bani mulți! Munți de bani! Păi, un stejar de 80 de ani e 3-4000 lei.
Mi-a spus un pădurar că trebuie să plătească 10.000 de euro pe an ca să rămână în funcţie, iar când vine un control, trebuie să dea 1.500 de euro. Și mai e ceva! Pădurarul are un canton, o gestiune. Dacă vine cineva și îi taie un arbore de acolo, rămâne cioata. El, dacă nu o vede la timp și nu o sesizează la ocol și ocolul la poliție în 48 de ore, el plătește acea cioată. Și sunt foarte mulți pădurari, poate că nu există niciun pădurar în România care să închidă anul cu 12 salarii întregi. Acuma, întrebarea mea e așa – dacă tu câștigi 2.500 de lei pe lună, dar plătești la finalul anului penalizări de 8.000 de lei, cum faci? De unde iei banii, dacă ești pădurar cinstit?… Apropo de ce zicea nevasta amărâtului ăstuia omorât! (pauză) În noaptea în care a fost omorât, am primit un mail în care scria că pădurarul despre care toată lumea zice că e un erou, că a murit împușcat de hoții de lemne, că a apărat pădurea cu prețul vieții lui, are un Jeep și un TIR. Nu știu de mașină conduceți voi în timpul liber, dar el era un bugetar cu patru copii și avea Jeep și TIR. Te pune, așa pe gânduri, nu?
Tabloul 5
Scena 1 – „Au intrat… peștii-n minciog.”
(Ministrul Mediului, acasă la el. Are o conversație video pe WhatsApp cu președintele partidului. Spectatorii văd pe proiecție ce vede președintele partidului.)
MINISTRUL MEDIULUI:
Aaaa, dar ce face domnul președinte? Bine la pescuit, bine? … Și-uite-așa un ochi avea! … Hai, mă, că nu te cred! Le umfli tu! … Eu cred că s-a băgat unul d-ăsta mic, de vrea să intre acuma în partid, s-a băgat la fund și-ți prinde ție peștii ăștia în cârlig! … Du-te mă de-aici! … Lansez la buza stufului, hahaha… Bine, bine aștept poza! Dovada, vreau dovada! Hahaha!
Băi, apropo de dovadă, am vești bune. Au intrat… peștii în minciog. Știi ce zic? Da, mă, da, peștii care i-așteptam. Păi n-am eu grijă de partid?… Nu sunt chiar toți, dar mă ocup, sunt aproape toți. O să plătească ei cu vârf și îndesat pentru lipsa asta. Păi se pun ei cu mine? Auzi, stai un pic, că mă sună pe linia ailaltă cineva și aștept un curier. Stai pe fir, stai, stai…
(răspunde la telefon, pe celaltă linie)
Alo, da. Eu sunt. Cine? Alo? Alo? Nu se aude!
(se întoarce la prima convorbire)
Alo, așa, nu era curierul, era un obraznic d-ăsta de ziarist. Ce să-i zic? Nu i-am zis nimic. M-a luat cu de-astea, „Domnule Ministru al Mediului, aveți câteva minute?”. N-am! Cum să am! Păi tu faci multă politică decât mine!… Nu, mă, nu i-am zis! I-am închis! M-am făcut că n-am semnal! Hăhăhă! Hăhăhă! Da, și-ți ziceam că s-a făcut pla…chia. Păi nu ți-am promis că mă ocup? Eu când promit, promit! Ducem lucrurile până la capăt! La Argeș decât am o problemă, am un director acolo care se crede… căpitan de pescador, așa se crede, dar el e decât un pescar d-ăsta la undiță. E undițar, știi ce zic? Lasă că-i explic eu cum stă treaba… Păi nu-i explic eu? Stai, stai un pic, că iar mă sună, cred că acum e curierul, că e alt număr.
(răspunde la telefon)
Alo. Da, sunt acasă… Păi te aștept… Păi ce cauți pe strada aia? De când ești tu curier pe zona asta? … Da, casa asta are două intrări, din două străzi diferite, paralele. Pe aia unde ești tu acum nu intru decât eu… Da, decât eu. Restul lumii, deci și tu, pe intrarea astălaltă. Hai, lasă scuzele și vino aici, că n-am timp de scuze.
(dă să se întoarcă la convorbirea inițială, dar din greșeală răspunde unui telefon nou de la ziarist)
Alo, gata, domnu’ președinte, am revenit… Alo, cine? Ah, eu vorbeam cu… nu înțeleg… Nu v-am închis, de ce să vă închid, s-a întrerupt. Nu aveți semnal bun… Păi domnul președinte are semnal bun, eu am semnal bun, dumneavoastră nu aveți… Ia ziceți? Cu ce pot să vă ajut? …. Așa! Ce e cu programul „O pădure cât o țară?” … Nu știu, domnul meu, trebuie să verific ce spuneți dumneavoastră. Că dumneavoastră și colegii dumneavoastră veniți mereu cu acuzații și minciuni. Și eu nu am timp de minciunile dumneavoastră… Am spus-o și o repet – facem tot ce putem să intervenim și să remediem sincopele din domeniul silvic, ministerul este într-un război continuu cu mafia lemnului… Nicio problemă! Vom lua toate măsurile de rigoare dacă se impun. … Am mai… Cum? Ce ziceți?… Alo? Alo? Iar se pierde semnalul! (închide iar telefonul)
///////
(Spectacolul continuă cu proiecția unor fragmente din reportajele video de la „Recorder.ro” și „România, te iubesc!” plus un colaj de declarații video ale miniștrilor Mediului și prim miniștrilor care au promis că vor apăra pădurea. La final, pe fundalul unor imagini cu păduri frumoase, cu floră și faună bogate, se aude din ce în ce mai puternic, până la un nivel inconfortabil, sunetul unor drujbe.)
///////
Dacă ați ajuns până aici, nu uitați de rugămintea mea cu feedback-ul 🙂
Și dacă vreți să citiți și alte piese scrise de mine în afară de „Hățiș”, dați click aici.