Am alergat Maratonul de la Atena! 42,195 Km de emoție.

Maratonul de la Atena

Nu a fost ăsta primul, am mai alergat patru maratoane la viața mea, dar, ce-i drept, alea patru au fost cu vreo 10 ani și vreo 10 Kg în urmă. Și mă jurasem atunci că nu mai alerg niciun maraton – prea mult efort, inuman mi s-a părut de fiecare dată. Cu semimaratoanele eram ok, dar 42 de Km erau preeea mulți pentru mine.

Așa am judecat până anul trecut, când prietenul (și nașul) nostru Vlad Hurduc a participat la Maratonul de la Atena și ne-a povestit cât de frumos a fost. Și atunci, Lucian a zis și el că ăsta, adevăratul maraton, de la Maraton la Atena, fix drumul pe care l-a făcut Filipide, ”the authentic marathon” cum îi zic, mândri, grecii, pe ăsta, deci, chiar ar merita să îl facem și noi.

Drept pentru care ne-am înscris (vreo 30 eur, parcă, de persoană, nu mai știu exact) – Lucian la maraton, eu la power walk. Nu mi-e clar nici acum care e diferența – ambele au timp limită de 8 ore, au același traseu, același start… Dar pentru mine a fost extrem de confortabilă ideea că m-am înscris la power walk, nu la maraton. M-am setat pe gândul că e ca și cum aș face un traseu montan mai lung (știam că sunt niște dealuri de urcat pe traseu). Mă rog, nu știu cât de mult m-a ajutat gândul ăsta, dat fiind că în dimineața alergării, entuziasmul meu se cățăra pe pieptul lui Lucian:

Oricum, sunt câteva lucruri pe care vi le-aș spune, în caz că vă bate gândul să mergeți și voi sau vă interesează subiectul.

Organizarea e foarte bună:

  • dimineața, între 5.30 și 6.45, din 6 piețe din Atena, pleacă autobuz după autobuz, după autobuz… toate pline cu alergători care trebuie transportați din Atena în Maraton. Impecabil organizat! În autobuze sunt mesaje audio importante pentru alergători, în greacă și engleză.
  • puncte de hidratare / alimentare / medicale la fiecare 2.5 km pe traseu, dacă nu mai des.
  • medalia este foarte frumoasă. Anul ăsta este primul din 8 ani în care medaliile au un concept unitar, vor reflecta istoria maratonului. Acum, medalia arată bătălia de la Maraton.
  • pe tot traseul de 42 de km, de la Maraton la Atena, am alergat pe șosele care aveau 2 sau 3 benzi pe sens. Ei bine, noi toți alergam pe un sens, dar circulația era oprită și pe celălalt sens! Și asta și prin orășelele mici, și printre localități, și prin Atena! Atâta respect pentru alergători și pentru ce reprezintă cursa asta, eu nu am mai văzut!

Citiți aici despre Daniel Moldoveanu, un tip care era sedentar, șofer RATB, dar care s-a apucat de alergat și acum nu se mai oprește. A crescut numărul de kilometri de la 11, la 21, la 42, la 60, 100, 145 Km (adică 24 de ore!!), iar recent l-am auzit că se pregătește să alerge distanța București – Constanța.

Emoție cât cuprinde!

  • în primul rând, că ești la Ză Maraton! Și știi că ești la Ză Maraton pentru că aici, kilometrii nu sunt marcați (doar) cu steaguri sau cretă pe astfalt, ci sunt marcaje rutiere, sunt stâlpi în ciment. Apoi, că ești unul dintre cei 60.000 de oameni din 120 de țări veniți pentru evenimentul ăsta. Am văzut oameni din Africa de Sud, Honolulu, Japonia, Indonezia, India etc. Din România au fost 220 de participanți la toate cursele (5, 10 și 42 Km).
  • înainte de start, MC-ul a anunțat că urmează Jurământul atleților și i-a rugat pe toți parcipanții să ridice mâna dreaptă. Nu aveți idee cum este să vezi un stadion plin cu oameni ridicând mâna și strigând chestii (le-a făcut Lucian poză). Nu am înteles atunci despre ce este vorba, dar i-am întrebat pe organizatori și mi-au spus că este Jurământul atleților.
juramantul atletilor
  • pe traseu, în sate, în orășele, pe marginea drumului erau familii întregi care încurajau alergătorii. Dar asta am mai văzut! Numai că aici, copiii dau crenguțe de măslin alergătorilor. Am primit una la primul kilometru, am alergat cu ea în mână tot maratonul și apoi am adus-o acasă. Am apucat să filmez fix o secundă:
  • Sirtaki pe marginea drumului – două hore am văzut (sau cum or numi ei grupurile de oameni care dansează pe muzică tradițională grecească). În prima m-am prins și eu, pe a doua doar am filmat-o.
  • A fost alergarea la care am auzit cei mai mulți de BRAVO! dintre toate alergările la care am fost noi. Și avem un sertar plin cu medalii acasă! (sunt medalii de finisheri, nu de premianți, nu mă laud, să știți! 🙂 )
  • ”Build our homes”. Traseul de maraton trece pe lângă, de fapt, prin zona unde anul trecut, în iulie, au avut loc incendiile în care au murit 91 de oameni. Copaci arși, case părăsite, foarte trist! Iar pe marginea drumului, oameni îmbrăcați în negru, cu steaguri negre și pancarte pe care scriseseră ”Build our home” sau ”Lăsați birocrația, începeți reconstrucția!”. Au și grecii politicienii lor!
  • Finalul. De fiecare dată când alergi în competiții, finalul este emoționant, dar aici, când după ultima curbă am văzut Stadionul Panathenaic (al tuturor atenienilor), mamă, cum a fost! Mi-au dat lacrimile instantaneu! Este copleșitor! Stadionul ăsta este special cu adevărat. În primul rând, forma. E ca o potcoava, nu este cerc sau oval. Are doar 3 laturi, deci e ca și cum ai intra de-adevăratelea în ultima linie dreaptă. Apoi, culoarea – este alb, imaculat. Am aflat mai târziu că este cel mai mare stadion din lume făcut în întregime din marmură albă. Și cel mai vechi, oricum, a fost făcut în 330 îH. (poza e de pe net, am luat-o ca să înțelegeți la ce mă refer)

Anul ăsta, vremea a fost cu de toate: soare, ploaie, vânt, dar per general a fost foarte bine, mult mai bine decât să fie prea cald! Oricum, nu e o cursă pentru vitezomani, sunt multe dealuri care pun frâne. Maratonul de la Atena e mai degrabă o cursă de suflet, nu de doborât recorduri. Noi am terminat ok, adică nu mi-e rușine 🙂 Dat fiind că timpul maxim era de 8 ore, Lucian a făcut 05.47, iar eu 06.19. Ba chiar, în prima treime a cursei aveam suspiciuni serioase legate de kilometrii lor că sunt mai scurți decât ai noștri. Dar apoi au venit dealurile și i-au lungit chiar mai mult decât era cazul. Însă, până la urmă, vorba lui Filipide, am învins! 🙂