Linia solară sau Lecția de ceartă conjugală

linia solară

Unul dintre primele lucruri pe care le înveți la Facultatea de Teatru (la orice secție – actorie, regie, scriere dramatică) e că teatrul e despre conflict: Fără conflicte nu există dramă. / Conflictul conturează personajele. / Fără conflict nu ai direcție. / Este important să pui personajele față în față, în conflict. Conflictul le obligă să (re)acționeze, iar din asta se naște interesul dramatic.

Spectacolul „Linia solară” de Ivan Vîrîpaev, regia lui Radu Iacoban, de la Teatrul ACT duce conflictul la extrem, este un conflict permanent, de când începe până la aplauze.

E drept, conflict nu înseamnă neapărat dialog în contradictoriu, pot fi și conflicte interioare, de pildă – dar și de-astea avem destule!

Textul este o ceartă conjugală (e ca și cum ați fi acasă, doar că sunteți la teatru), iar Ionuț Vișan și Ilinca Manolache, cei doi actori din spectacol, chiar știu să se certe! Să se certe conjugal, permiteți-mi această formulare, vă rog! Pentru că, nu știu dacă v-ați gândit la asta vreodată, cearta dintre doi soți nu are nimic de-a face cu cearta dintre doi copii, dintre doi prieteni, dintre doi colegi, dintre un șef și un subaltern, cu cearta cu părinții, cu cearta de la coadă cu un șmecher care se bagă în față cu tupeu… Cearta conjugală este viscerală, este cu furie, cu urlete, cu disperare, cu lacrimi ude care curg peste lacrimi uscate, cu isterii uneori terminate în îmbrățișări. Uneori. Ooo, aș putea scrie multe despre cearta conjugală! Și despre cea de după divorț. Și despre cea de după divorț și împăcare! 😊 Dar să revin la text!

Textul e minunat! E atât de real! Dacă cuiva i se pare că e prea multă ceartă, că nu există așa ceva, îl invidiez! Pentru mine a fost ca și cum Vîrîpaev ar fi fost a fly on the wall la noi acasă în perioadele grele. Dar cred că a fost la el acasă, citesc acum că a fost însurat de trei ori!

Ivan Vîrîpaev este, oricum, unul dintre cei iubiți (pe bună dreptate) dramaturgi contemporani. A mai scris Dansul Delhi (montat de Radu Afrim), Conferința Iraniană și UFO (montate de Bobi Pricop), Oxygen (montat de Antoaneta Cojocaru), Iluzii (montat de Claudiu Goga).

Despre Ionuț Vișan aud frecvent „Mă duc la spectacolul X pentru Ionuț Vișan.” Și asta spune destule despre cum joacă și cât e de apreciat. Are și o nominalizare la UNITER pentru cel mai bun actor în rol secundar. Îl mai puteți vedea în cealaltă premieră recentă a lui Iacoban, de la Teatrul Mic, „Când ploaia se va opri”, dar și în „Locotenentul din Inishmore”, „Crimă și pedeapsă”, „Cântăreața cheală”, „Nevermore”, „Legături primejdioase”, „Viața și moartea lui Richard al II-lea”,  „Ținutul din miezul verii”, „Deșteptarea primăverii”.

Pe Ilinca Manolache am descoperit-o în „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba.”, apoi am văzut-o în „Vinovat. Nevinovat” și în „Când ploaia se va opri”. Mai joacă în „Variațiuni pe tema raței”, dar aici n-am ajuns încă. Are un premiu UNITER pentru cea mai bună actriță în rol secundar și, deși nu o cunosc, aș putea jura că este o femeie foarte puternică și smart. Îmi plac mult curajul și forța ei.

Iar de Radu Iacoban v-am mai spus, îmi place mult, nu știu să fi văzut vreun spectacol în care a jucat sau pe care l-a regizat care să nu-mi placă – enumăr din memorie „Crimă și pedeapsă”, „Constelații”, „O intervenție”, „Când ploaia se va opri”, „Carpathian garden”, „Bad Talks”. Și m-aș duce la Timișoara să văd „Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese” – textul și regia sunt semnate de el.

V-am enumerat toate spectacolele astea ca să le puneți pe lista voastră, când dați de ele în programele teatrelor, nu stați pe gânduri, luați-vă bilete! Pentru texte, actori sau regie sau toate la un loc.

Revenind iar la „Linia solară”, e atâta dramă în sufletele acestor personaje, e atât de sfâșietor să iubești în aceeași măsură în care repudiezi persoana de care ești legat (cu acte, cu proprietăți, cu tot!). E atât de greu să iei decizii când știi că nicio decizie nu-ți va aduce liniștea… Și când crezi că totul s-ar rezolva dacă el ți-ar spune „Ești un briliant” (inside joke).

Apropo de glume, Ivan Vîrîpaev spune că textul este „o comedie în care se arată cum se poate ajunge la un rezultat pozitiv”. Mi-ar plăcea să rămâneți cu acest gând, că e o comedie, că așa sigur o să fie un public mai numeros, dar v-aș minți un pic. Sau mai mult, mă rog!

Și încă ceva: mi se pare că e spectacolul perfect să facem o întâlnire între membrii grupului „Mergem la teatru” și echipa spectacolului. Sunt convinsă că ar fi o discuție interesantă. E mult de vorbit.

Tagged with: