Am scris ”Happiness loading. It might take a while.” pentru Teatrul Improbabil – textul a fost gândit de la bun început pentru un spectacol sonor. Premiera a avut loc pe 24 ianuarie 2021.
Regia spectacolului este semnată de Alin Neguțoiu, absolvent al secției de Regie a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, și actual student la Masterul de Regie de Teatru Contemporan și Artă Performativă al Universității Naționale de Arte din Târgu Mureș.
Sound design – fostul meu coleg de la Radio Seven, Alex Crăciun.
Muzica – Alexandru Condurat.
Voci: Alexandru Potocean, Istvan Teglas, Ada Galeș, Sabina Lazăr, Luca Rădulescu. În propriile roluri: Andreea Esca, Adelin Petrișor, Vlad Petreanu, Tudor Mușat.
(Spectacolul se termină cu întrebări despre fericire adresate echipei implicate în proiect. Acest articol nu conține întrebările și răspunsurile respective.)
Personaje:
Felix
Președintele
Femeia lui Felix
Povestitorii
(Replicile lor vor fi interpretate de două voci, feminină și masculină, opuse ca energie, stil, ritm etc. Pentru a fi ușor de urmărit, replicile lui Mary vor fi scrise cu italic. Vocile vorbesc mereu împreună, nu au niciodată replici separate, în nicio scenă.)
Ea – Mary Poppins, din Mary Poppins
El – Cel mai, cel mai singuratic George din toate toate timpurile, din piesa lui Bonn Park
**************
Așa a fost.
Azi, pe la prânz.
Povestitorii:
A fost foarte rapid.
Îmi amintesc perfect.
Întâi i s-au deformat ochii
Pliurile de la ochi
A făcut niște riduri, așa, la coada ochilor
Mușchiul orbicular
Apoi i s-au ridicat pomeții obrajilor
Normal că ai obrajilor, ce alți pomeți mai sunt?
I s-au ridicat pomeții…
Mușchiul levator labii superioris
… și asta i-a ridicat colțurile gurii.
Prima dată, i s-a alungit gura.
Apoi i s-au ridicat colțurile gurii
Mușchiul zigomatic mare și mușchiul risorius.
Și atunci
Atunci,
Toată fața lui
Arăta altfel.
Mai senină, mai luminoasă, așa. Parcă știa un secret.
Parcă…
Avea o energie…
Ei, energie
Da’ ce?
Parcă avea o boală!
E drept, unii s-au speriat.
Păi, normal, dacă n-au mai văzut în viața lor așa ceva!
Că, știi, atunci când i s-au ridicat colțurile gurii…
Mușchiul zigomatic mare și mușchiul risorius
Au lăsat la vedere dinții.
Incisivi, canini…
Și unii s-au speriat. Au zis că mârâie și o să atace cu dinții. Știi, cum fac lupii.
Sau câinii turbați.
Alții
Ca tine
Ca mine, da
Au început să facă la fel ca el.
Erau ca niște oglinzi
Era ca o contagiune
Care se răspândea văzând cu ochii.
Unii se speriau, urlau, alții se molipseau.
A fost tare!
Groaznic a fost!
**********
Fructul oprit.
Ieri.
(Povestitorii vorbesc în prima parte pe un fundal muzical idilic, viori, harpă – așa cum ar suna raiul. Când apar replicile ”meta”, muzica se oprește.)
Povestitorii:
Și toată lumea avea serviciu
Și își vedea de treabă
Și toată lumea avea casă dată de stat
Bine, casele nu era chiar ale oamenilor, mai mult ale băncilor
Dar oamenii erau recunoscători
N-aveau de ales
Și își plăteau ratele conștiincios
Munceau ca roboții din zori și până-n seară
Și apreciau ce aveau
De fapt, era o nație de triști resemnați. Nu știau ce-i fericirea că…
…de unde să știe, dacă era încuiată în Spațiul Interzis…
Stai, nu da spoilere…
Mă rog, tot ce le ceruse Președintele era să fie oameni serioși
Adică să lucreze pentru stat, să nu o frece aiurea
Să fie responsabili
Adică să îl asculte pe el, să nu facă ce îi taie pe ei capul
Și mai ales să nu intre în Spațiul Interzis.
Ce mare lucru?
Și i-a zis Președintele lui Felix
(explicativ, rapid) Felix e personajul nostru, știu, l-am introdus cam târziu, dar asta e!
Președintele:
Prin toată țara asta poți să umbli, ai libertate totală, doar în Spațiul Interzis să nu intri, căci în ziua în care vei intra, vei muri negreșit!
Povestitorii:
Și a zis Președintele
Că, el, așa, părea că are intenții bune
Președintele:
Nu e bine să fii singur. Uite, ți-am făcut eu rost de un ajutor potrivit pentru tine.
Femeia lui Felix:
Bună, Felix.
Povestitorii:
Felix și femeia lui erau de acum împreună și erau fericiți.
Ei, erau fericiți! N-auzi că nu știau ce-i fericirea? Ei nici măcar nu știau că sunt nefericiți.
Și atunci a apărut tipul ăsta viclean
Mmmm, nu știu dacă e viclean, o să-ți demonstrez imediat. Continuă.
Așa, a apărut tipul ăsta viclean și i-a zis femeii lui Felix: ”Președintele a zis el oare să nu călătoriți prin țara asta?”
Și femeia a zis:
Femeia lui Felix:
Putem să călătorim oriunde vrem, numai în Spațiul Interzis să nu intrăm, că murim!
Povestitorii:
Și atunci tipul viclean a spus către femeie ”Nu, nu veți muri! Dar Președintele ştie că în ziua în care veţi intra în Spațiul Interzis vi se vor deschide ochii şi o să vă amintiți că viața poate fi și altfel.”
Și ce, o să moară? N-o să moară! De-aia zic că tipul viclean nu e viclean. Mie mi se pare că tipul ăsta e de fapt foarte curios și onest. Și Președintele, iartă-mă că-ți zic, cam mincinos.
Femeia lui Felix:
Felix, tu nu ești curios cum e în Spațiul Interzis? N-ai vrea să mergem și noi?
Felix:
Ba da, iubita mea.
Povestitorii:
Aici ai forțat un pic, că nu știm exact ce a zis Felix.
Dar s-a dus, nu? Ce altceva putea să zică? Crezi că l-a legat fedeleș femeia și l-a târât în Spațiul Interzis?
(Felix și Femeia lui în Spațiul Interzis – montaj de râsete, exclamații, descoperiri. Unele se aud mai aproape, altele mai departe, după cum umblă ei prin Spațiul Interzis)
Wow!
Ce e aici?
Ce sunt astea?
În camera asta scrie Înregistrări de la petreceri de familie (se aude gălăgie ca de petreceri, râsete, exclamații, complimente)
În asta Video-uri funny cu bebeluși (se aud râsete molipsitoare de bebeluși)
Aici teste de râs machiavelic (Se aud exemple de râs machiavelic. Încearcă și ei să râdă machiavelic)
Și aici scrie Comedii (se aud râsete ca la filme, din post-producție)
(schimbăm muzica, nu mai suntem în Spațiul Interzis)
Povestitorii:
Abia atunci li s-au deschis ochii, atunci au aflat ce este fericirea
– mai degrabă și-au amintit, era, așa, ca un déjà vu –
Și că viața e frumoasă, de fapt. Frumoasă într-un mod de care nu aveau habar.
Și când au auzit glasul Președintelui, s-au ascuns amândoi.
Președintele:
Felix, unde ești?
(Felix și Femeia lui se hârjonesc, râd pe înfundate, se îndeamnă unul pe altul să tacă)
Felix:
Aici, Domnule.
Președintele:
Felix, nu cumva ai fost în Spațiul Interzis, unde ți-am poruncit să nu intri?
Felix:
Domnule, să vedeți, femeia pe care mi-ați dat-o să fie cu mine, ea zis să mergem.
Povestitorii:
Vaaai, nuuuu creed! Asta a zis??
La veselie stă bine, la curaj…
Președintele: (către Femeia lui Felix)
De ce ai făcut asta, femeie?
Povestitorii:
Pe bune???
Ea e de vină?
Femeia lui Felix:
Eu sunt de vină? A venit un tip viclean care m-a convins…
Povestitorii:
Dar oamenii ăștia chiar au o problemă cu asumarea răspunderii!
Ce era să zică și ea?
Mă rog, până la urmă, ei ca ei, dar ce spui tu de Domnul Președinte?
Da, dacă tot părea mânat de bune intenții, de ce să-i fi mințit el pe sărmanii oamenii ăștia că mor pe loc dacă intră în Spațiul Interzis?
*******
Fani și hateri.
Azi dimineață.
Povestitorii: (ca și cum ar posta pe Facebook și se aude când tastează)
Astăzi este Sărbătoarea noastră Națională…
Ne ducem toți ca boii în piață să asistăm la parada militară…
Un nou lacăt…
…marele nostru simbol național…
…va fi pus pe Poarta Spațiului Interzis.
Același obicei, de o mie de ani încoace.
E un simbol foarte simpatic pentru a arăta că am lăsat deoparte superficialitățile și frivolitățile, că responsabilitatea și demnitatea și munca și lucrul bine făcut și hărnicia…
(cască) și munca, și treaba… și da, da…
…sunt baza unei societăți funcționale.
(cască și mai tare) Lacătul nu poate fi simbol pentru a închide ceva. Lacătul e sinonim, e pleonasm cu a închide. E un logo făcut de un copil la prima mână pentru a închide.
#SărbătoareNațională #Lacătul1000
*******
Media. Mass Media.
Mâine & în zilele următoare
(Montaj de știri, cu generice și voci reale de prezentatori de știri din România + jurnale străine)
Bărbatul care s-a afișat ieri la Sărbătoarea Națională cu noua expresie facială și care a împărțit lumea în două tabere, este astăzi pe primele pagini ale ziarelor din toată lumea.
……..
Noua expresie facială se răspândește ca o contagiune în masă, în pofida eforturilor autorităților de a o opri.
……..
Adepții noii expresii faciale se numesc ”fericiți”. Ei și-au dat acest nume după Felix, prenumele bărbatului care a apărut pentru prima dată cu….
………….
Un proces a început astăzi împotriva celui mai fericit dintre pământeni. Autoritățile au 15 capete de acuzare și țintesc pedeapsa cu moartea.
….
Oficialii amenință, de asemenea, cu amenzi usturătoare pe toți cei care se afișează în public cu noua expresie facială.
………..
Contagiunea a cuprins și vedetele din media. Azi dimineață, prezentatorul de la radio-ul national a surprins pe toată lumea cu o emisiune matinală în care a înlocuit tonul serios și rubricile de știri cu zâmbete și glume. (Morning Story, Morning Story, Nu vă mai certați ca chiorii)
………
Felix, între timp, este invitat la talk-show-uri din întreaga lume și își expune teoria:
O mie de ani au ascuns fericirea de noi. Nici noi, nici părinții noștri, nici părinții părinților noștri nu ne-am bucurat de un zâmbet. La un moment dat, cei de sus au decis să ascundă toate expresiile de bucurie. Am devenit toți dependenți de nefericire, fără ca măcar să o știm. Aș vrea să le spun tuturor acelora care încă se îndoiesc de puterea unui surâs să îl încerce măcar o dată. O să vadă că a doua oară o să vină firesc, mult mai ușor. Am descoperit că nu poți să fii trist în timp ce zâmbești. Am descoperit că ține doar de noi să fim fericiți. Nu vedem viața în roz? Poate nu o privim din unghiul care trebuie! Schimbați-vă perspectiva, zâmbiți, bucurați-vă, râdeți, viața e frumoasă!
……
În întreaga lume, zi de zi, apar demonstrații spontane, oamenii spun că nu mai vor să trăiască așa cum o făceau înainte, vor să se bucure de viață…
(scandări, sunet de demonstrații stradale
No more sadness / We choose to smile / No more sadness / We choose to smile
Queremos ser felices / Queremos ser felices
Hallo Glück / Hallo Glück / Hallo Glück
Felicità senza limiti / Felicità senza limiti
La vie est plus que le travail / La vie est plus que le travail
Hakuna Matata / Hakuna Matata / Hakuna Matata)
***
Intermezzo cu Povestitorii
Povestitorii
(își drege vocea) Mi-ar plăcea să continuăm povestea, dar mi-am dat seama că noi nu am făcut prezentările așa cum se cuvine.
Mda. Eu sunt George.
Îmi pare bine, George. Eu sunt Mary. Mary Poppins.
Mary Poppins din Mary Poppins, musicalul lui Walt Disney?
Da, George.
Mary Poppins cu (cântă) A Spoonful of sugar helps the medicine go down?
Da, George. Și tu? Care George?
Ei, eu sunt George, cel mai cel mai singuratic George din toate toate timpurile.
Îmi cer scuze…
George, din piesa lui Bonn Park Tristețe și melancolie…
Chiar îmi pare rău…
Nu contează, nu mă așteptam să mă știi… E un text despre depresie. Eu sunt o țestoasă depresivă și bătrână de când e lumea… Un țestos, dacă vrei. Nu știu ce să zic… Cred că ți-ar plăcea… Deși, mă rog, probabil că tu i-ai adăuga niște cântecele…
George?
Mmm!
Tu de ce crezi că suntem noi povestitorii din piesa asta? Și unde suntem noi aici? Tu recunoști locul ăsta?
Eu știu, Mary? Te-ai gândit că poate că noi suntem personajele principale?
*******
Felix, Președintele, Povestitorii
Nu mult după Sărbătoarea Națională.
Felix:
Domnule Președinte, pentru că ați închis toate zâmbetele și toate amintirile frumoase ale tuturor oamenilor, veți fi judecat de Marea Adunare Națională.
Președintele:
O poruncă ți-am dat, una singură. Și nu ai respectat-o. Trebuia doar să nu intri în Spațiul Interzis. Și ai intrat! Și acum tu mă judeci pe mine? Tu pe mine?
Povestitorii:
Adevărul este că această confruntare nu a avut loc niciodată.
Nu de-avăratelea, în orice caz.
N-a avut loc pentru că, hai să fim serioși, niciodată nu aflăm motivele din spatele deciziilor luate de cei care dețin puterea.
Ne dăm cu părerea între noi, apar unii la tv, țin niște discursuri care nu spun nimic…
Nu spun nimic în multe cuvinte!
… dar, adevărul adevărat rămâne la ei.
Noi doar speculăm.
Ne imaginăm.
Și așa a făcut și Felix:
Cum stătea el în celulă și aștepta verdictul
– Oricum era evident care o să fie –
Felix și-a imaginat această discuție lămuritoare cu Președintele
Avea nevoie să știe, îl înțeleg
Cum să-i dea cuiva prin cap să confiște zâmbetele
Și să le încuie în Spațiul Interzis?
De ce nu își amintesc oamenii din când în când să zâmbească…
De când a început?
…să cânte (cântă) Let’s go fly a kite
De ce se mulțumesc oamenii să muncească, să trăiască de pe o zi pe alta fără să se oprească din când în când să zică
Viața e frumoasă
Sau
Supercalifragilisticexpialidocious
Sau, nu știu, să meargă la terapie prin râs
Sau
Pur și simplu, să se uite la o comedie bună
Sau
Să se joace toamna într-o grămadă de frunze cu un câine
Fără să-și facă griji că se umplu de păr de câine pe haine
Sau că e rahat de câine în frunzele-alea
Da…
Da…
De ce se mulțumesc oamenii să fie nefericiți?
Bine, mulți nici nu știu că sunt nefericiți.
Și asta e cel mai rău!
Opusul fericirii nu e nefericirea, ci nefericirea percepută ca fericire.
Să revenim
Ziceam că Felix stătea în celulă, aștepta verdictul și își imagina această discuție lămuritoare cu Președintele
Prima dată și-a imaginat că erau la un restaurant grecesc și vorbeau ca băieții.
Felix:
Luăm mai multe și împărțim?
Președintele:
Da, doar că știi, eu nu prea sunt cu peștele…
Felix:
Luăm pui, e în regulă. Și aperitive mai multe.
Președintele:
Un tsipuro la început.
Felix:
Și după aia un vinuț?
Președintele:
Numai să aibă rece!
Felix:
Băi, zi-mi și mie ce-a fost în capul tău?
Președintele:
Cât timp ai?
Felix:
Tot timpul din lume.
Povestitorii:
Aiurea. Azi o să mori!
Lasă-l, e imaginația lui!
Președintele:
Tu știi că eu am moștenit funcția asta de la tata. Și tata de la tata și tot așa.
Felix:
Și-a venit cu instrucțiuni? Te-au obligat de mic, în pana mea, să fii trist?
Președintele:
Dă-mi și mie sarea.
Felix:
Și să-i nenorocești și pe alții?
Președintele:
Poți să fii ironic cât vrei, dar asta a fost realitatea mea de când mă știu. Hai noroc!
Felix:
Noroc!
Președintele:
Când ți se repetă de o mie de ori ”Fii serios! Lasă joacă! Lasă prostiile!” ajungi să fii serios și să crezi că joaca e o prostie.
Felix:
Băi, dar oamenilor cum de ați reușit să le interziceți zâmbetele? Ce le-ați făcut? Că am găsit filmări de acum o mie de ani cu familii fericite, care râdeau în jurul bradului de Crăciun, desfăceau cadouri…
Președintele:
O să fii surprins, dar noi nu le-am făcut mare lucru, să știi. S-au descurcat destul de bine singuri. Au devenit atât de preocupați să facă cumpărături de Crăciun, curățenie de Crăciun, mâncare de Crăciun, încât… nu știu… în ziua Crăciunului erau epuizați și așa au ajuns încet-încet să îl urască.
Felix:
Mai luăm niște pită?
Președintele:
Îhâm.
Felix:
OK, erau preocupați, erau copleșiți de griji, aveau multe de făcut, poate n-aveau bani, dar de aici până la a nu mai zâmbi deloc e cale lungă.
Președintele:
Chiar vrei să știi adevărul? Exact-exact cum s-a întâmplat?
Felix:
Tu ce crezi?
Președintele:
Îți ziceam, ei și-au făcut-o cu mâna lor. Fiecare, pe rând, la un moment dat, a ales să vadă jumătatea goală a paharului. A ales să lase colțurile gurii în jos, în loc să le ridice. A ales să fie trist.
Felix:
Așaaa..
Președintele:
Și tot ce am făcut noi a fost să luăm fiecare zâmbet refuzat, fiecare moment de fericire amânat, fiecare bucurie anulată și să le ducem în Spațiul Interzis. Dacă tot nu aveau nevoie de ele…
Felix:
Îmi imaginez că vouă vă convenea de minune că lumea nu mai pierdea timpul uitându-se la comedii sau ieșind cu prietenii…
Președintele:
E adevărat că asta lăsa mai mult timp pentru muncă și îndeplinirea obiectivelor…
Felix:
Dar acum, zilele astea, că ai văzut și tu filmările, că ai văzut cu ochii tăi euforia, extazul, ai văzut cum ar putea să fie viața asta, de ce naibii…
Povestitorii:
El n-a zis ”naibii” în capul lui
Nici nu putem să spunem fix, fix cum era în capul lui…
Felix:
…de ce naibii ții închis Spațiul Interzis? Oricum, zâmbetele au ieșit, s-au răspândit în toată lumea, s-au făcut studii care demonstrează că zâmbetul e contagios.
Povestitorii:
Adevărul e că nu poți să te uiți la cineva care îți zâmbește și tu să stai posomorât.
Președintele poate, totuși!
Președintele:
Tu crezi toate prostiile astea?
Povestitorii:
Zâmbetul eliberează neuropeptide, în special endorfine
Care sunt hormonii fericirii.
Și, mai tare, zâmbetul reduce cortizolul.
Hormonul stresului.
Cortizolul e vinovat de creșterea tensiunii arteriale, de imunitate scăzută și chiar de libido scăzut.
Președintele:
Și oricum ar fi, tu te faci vinovat de intrare prin efracție în Spațiul Interzis. Mă tem că nu am de ales, va trebui să te dau exemplu și să, habar n-am, să te expun în piața publică zi de zi purtând o mască tristă pe față. Ceva, nu știu, trebuie să mă gândesc. Trebuie să te dezici public de toate tâmpeniile astea, ajută-mă și tu, nu mai fii căpos! Ajută-mă să te ajut!
Povestitorii:
Asta a fost prima discuție din capul lui Felix.
A doua a fost o dezbatere publică pe tema E fericirea necesară? Cu reguli, cu public, cu tot tacâmul, debate clar!
Era așa: Fiecare avea 10 secunde să aducă argumente pro sau contra fericirii, trebuia să vorbească pe rând, iar când timpul alocat expira, vorbitorul putea să-și termine propoziția, dar apoi trebuia să se oprească.
Totul dura un minut. Câștigătorul era desemnat prin vot, de către public.
Felix: (începe entuziast)
Ar trebui să trăim zi de zi ca și cum ar fi ultima noastră zi. Să ne bucurăm de familie, de ce avem, să nu ne gândim la ce nu avem. Viața ar trebui să fie despre bucurii, să fie cu râs mult, să ne zâmbim (sună timerul) când trecem unii pe lângă alții.
Președintele: (ironic)
Să ne trăim viața ca și cum ar fi ultima zi? Cine ar mai munci atunci? Dacă azi ar fi ultima ta zi și ai vrea să ți-o petreci cu familia, să zicem, dar nevastă-ta se îneacă cu un măr, să zicem, și tu te duci la spital, dar, (sună timerul) ce să vezi, acolo nu e nimeni, că și medicul vrea să trăiască ultima zi cu familia lui?
Felix:
Domnule, tot ziceți de muncă, de parcă munca nu ar putea să fie o bucurie. Poți să îți alegi jobul după sufletul tău, să ai satisfacții, colegii îți pot fi prieteni cu care să stai de vorbă, să mai și râzi… (sună timerul)
Președintele:
Să râzi la locul de muncă? Să stai de vorbă? Locul de muncă este locul unde muncești. Nu te hlizești ca prostul. Nu îi ții pe alții din treabă. (sună timerul)
Productivitatea muncii a scăzut cu 30% de când cu scornelile tale. (sună timerul) Nimeni nu mai vrea să muncească, toată lumea vrea să fie fericită! (sună timerul)
Felix: (cu energia mai scăzută, dar încercând să convingă, în continuare)
Știați că se poate plânge de bucurie? Mi-au curs lacrimi pe obraji de cât am râs. Am trăit fericirea și pentru asta sunt recunoscător. (sună timerul)
Președintele: (furibund)
Dumnezeu n-a făcut omul să fie fericit, ci să muncească. ”Pe câmp nu se afla niciun copăcel, iar iarba de pe el nu începuse a odrăsli, pentru că Domnul Dumnezeu nu trimisese încă ploaie pe pământ şi nu era nimeni ca să lucreze pământul. (sună timerul) Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om.” (sună timerul iar) Și când l-a gonit pe Adam din rai, tot să muncească l-a gonit: ”De aceea l-a scos pe Adam Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să lucreze pământul, din care fusese luat.” Așa scrie în Geneză. (sună timerul iar). Să știi tu de la mine, viața e grea!
Felix: (zâmbește, dar știe că nu îl poate convinge)
Viața poate fi frumoasă. (liniște până sună timerul)
Povestitorii: (ultimul cuvânt din fiecare linie coincide cu primul cuvânt din următoarea linie. Ele vor fi citite suprapus, într-un soi de canon)
În acest moment, Felix deja știa.
Știa ce va vota publicul din imaginația lui.
Lui nu trebuia să îi spună nimeni că nu e vinovat
Nu e vinovat că le-a arătat omenilor cum ar fi putut să fie
Ar fi putut să fie fericiți, dar ei au decis
Au decis, și în imaginație, și în realitate, pedeapsa cu moartea.
Pedeapsa cu moartea.
(muzică, apoi se schimbă atmosfera)
Mary?
Da, George.
Cum se termina filmul tău?
Aveam eu o replică, știi genul ăla de replici când una zici și tu gândești exact opusul?
Mhm
Ziceam ceva de genul ăsta, că oamenii perfecți nu-și lasă sentimentele să le afecteze judecta.
Aha
Și piesa ta?
La mine se termină cu cuvintele ”apoi George a călătorit pe un drum lung și i-a luat mult timp și într-un final nu a murit.”
SFÂRȘIT