Vă povesteam în articolul anterior câte ceva despre spectacolul de teatru sonor „Frica în sân”, făcut după un text scris de mine, regizat de Luiza Mihăilescu, cu sound design de Alex Crăciun și cu interpretarea actrițelor Dana Rogoz, Elvira Deatcu, Andreea Grămoșteanu, Kiki Simion și Silvana Mihai.
Spectacolul poate fi ascultat aici până în septembrie.
Acesta este textul piesei:
Scena 1 – INTRO
(colaj de voci diferite)
Cel puțin acum stai acasă, ai o groază de timp liber!
În ce stadiu ești? Cât mai ai?
Auzi, da’ se ia canceru’ ăsta al tau?
Hai, mă, lasă, că sunt doar sâni, nu e ca și cum ai avea nevoie de ei, copiii sunt mari, bărbatul ți-a murit, nu e ca și cum ar fi ficatul sau un plămân… Dintre toate cancerele, ăsta e cel mai bun!
Măcar ești singură și nu ai copii, să îți faci griji pentru ei!
De la deodorant ți se trage! Am citit eu un studiu, e cancerigen! Și pilulele la fel!
Ai încercat reiki / alimentație naturistă / alinierea chakrelor / rugăciuni, Dumnezeu e mare! / totul e din ceea ce gândești, gândește pozitiv și o să se rezolve / să renunți la zahăr? zahărul hrănește cancerul / kiwi! Kiwi e un anticancerigen foarte puternic!
Dacă cineva poate să învingă cancerul, aia ești tu!
E doar păr! O să crească, nu mai pune la suflet! Ia gândește-te cât te chinuiai cu el și câți bani dădeai pe șampoane, balsamuri umede și uscate, măști, perii, bigudiuri, placă de păr, ondulator de păr, uscător de păr, cleștișori de păr, elastic de păr! Mai bine așa! Eu mereu am vrut să mă rad în cap!
Hai, fruntea sus! Gândește-te că mereu e cineva mai rău ca tine!
Lasă, mă, că nici cancerul nu mai e ce era! Nu mai e dracu’ așa negru! E mai ușor acum!
Trebuie să te lupți pentru copiii tăi!
Știu ce simți! Și cățelușa mea a avut cancer!
Cel puțin, te-ai ales cu sâni noi! Ce implanturi ți-ai pus? B? De ce doar B? Eu mi-aș fi pus minim C dacă eram în locul tău!
Nu te mai plânge atâta. Te operezi și gata! Mare șmecherie! Faci o operație și îți scoți sânii! Astea sunt probleme? Astea? Astea nu-s probleme adevărate! Ce văd eu la serviciu, alea sunt probleme! Copii care se sinucid la 8 ani, copii care își împușcă mamele că nu îi lasă la televizor, adolescenți care mor de supradoză, astea sunt probleme adevărate, nu vrăjeală de-asta, dublă-mastectomie!
Uite ce e, eu ți-am fost alături mereu. Te-am înțeles că nu a fost vina ta că ai făcut cancer, te-am înțeles că vrei copii și că nu poți să faci, dar că acum ți-ai pus în cap să îmi convingi băiatul să adoptați, asta e prea de tot. Te-ai gândit vreun pic ce face băiatul ăsta cu copilul dacă ție îți revine cancerul și mori? Te-ai gândit? Nu te-ai gândit! Că tu te gândești numai la tine!
Nu mai sunt atras sexual de tine. Te iubesc, dar aș fi mai fericit dacă nu am mai face dragoste niciodată. Crezi că ar fi vreo problemă pentru tine?
Aaa, îmi pare rău că te-ai supărat! Nu am vrut! Nu te-am invitat la petrecere că am crezut că nu o să vii!
Gândește-te la cancer ca la o oportunitate! E momentul să o iei de la zero!
Scena 2 – O să mă vindec prin puterea gândului!
(dramatizare după textele Andreei Luca de pe razadeluca.ro)
Bună ziua.
(își drege vocea, își așază microfonul în dreptul gurii)
E prima dată când vorbesc la microfon… Am emoții… Mă scuzați! Mă numesc Andreea, am 38 de ani și de 13 ani am cancer mamar. De 4811 zile, de fapt, dar cine le mai numără?
Vă mulțumesc că îmi dați posibilitatea să spun și eu două vorbe despre această carte. Promit să nu vă țin mult, îmi dau seama că mai sunt oameni în public care vor să pună întrebări, văd că e lume multă aici, la lansarea noii ediții a „Succesului”… Eu nu am întrebări, doar vreau să vă povestesc ce rol important a avut cartea aceasta, „Succesul”, în viața mea, cât de mult m-a ajutat.
Deci, imaginați-vă scena asta: am 25 de ani, sunt tânără, am toată viața înainte și sunt în cabinetul unui medic care îmi spune că am cancer. Mai întâi se uită așa, vag, peste dosarul medical, apoi, cu o figură lipsită de expresie, dar foarte sigur pe el, îmi zice că în cazul meu, speranța de viață e de 5 ani. Apoi îmi spune că trebuie să încep de urgență chimioterapia, urmată de un tratament hormonal care va dura aproximativ doi ani. Îmi explică, în maxim două minute, că în corpul meu de 25 de ani va locui de acum încolo o bătrână de 70 de ani, că o să rămân fără păr, că o să intru la menopauză, de-astea…
Cum credeți că m-am simțit?
Aveam un iubit pe vremea aia și el mi-a făcut cunoștință cu „Succesul”. „Tu nu ai cancer, îmi zicea, cancerul nici nu există, chimioterapia este o minciună, corpul tău reacționează așa de dur pentru că tu singură bagi energie negativă în el. Crezi că te poți convinge că poți să te vindeci singură?”
Așa am început! Au fost săptămâni întregi de discuții, filme tematice și cărți despre gândirea pozitivă. Mi-a explicat despre puterea atracției, despre cum tot ceea ce gândim se transformă în realitate și trebuie să alegem cu grijă gândurile pe care le avem.
Cei care ați citit deja cartea știți cazul doamnei care s-a vindecat în acest fel de cancer ovarian!
Chestii puternice, nu jucărie! Era o lume cu totul și cu totul nouă pentru mine! Nu auzisem niciodată de așa ceva, dar erau foarte logice, descopeream dintr-o dată pot să fac tot îmi doresc! TOT CE ÎMI DORESC!
Urmează luni de emancipare spirituală: îmi schimb dieta, renunț la carne, încep un tratament homeopat, îndepărtez oamenii cu energii negative din jur, îmi lipesc pe frigider un post-it pe care scrie mare cu roșu THE ONLY TIME IS NOW, să nu cumva să uit și să mă apuce din urmă gândurile viitorului meu inexistent și trist, îmi repet obsesiv și cu voce tare propoziții precum „Sunt sănătoasă. Sunt vie. Sunt vindecată.”. Fac primii pași spre autovindecare.
M-auziți? Nu, că vă văd așa, fără reacții… (râs din public)
Așaaa, și vă spuneam… când mă mai lovea nesiguranța, că mă lovea, de ce să vă mint?, mergeam să cer sfatul unor experți în medicină alternativă.
Prima întâlnire în sensul ăsta este cu o doamnă, expertă în reiki. Îmi măsoară nivelul de energie și rupturile de aură. De la ea aflu că boala de fapt nu este a mea, eu plătesc păcatele familiei mele de șapte generații încoace. Și toate se leagă de lucrurile la care mă gândeam eu!
Apoi, o altă doamnă care se pricepe să citească cu ansa, îmi spune că în câmpul meu energetic nu există nicio boală, că de fapt n-am avut niciodată cancer și că medicii m-au mințit.
Toți îmi confirmă ce știu deja. Totul se leagă foarte logic – singura mea problemă e lipsa de iubire față de propria persoană și resentimentele.
Secretul este să renunț la emoțiile negative și să nu mă mai gândesc la cancer.
(pauză)
Numai că el nu vrea să nu se mai gândească la mine. 8 ani am încercat să mă tratez cu puterea gândului, cu legea atracției, fără ajutorul medicilor. După 8 ani, cancerul de la sân s-a dus și spre axilă și a făcut și metastaze osoase. (oftează)
9 martie 2016. Ger cumplit. Afară miroase a frig și a frică. Mastectomie radicală cu evidare ganglionară. Adică medicii îmi scot sânul drept, mușchiul pectoral și toți ganglionii limfatici din axilă. Iau o grefă de piele de pe spate ca să închidă rana. După câteva zile reușesc și eu să privesc în oglindă tăieturile fără să mi se încețoșeze privirea. O parte a corpului meu arată ca ieșită de pe front. Cusăturile sunt ieșite în relief, pielea este strânsă ca la o înseilătură proastă, mi-aduce aminte de când eram mică și făceam rochii la păpuși.
N-am de ales și încep chimioterapia. Înainte de prima tură mi-e frică pentru că nu știu ce o să urmeze, apoi mi-e frică pentru că știu ce o să urmeze. Dar unde până acum credeam că chimioterapia e iadul, acum se dovedește a fi furnizor de viață. Perfuzia e o clepsidră, citostaticele sunt picături de timp. Auzi cum curge viața, pic, pic, în vene. A doua zi dimineața însă e cel mai rău. Inima bate tare, puls 120. Vreau să am gânduri de pace. Îmi e teamă ca nu cumva un gând nelalocul lui să provoace o catastrofă. Câți oameni oi fi descentrat cu gândurile mele tâmpite?
Mahmureala mă ține în pat, aș vrea să mă ridic, dar dacă stau în picioare mă apucă voma. (i se gâtuie vocea) Prefer să mă holbez pe pereți. (își drege vocea) Văd un paianjen mic. Mă cert că iar n-am făcut curat cum trebuie, dar (i se simt lacrimile în voce) ce bine că la mine în cameră mai este cineva! (înghite lacrimile) Vă rog să mă iertați. (aplauze)
Rămân fără păr, dar părul crește. Sânul nu mai crește.
(pauză, apoi zâmbește)
Mi-am adus aminte de o întâmplare de la o petrecere. Trebuie să v-o spun și după aia revin la ce voiam de fapt să vă zic.
Mă cam izolasem într-un timp, numai că la un moment dat a insistat maică-mea să mă duc la o petrecere, să mai cunosc și eu oameni, să mai iau aer… Mă rog, nu prea am vrut, dar… mă duc și culmea, chiar mă simt bine, e muzică bună, dansez singură, cu ochii închiși, în capul meu am părul lung și se unduiește frumos în ritmul mișcărilor mele, ce mai, sunt bine, nu mai fusesem de mult, dar acum sunt! Când deschid ochii, îl văd pe un amic – simpatic de felul lui, are niște păreri foarte contradictorii mereu, vrea să se călugărească, dar aleargă după fete și e băut mai tot timpul, inclusiv în momentul ăsta – așa, deci, îl văd pe amicul ăsta cum se uită la mine, apoi se întoarce la un tip din gașcă și îi strigă, fix în momentul în care se oprește muzica, „Băăăă, tu știi de ce are asta cancer? Că e proastă, băăă!” Și după aia se prinde că nu mai e muzica tare, că îl aud, se întoarce spre mine, eu sunt la fel de albă ca el, secundele se dilată nemăsurabil, nu știu cât timp trece, n-am nici cea mai vagă idee cât timp trece până îmi văd pumnul ridicându-se și pocnindu-l în față pe amicul ăsta simpatic. (râde) I-am dat unui om cu pumnul în față! N-am știut ce altceva să fac! Uneori circumstanțele cer violență. Apoi am fugit până acasă, pe jos, noaptea. Dimineața, când m-am trezit, aveam febră musculară.
(face o pauză)
Sincer vă spun, nu-mi amintesc foarte bine dacă înainte eram un om fericit. Nici nu prea contează… Oamenii normali se bucură fiindcă își cumpără mașină nouă, oamenii ca mine se bucură că au mai făcut rost de bani pentru spital. Sau că ies bine markerii tumorali.
Ieri m-a întrebat o doamnă dacă m-am gândit că am făcut cancer fiindcă sufăr pe interior. M-am gândit, dar m-am răzgândit, i-am spus.
De aia am și venit azi aici, la lansarea unei noi ediții a cărții „Succesul” care m-a convins timp de 8 ani să mă tratez de cancer cu puterea gândului. Cartea asta a avut un rol major în viața mea, m-a ajutat enorm să ajung în această poziție în care să pot spune cu toată convingerea că este cea mai mare prostie (rumoare în sală) pe care am citit-o vreodată. (agitație) De ce îmi luați microfonul? (de departe) Cartea asta pune în pericol vieți omenești. Ar trebui interzisă! Bă, sunteți niște proști cu ideile voastre! Succes este să te faci bine, nu să ai metastaze de la gât în jos la 38 de ani.
Scena 3 – Să mi le scoateți, doamna doctor, p-amândouă!
(dramatizare după povestea S.P.)
Să mi le scoateți, doamna doctor, p-amândouă! Io-s bătrână, mai îmi trebe mie țâțe? Dacă ieream tânără, mai ziceam, da’ așa…
Și nici tânără nu prea mi-a folosit… Io vă zic, că nu mi-e rușine. Al meu nici nu s-atingea dă iele, că zicea că ie mici. „Ce faci, fă, cu bubele-alea?”, așa zicea… Da’, știți ce, doamna doctor? Așa, bube cum ierea, și-ar fi dorit și iele să fie alintate. Da’, na! N-a fost să fie! N-am avut parte! Și iel ierea frumos rău! Nu să compara!
Și-avea dreptate, vedeți și dumneavoastră, mai mult sfârcurile ie dă ele… Nici nu știu unde ie tumoarea asta dă care ziceți… D-o lună, dă când am aflat dă canceru’ ăsta, mă tot uit, mă tot pipăi, nu văz nimic. (face o pauză)
După aia a venit copiii, da’ n-am avut lapte, le-am dat dă la vacă, aveam o vacă tare bună, douăj’ dă litri dă lapte făcea pă zi, unde-ați mai pomenit așa ceva în ziua dă azi, douăj’ dă litri! Și le dădeam lapte dă la Bălana… Asta, doctorița dă la noi dân sat, zice că și poate d-aia am făcut cancer, că n-am dat țâță la copii. Da’ asta ie și proastă rău! Mă scuzați, dumneavoastră sunteți dă la București, aveți școală, da’ aia ie proastă rău, proastă dă unde s-a rupt proștii! O rețetă nu știe să dea! Ea dă dăcât trei bulinuri la orișice. Și-alea mici! Cum să mă facă bine pe mine, cu toate boalele mele, alea trei pilule, așa mici? Da’, altfel, o vezi cum umblă înfiptă pîn sat cu rochia de tafta roșie! Toaaată ziua să fâțâie între primărie și școală. Își scoate țâțele la înaintare și merge când la primar, când la directoru’ școlii, când la primar, când la directoru’ școlii, uite-așa îi saltă țâțele-alea umflatele! Dimineața mai vioi, hop-hop, hop-hop, seara mai obosește și ea: hop, hop, hop, hop… Și când te duci la ea nici nu să uită la tine. Ce să te-asculte la inimă sau mai știu io ce… să uită în foile ei, își bea cafeluța – că miroase a cafea bună dă la o poștă când intri în dispensar! – și scrie alea trei bulinuri. (pauză) Dă parcă io n-am vrut să dau țâță la copii! Io am vrut, dă ce să nu vreau! Da’ dacă am avut țâțele mici și n-a dat lapte?
Cum ie și viața asta! Unele le are prea mari, altele le are prea mici. I-ar fi plăcut lu’ al meu dă prostovanca asta!
(își aduce aminte de ceva și râde) Mioara, fata mea, când ierea mică, fo 5-6 ani să fi avut, a văzut-o pă sor-mea cum dădea țâță lu’ fii-su și m-a-ntrebat: „Mămică, da’ tu ai avut țâțici și-nainte să fiu io?” Da, i-am zis. „Ah, da’ le-ai avut dăgeaba!” Și io mă-ntrebam dă unde știe ia că io n-am putut să alăptez. Da’ nu, ia zicea că le-am avut dăgeaba înainte s-o am pă ia, că, vezi Doamne, țâțele d-aia sunt, să dai lapte la copii – N-ai copii, n-ai dă ce să ai țâțe! Ce mai râdea al meu!
Că l-am și visat azi-noapte! Ierea un tunel și-o lumină galbenă în capăt și-o pășune și mirosea a iarbă verde și pă pășunea asta ierea iel, fățos, că de mândru a fost mereu mândru, n-am ce zice, avea o cămașă albă, da’ ierea necălcată, că cine să i-o calce lui acolo?, ierea vesel și să uita frumos la mine. (face o pauză) Nu mai l-am visat, hă, hă, dă când nu mai l-am visat! O să-i dau ceva dă pomană azi, că i-o fi și lui foame… (face o pauză)
Uneori, vă zic, stau ziua și mai mă gândesc cum ar fi fost viața mea dacă aș fi avut și io țâțele mari. M-ar fi iubit și pă mine al meu? M-ar fi luat altu’ după ce s-a dus iel? Poate nici nu făceam cancer acum, nu?, cine știe? Să mi le scoateți p-amândouă! Ce dacă am probleme doar la una?… Plătesc, dacă e! Doar să-mi ziceți! La ce m-a ajutat iele pă mine? Io dă ce să le ajut pă iele acuma, dă ce să le tratez?
Tunsă scurt sunt, dacă rămân și fără țâțe, pot să mă duc la mat să beau cot la cot cu bărbații și după aia să-l înjur pă popa de toți dumnezeii în drum spre casă.
Scoateți-le dă tot!
Scena 4 – Cancerul m-a transformat într-o femeie-orgasm și îi mulțumesc pentru asta!
(dramatizare după povestea Cosminei Grigore, președinta Asociației Imunis)
Sunt aici, sunt acum. E azi, nu e mâine. Sunt în dormitor, cu soțul meu, știu asta pentru că văd asta în oglinda șifonierului. Văd lenjeria bej, e șifonată, văd lumină pâlpâind pe pereți de la lumânări, văd cămașa mea de noapte atârnând pe un colț de pat, mă văd pe mine stând în genunchi, un pic aplecată înainte, am părul desprins, e lung și se leagănă în ritmul mișcărilor noastre… îl văd pe el la spatele meu, (geme) mă ține în brațe cu ambele mâini și mă sărută pe gât, sub ureche… Mi-e, ca de fiecare dată, și cald, și frig în același timp. Ard pe interior, dar fac piele de găină. (geme) Simt transpirația de pe abdomenul lui pe spatele meu, între omoplați. Îi aud respirația, dacă m-aș concentra un pic, i-aș auzi și gândurile, frica, furia, mila, iubirea…
Îi văd mâinile pe sânii mei. Îi mângâie… și-i mângâie… și-i mângâie… Miroase a portocale… dacă unui portocal îi iei portocalele, oare suferă?… I-a rămas o coajă albă de la portocală pe lângă unghia degetului mare. Îi plac mult sânii mei. Și mie mi-au plăcut dintotdeauna. Îi privesc în oglindă. Nu pare nimic în neregulă cu ei… (plânge, apoi pauză) Dar e azi, sunt aici. Azi! Aici!…
Azi încă îi am, azi încă îi avem. Știu că facem dragoste ca să ne luăm adio de la ei. Știu pentru că simt gust sărat în gură. Îmi văd lacrimile, dar nu mă aud plângând…
E încă azi. De mâine… de mâine începe niciodată. De mâine începe întotdeauna. Niciodată nu voi mai fi la fel. Întotdeauna voi fi femeia care are un singur sân… tipa care a făcut mastectomie… femeia cu cancer de sân… Dar e încă azi. Acum. Azi, acum, azi, acum, azi, acum….
…………………
44 de kile. Schelet ambulant! Sunt un schelet trist, fără o țâță și fără cur. Și chel. Sunt un schelet trist, muribund, fără o țâță, fără cur, chel și care n-are niciun chef să și-o tragă.
(furioasă) Și dacă n-am chef, ce? Ce te uiți așa la mine din oglindă? Ți-e frică, ă? C-o să plece… Dacă pleacă acum… dacă pleacă… Tu știi cum e să te alerge un leu? Știi? Nu știi! Tu ești Cosmina fricoasa! Nu-nțelegi nimic!… Pentru că eu așa simt acum! Că mă aleargă o namilă și eu nu știu cum să scap! Sunt în survival mode. Mă hăituiește căcatul ăsta de cancer și eu n-am nicio idee încotro s-o iau! Cum căcat fac să supraviețuiesc la căcatul ăsta de cancer? Tu-nțelegi că sunt singură, legată la ochi, la mâini și la picioare și trebuie să fug de leu? Când te aleargă leul în pădure, ție-ți vine să faci sex? Îți vine? Îți vine un căcat!…
(precaută) Da, măi fată dragă, eu te înțeleg, dar trebuie să ai și tu grijă! E și el bărbat, are și el nevoile lui… și una-două apare o fufă cu țâțe mari. Știi cum sunt astea, zici că au radar care localizează bărbații disponibili… În cur au radarul ăsta! De-aia au curu’ mare și chef să se fută!… Și el, o fi și el speriat… s-o gândi că rămâne cu un copil…
(își iese complet din minți) Fufa asta n-o să-mi crească mie copilul, ai înțeles? Nooo, nooo fucking way! Că… că… n-o să mor! M-auzi? N-o să mor! Eu n-o să mor, copilul meu n-o să fie ținut la pieptul altei femei, el n-o să se ducă la fufa cu radar în cur, n-o să-i spună și ei că este insuportabil de atrăgătoare, n-o s-o sărute și pe ea pe gât, n-o să-i mângâie și ei sânii cu mâinile mirosind a portocale… M-auzi? M-auzi?
……………..
(ton de vlog)
Oul de jad a fost doar o piesă din tot puzzle-ul. Știți, nu, despre practica oului de jad? Îl introduci în vagin și faci exerciții cu mușchii pelvieni… trezește pasiunea și libidoul…
Dar nu el a fost cheia. Eu am fost cheia! Am conștientizat că orice soluție ar exista, e la mine. Că trebuie să mă conectez la mine și la noi. Că trebuie să plantez semințe ca să cresc roade bune. Am grădinărit emoțional, am răsădit, îngrijit și cultivat ceea ce sunt azi – femeia visurilor mele. Și am devenit asta pentru că la un moment dat am privit cancerul în ochi, dar nu ca pe un dușman, ci ca pe un ghid, ca pe un mentor. Eu nu am vrut doar să supravieţuiesc, am vrut să înfloresc, am vrut să mă ridic deasupra depresiei, traumei, mutilării, ruşinii, furiei și fricii mele că îmi pierd soţul. Am vrut ca înainte să pierd ce mai era de pierdut, să fac totul ca să câştig tot ce simţeam că aveam să câştig. O viaţă frumoasă şi armonioasă de cuplu, o poveste de dragoste care să îmi dea mereu forţa să fiu un om tot mai bun.
Azi mă iubesc mai mult nu pentru că sunt perfectă, ci pentru că trăiesc deplin. Am reînvăţat să mă întorc la mine, să mă pun pe primul plan, să mă răsfăţ, am muncit mult la tot ce înseamnă feminitatea mea. Senzualitatea nu este vulgară, este necesară.
Azi sunt o cultivatoare de orgasme fără să îmi fie rușine de asta. Orgasmul a fost un pilon al vindecării mele. Fără orgasmele mele, fără chimia pe care o am în corp atunci când le am, fără senzațiile de nedescris… E ca atunci când te uiți la un apus de soare atât de mișto, că ți se pare că Dumnezeu se dă mare și nu știi cum să îl descrii! Atât de multe și puternice sunt senzațiile mele din interior… Fără orgasmele mele, ziceam, poate nu aș mai fi azi aici.
Cancerul m-a transformat într-o femeie-orgasm și îi mulțumesc pentru asta!
Scena 5 – Femeia care alăptează cu un singur sân, că doar unul mai are.
(dramatizare după povestea L. T.)
Uite ce e, poate că nu-ți convine, da’ n-ai de ales. Io-s mă-ta, io hotărăsc ce-ți dau de mâncare. Te-nțeleg că ți-e mai ușor de la biberon, da’ mai ai până mănânci ce vrei tu! Aia e! Nu-i pe vrute aici! Hai, ia la mama țâță! Hai cu mama! Hai ușor! Așa, așa! Hei, hei, ce dai capu’ ăla într-o parte? Stai aici! Tu nu vezi că n-ai un-s-te duci? Nu suntem care pe care! Ia uită-te la el! Nu te mai uita cu ochii ăia frumoși la mine că nu mă las! Hai din nou! Aaaahh, stai să m-așez și eu mai bine, c-am amorțit!
Hai, iar! Nuuuuuu! Mă-ta pe gheață de copil! Cum poți să muști în halul ăla când n-ai dinți!? Cum? Aaaahhh! Mamă, Doamne, ce mă doare! Mă jur că m-am scăpat puțin pe mine! Mă, frumușață, să-ți explic, dacă eu nu renunț să te alăptez, atunci tu chiar n-ai niciun motiv să nu mănânci! Capisci?
Pfoa, da’ frumos mai ești! N-am ce zice! La capitolul ăsta și la încăpățânare ești premiant! Și n-o zic să te perii, chiar ești frumos rău! Minune ai fost de la început, de când am aflat de tine, când erai în burtică la mine. Pfff! Toți îmi ziceau să te dau afară, că o să ai probleme! Păi când ți-am auzit inima… Bum, bum, bum, bum, bum, bum… Ce, măi, nene, am uitat de toate căcaturile, de operație, de tot! Păi tu n-ai idee cum a fost a doua zi când m-am uitat și-am văzut toată moscoleala aia cu betadină, ațele alea negre care ieșeau din piele… Ce, nu-mi mai trebuia nimica! Dădeam la rațe întruna, si-o gură de apă o dădeam înapoi! Nu puteam să mă ridic în fund, voiam și eu să-mi fac nevoile și o chemam pe asistentă să mă ajute. Și ea venea cu tâmpenia aia să mi-o pună sub fund și stătea lângă mine! Îți trece tot, îți dai seama?! Ce faci, femeie? Pleacă-n treaba ta! Nu sta aici, că eu nu pot așa!
Și după operație, chimioterapie, radioterapie, hormonoterapie, toate otrăvurile alea! Cine-ar fi crezut că mai rămân eu gravidă? Minune! Așa a zis doctorița aia când a văzut! Minune și că ai apărut, minune și că am lapte acum! Păi sunt femei cu doi sâni care n-au lapte suficient! He-he!
Că eu știu cum e să alăptezi și cu doi sâni, și cu unu’! Pe frac-tu îl mutam de la un sân la altu’, el era mai bogat, avea două surse. Când ai doi, alternezi, o dată colo, o dată colo. Când ai doar unu’, n-ai cum! Ce să alternezi?
Așa că mai bine nu mai faci nazuri și înhați cum trebuie! Da’ nu cu gingiile, ca nebunu’! Fii și tu finuț, mă, mamă, că mă doare și pe mine!
Mamă, ce m-am speriat ieri! Ieri, când mi-am pus pompa să mă mulg, nici nu i-am zis lu’ tac-tu, că era grăbit, își făcea bagajele să plece la pescuit, îmi pun eu pompa și când colo, ce să vezi? Sânge în pompă! Am înghețat, îți dai seama! M-am gândit că am o infecție, că a revenit canceru’… am făcut pe mine de frică o secundă! Abia după aia am văzut că am răni în jurul sfârcului. Nici nu știu dacă mi le-ai făcut tu sau pompa, ce mai contează? Umblu prin casă, ca nebuna, despuiată, cu un sân lipsă și cu unu’ sângerând. Stau așa, îl las să se aerisească și el, poate se vindecă mai repede.
Hai, ne mai plimbăm puțin? Ne relaxăm și încercăm după aia iar? Hai! Uite, aici e camera lu’ frati-tu, iar are toate jucăriile împrăștiate peste tot, acum e la mamai-sa. Și la mamai-ta. Tot aia e! Ne place de ea! Face gogoși bune și ne iubește mult. Da’ să știi că a avut o viață chinuită rău! A avut și ea cancer la sân și boala asta îți ia, îți ia ceva. Nu doar un sân, nu! Ea doarme și acum cu sutienu’ pe ea! Și în sutien are o șosetă flaușată! Tatai-tu nu-i chiar un tip de treabă, să știi! Noi avem noroc cu tac-tu! Mare noroc! Uite, asta e camera mea și-a lui. Ce-s ușile-astea deschise? Or fi rămas așa de când a plecat el, nici nu mai știu, că numai după curul tău stau!… Și unde sunt hainele lui? Mi s-a părut mie că a plecat cu multe bagaje, dar așa pleacă el mereu la pescuit. E bine, e-n regulă, șșș, șșș, suntem bine, mamă, suntem bine, taică-tu e băiat bun, noi avem noroc cu el. Mare noroc! Și laptopul lipsește. Dar zicea el că are mult de lucru. Șșș, șșș, suntem bine, mamă, suntem bine. El zice mereu că noi doi, eu și el adică, o să îmbătrânim împreună. Că suntem împreună la bine și la greu. Șșș, șșș, suntem bine, mamă, suntem bine. Vine el! N-are cum să nu vină!
Haide, haide, mănâncă. Uite, îți cânt ceva! Ce să-ți cânt? Vrei ceva de bebeluși? Nuuuu, știam eu că nu! Uite, hai că știu! (urmează un cântec complet nelalocul lui)
Scena 6 – După mastectomie, nicio femeie nu mai umblă cu frica în sân.
(ficționalizare inspirată de comentariile pe grupurile de femei care au făcut mastectomii)
(ezitant) Bună seara. M-am întâlnit pe hol cu o tipă pe care am cunoscut-o în spital, acum câțiva ani, abia aflasem amândouă că avem cancer de sân. Mi-a spus că a făcut mastectomie, i-am spus că îmi pare rău.
(Încearcă să facă o glumă) Apoi i-am spus că eu am făcut dublă mastectomie, dar ea n-a spus că îi pare dublu rău! (râsete timide)
Da, știu, multe lucruri sunt incorecte când vine vorba de cancer de sân.
(aproape revoltată) Am auzit de un tip care și-a părăsit nevasta pentru că tipa a rămas fără sfârcuri. Aș vrea să îi spun că un piept fără sfârcuri e mai sexy decât unul păros. (râsete stinghere)
(face o pauză, apoi își ia inima în dinți) Dar bine v-am găsit, oameni buni, eu sunt Ioana și, de ceva vreme, iau în piept cancerul de sân. Mă rog, mai mult am în piept decât iau în piept, dar e ok.
Nu, nu vă întristați, n-am venit aici să îmi plângeți de milă. De fapt, cred că am venit ca să mă laud că am slăbit. Am dat jos 10 kilograme în ultima lună. Bine, nu știu dacă de la chimioterapie sau de la faptul că mi-a căzut părul de pe picioare. (râsete sincere, mai zgomotoase)
(de aici încolo prinde din ce în ce mai mult curaj și râsetele sunt din ce în ce mai puternice) Credeați că o să zic că mi se trage de la faptul că am rămas fără sâni? Nu, că erau mici.
Erau atât de mici, încât dacă îmi curgea ceva din gură, mă pătam pe pantofi.
Erau atât de mici, încât ceream discount când îmi cumpăram un sutien.
Erau atât de mici, încât primăvara, când găseam vreo floare de liliac cu trei petale și o băgam în sân, părea că am cinci țâțe.
Bine, nici să le ai bidoane nu e chiar bine. Aveam o tipă în salon care le avea așa mari, că și le dădea pe spate și le lega la ceafă. Cu fundă!
Mastectomia e bună, vă spun! Mai ales pentru femeile cu sânii mari. Pot și ele să alerge ținând în mâini pepeni adevărați.
După mastectomie, nicio femeie nu mai umblă cu frica în sân. Pentru că se termină, gata, nu mai e! Sânul, nu frica!
Da, știu că sunt prea sinceră. Mi se spune mereu. Ieri, chiar, mi-a zis cineva că nu e nimic fals la mine. Ba da, i-am răspuns. Ăștia doi. Ăia adevărați au încercat să mă omoare.
Vă mulțumesc, asta a fost tot, eu sunt Ioana, mă bucur că m-ați primit la sânul vostru! Fuck cancer! Fuck fear! Embrace life!
SFÂRȘIT
Context
Cele mai recente statistici spun că în fiecare an, aproape 2.300.000 femei află că au cancer de sân. Mai mult decât populația Parisului, deci. Și aproape 700.000 mor anual din această cauză. Mai mult decât toți oamenii din Iași și Constanța la un loc.
În România, în fiecare an, 12.000 de femei află că au cancer de sân, 4.000 mor și 4.625 fac mastectomie. 4.625 pe an! Asta înseamnă că 12-13 femei rămân în fiecare zi fără un sân. Sau, uneori, fără ambii sâni.
Textul acestui spectacol pleacă de la cazuri reale. Fiecare monolog are la bază replici, situații sau povești întregi de viață, așa cum s-au întâmplat ele unor femei care mai trăiesc încă sau care au murit.
Prima scenă este inspirată din postări și comentarii de pe grupul de Facebook „Double/Single Mastectomy Discussion and Support Group”. Interpretare – colegii mei din agenția Deci Se Poate.
Monologul „O să mă vindec prin puterea gândului” este dramatizare după textele Andreei Luca de pe blogul www.razadeluca.ro. Andreea a murit pe 1 aprilie 2021, la doar două săptămâni după ce mi-a dat acordul pentru acest text. Interpretare: Dana Rogoz.
Monologul „Femeia care alăptează cu un sân, că doar unul mai are” este dramatizare după povestea L.T. din București. Interpretare: Silvana Mihai.
Monologul „Să mi le scoateți, doamna doctor, p-amândouă!” este ficționalizare inspirată de povestea S.P. din Gorj. Interpretare: Elvira Deatcu.
Monologul „Cancerul m-a transformat într-o femeie-orgasm și îi mulțumesc pentru asta!” este dramatizare după povestea Cosminei Grigore din București, președinta Asociației Imunis. Interpretare: Kiki Simion.
Monologul „După mastectomie, nicio femeie nu mai umblă cu frica în sân” este ficționalizare inspirată de comentariile de pe grupurile de femei care au făcut mastectomii. Interpretare: Andreea Grămoșteanu.
*Statisticile sunt de pe Globocan și de la Ministerul Sănătății din România.