De vreo cinci ani batem Delta Dunării în lung și în lat. Lucian are barcă și merge foarte des, dă barca la apă prin aprilie și uneori o ține până în decembrie. Îmi amintesc că o dată a mers la pescuit de știucă și când lansa, lingurița nu intra în apă, ci sărea pe suprafața înghețată a lacului ca o broască, atât de înaintată era iarna. Deci, crede-mă că am încercat nu o pensiune în Delta Dunării, ci zeci de pensiuni, hoteluri sau campinguri, știm ce înseamnă cazare în Deltă.
Am dat peste cearșafuri colorate și gofrate, cât să nu se vadă că sunt refolosite și necălcate. Adică fix opusul cearșafurilor albe, imaculate, 100% din bumbac satinat, impecabil călcate, de la Pensiunea Doi Căpitani.
Am dat peste camere improvizate, transformate din spații de locuit, cu carpete pe pereți, adică fix opusul suitelor pe două niveluri de la Pensiunea Doi Căpitani, decorate cu tablouri pictate de artiști români renumiți.
Am dat peste mobilier vechi, greoi, din anii 70 sau mai nou, din pal de-ăla ieftin, adică fix opusul mobilierului Mobexpert din camerele sau din curtea interioară de la Pensiunea Doi Căpitani.
Dacă ești în căutare de cazare în Brașov, uite aici un apartament care e preferatul nostru.
Am dat peste podele nespălate, adică fix opusul celor de la Pensiunea Doi Căpitani. Aici, doamnele de la curățenie au papuci din material textil alb cu care intră în camere și alți papuci albi de plastic pe care îi lasă la intrare. Îi schimbă de fiecare dată, chiar dacă sunt doi pași între ușile camerelor.
Am dat peste mâncare fără gust și șnițele semipreparate, adică diametral opus de mâncarea ge-ni-a-lă și foarte proaspătă de la Pensiunea Doi Căpitani. Eu am fost zilele trecute într-un grup de 10 oameni la pensiune. Niciunul dintre noi nu a reușit în niciuna dintre cele 5 zile să se oprească la o singură porție de ciorbă!
Am dat peste pensiuni în Delta Dunării unde pur și simplu nu aveai ce să ceri de băut. La Doi Căpitani ai cafea proaspăt prăjită și o vinotecă impresionantă, cu temperatură constantă de 16 grade și o selecție de vinuri românești fără cusur.
Am dat peste curți neîngrijite, adică fără piscina, fotoliile, șezlongurile și hamacurile de la Pensiunea Doi Căpitani.
Am dat peste gazde interesate doar să îți ia banii, adică la maaaare distanță de Denisa și Răzvan, proprietarii Pensiunii Doi Căpitani.
Pensiunea are nota 9.6 pe Booking (10 e maximum) și 5 (5 e maximum) pe TripAdvisor, dar dacă vrei să rezervi o cameră, cel mai sigur este să suni direct la Denisa la 0755.116.652.
Pentru mai multe fotografii, dă click aici.
PS: Eu nu zic că Doi Căpitani e singura pensiune din Delta Dunării unde merită să stați, zic doar că dintre toate la care am fost noi, asta trebuie neapărat vizitată. Și după aia mai vedeți voi dacă o să mai vreți să o schimbați! 🙂