V-am zis vreodată povestea Deci Se Poate?

top pr romania 2018

Divorțul de Lucian se pronunțase de două luni. Eram în august 2005 și știam că trebuie să îmi fac firmă nouă, aia veche era împreună cu el și nu mai voiam, nu mai puteam să mai am nimic în comun cu el. Trecusem printr-o depresie puternică, terapie, medicamente, isterii, tot tacâmul. Ascultam Guerrilla atunci, pe vremea aia era mișto, că era cu Exarhu și avea el vorba asta cu ”Deci Se Poate”. Mi s-a părut fix ce îmi trebuia pentru numele agenției noi, avea încurajare (poți, Laura, poți!), avea o glumiță, era memorabil, conținea o garanție a unor servicii bine făcute. Deci Se Poate a rămas!

Până la finalul anului mă împăcasem cu Lucian, așa că s-a dovedit științific că deci se poate să existe viață după divorț 🙂

În primii ani a fost o agenție de apartament, ba nu, de sufragerie, că funcționam în sufrageria apartamentului nostru din Drumul Taberei. Apoi ne-am mutat dintr-o mansardă în alta. O singură dată am ales un spațiu la parter unde am stat vreo trei luni de iarnă, în care găseam 7 grade dimineața, dar slavă Domnului că se făceau 13 până plecam, după ce dădeam drumul la soba cu gaz! 🙂

Ani de zile am fost doar două fete în agenție, dar scopul era și atunci, și este și acum, să câștigăm atât cât să ne putem permite câteva vacanțe pe an, să muncim atât cât să nu devină un chin, să ne bucurăm de ce facem.

De câțiva ani, Lucian face parte și el din Deci Se Poate, iar o dată cu venirea lui, biroul s-a umplut de colegi noi, de clienți noi (apropo de clienții noștri, de toți, nu doar de cei noi – sunt, fiecare în parte, combinația perfectă de oameni buni și profesioniști), de camere video, de lumini, de trepiede, de mixere, de scule pentru filmat, înregistrat, transmis live pe Facebook, de certuri, țipete, ironii. Lucian zice că e bine că ne certăm, pentru că noi de fapt ne completăm și suntem cu adevărat puternici doar împreună. Și are dreptate, ce să zic! Știți desenele alea animate sau filmele cu eroi, în care personajele își unesc puterile și brusc se creează o energie care rezolvă toate problemele? Cam așa și noi! 🙂

De ce vă spun toate astea? Pentru că ieri a fost anunțat Topul Agențiilor de PR făcut de Biz şi Unlock Market Research. Ei sunt la a șasea ediție, dar pe noi ne-au abordat anul ăsta pentru prima dată să le dăm datele financiare și contactele clienților pentru referințe. Au fost analizate 59 de agenții de PR, iar Deci Se Poate a ieșit pe locul 21.

Dacă vi se pare că e prea puțin, înseamnă că nu știți ce locuri ocup eu la maratoane, semimaratoane și triatloane. Sunt mereu printre ultimii, like really-ultimii în clasament, dar printre primii la bucuria participării. Iar ăsta a fost primul maraton în industria PR! Mă rog, nu cred că voi deveni brusc interesată de ce fac celelalte agenții, nu am fost nici până acum, nu mă compar des cu alții, prefer să mă compar cu mine însămi cea de ieri și agenția cu ea însăși, cea de acum un an. Așa că locul 21 e o bucurie, e o dovadă că deci se poate!

Ca să nu credeți că exagerez când vă spun de alergări, cursa pe care mi-o amintesc cel mai bine este un triatlon la Lacul Sfânta Ana. Făcusem înotul cu greu, dar bicicleta mă omorâse de-a dreptul. Păduri, pante, push bike, rădăcini, pietriș, pante, push bike, push bike, push bike. Am ajuns în țarc, picioarele îmi tremurau, lacrimile îmi curgeau singure pe obraji – nu era ca și cum le-aș fi plâns eu, curgeau ele, de nebune, de chinuite. M-am așezat în fund, voiam să renunț la alergare, ultima parte a competiției, mai ales că o vedeam cum începe, cu un deal ce m-ar fi obligat să mă cațăr în patru labe mai mult decât să urc zglobiu. Lucian terminase deja cursa, a venit lângă mine și după vreo 15 minute m-a convins să nu renunț. Am plecat, am alergat sau poate am mers, nu mai știu. Dar îmi amintesc perfect finalul: eram ultima care veneam la Sosire, pe malul lacului erau acum mult mai puțini oameni decât dimineața, dar toți mă aplaudau și mă încurajau. Mă auzeam scoțând niște sunete, ceva plâns de bucurie amestecat cu râs nebun, cu emoție gâtuită și cu gemete de durere. Mai târziu aveam să aflu că organizatorii competiției vruseseră să strângă poarta de Finish (deși mai erau câteva minute până la timpul maxim alocat terminării cursei), dar Lucian îi convinsese să o țină până ajung și eu. Deci dacă ultimul loc într-o competiție m-a putut face atât de bucuroasă, cum credeți voi că mă simt pe locul 21 din 59?

PS: Știți de ce îmi mai place mie foarte mult de Deci Se Poate? Pentru că în fiecare zi la ora 13.00 oprim toți munca, scoatem fața de masă, o punem pe masa din bucătărie și ne așezăm să mâncăm toți: eu, Lucian, Vlad, Carmen, Mădălina, Ioana și Laura Iacobescu de la PRoud PR care e sora noastră. Lor și tuturor celor care au trecut pe la Deci Se Poate (Ambrei, recent emigrată) le mulțumesc mult pentru tot!