Am ajuns în Las Vegas. E mare, mult mai mare decât ne așteptam. Luminos știam că e, nu ne-a surprins, dar The Strip e tare lung. Și clădirile enorme.
Hotelul în care am stat noi, Circus, Circus, unul dintre cele mai bune din călătorie și, surprinzător, și cele mai ieftine, e atât de mare încât de la receptie ne-au dat o hartă ca să ajungem la cameră. A fost prima dată în viața noastră când am stat la o cameră din 5 cifre: 25.287.
Prea multe informații despre Las Vegas nu o să citiți aici. Mariei i-a plăcut cel mai mult orașul și ea zice ”Orice ciudat poate să se simtă acasă în Las Vegas. Ciudățenia orașului te face pe tine să te simți normal.”
Apropo de ciudați, chelnerița care ne servea micul dejun avea prinse în păr niște clame care luminau, cam ca instalația din bradul de Crăciun – City of Lights, nu? 🙂
Partea cea mai frumoasă a opririi în las Vegas a fost însă ieșirea la Grand Canion.
Poți să o faci cu elicopterul – sunt foarte mulți care preferă varianta asta de 500 dolari – dar noi am ales să mergem cu mașina până la Grand Canion West.
Grand Canion West se află pe un teritoriu care aparține indienilor Hualapai. Te duci cu mașina prin deșert, treci printr-o pădure de Joshua Tree și ajungi într-o parcare. Lași mașina acolo și intri într-un cort, unde vânzătorii sunt indieni Hualapai. De aici cumperi bilet (vreo 80 de dolari cu ieșirea pe SkyWalk și vreo 50 fără) și te lași pe mâna lor. Urci într-un autobuz, un fel de hop on, hop of care are 3 opriri. Te oprești unde vrei.
Prima oprire imită un sat din Vestul sălbatic. Are închisoare, restaurant, cimitir (vesel), loc de călărit tauri mecanici.
A doua oprire e la SkyWalk. Până să vezi SkyWalk vezi prăpastia. Peste o mie de metri în jos, fără să existe nicio pantă, abisul începe brusc, fără nicio barieră, fără niciun afiș ”Ai grijă, poți să cazi!”. Super senzație să stai aproape de margine! Orice pas face altcineva către margine, mai mult decât ai îndrăznit tu, ți se pare o inconștiență! Apoi intri pe SkyWalk. Are doar 20 de m lungime, dar podeaua de sticlă suspendată deasupra unui hău de 1450 m te cam face să te ții cu mână de bară – de parcă asta ar ajuta la ceva! Nu ai voie să intri cu aparat de fotografiat și nici cu telefon, dar pentru numai 16 dolari, îți fac indienii poza și ți-o dau tiparită. Dacă o vrei în format electronic costă 65 dolari. Un fleac! 🙂
Se descurcă indienii Hualapai, nu? Anul trecut au ajuns la un milion de vizitatori. Apropo de indieni, mi-a plăcut afișul ăsta despre ei:
A treia oprire e într-un loc de o frumusețe care te lasă fără răsuflare, Guano Point. Ai canion și pe stânga, și pe dreapta. Râul asta, Colorado, și-a facut treaba. Nu știu cât i-a fost de greu, dar i-a cam ieșit!
Grand Canion – de departe, cea mai buna amintire din oprirea în Las Vegas! Și, probabil, cel mai spectaculos loc pe care l-am văzut vreodată!
Dacă vreți să mai citiți despre călătoria noastră în California, vedeți aici Episodul 1, Episodul 2, Episodul 3 și Episodul 4.