Căutam o carte de dragoste. Din trei, pe una aproape am nimerit-o 🙂
Fotograful Curții Regale e o carte foarte lăudată de toată lumea. Mi-a fost recomandată când am întrebat pe Facebook ce romane de dragoste recomandați și am primit în 24 de ore 161 de recomandări de la 86 de persoane. Le-am adunat pe toate într-o listă, o găsiți în articolul ăsta.
Citiți-o dacă visați la Bucureștiul vechi, dacă vă fascinează personajele tipice de pe vremea lui Carol I – de la negustorii greci la țiganii lăutari, dacă rezonați la locuri precum Școala Centrală sau strada Știrbey Vodă din anii 1880 ori dacă vă sună plăcut numele vechi boierești.
Eu căutam o poveste de dragoste, dar cartea e o colecție de povești imaginate plecând la niște fotografii descoperite de Simona Antonescu, autoarea. E uluitor cum reușește să creeze personaje verosimile, cadre, scene, imagini vizuale – e probabil multă documentare în spate. Problema mea cu astfel de cărți este că niciodată nu știu unde este limita dintre istorie și imaginație.
Din toate bogățiile de Stefano Benni am citit-o de pe telefon, de pe aplicația Elefant. (Nu sunt plătită să le fac reclamă, acum îmi dau seama că dau și linkurile de la ei, doar că e primul site pe care intru când caut o carte și aplicația lor e foarte utilă.)
Asta e cumva o poveste de iubire, dar când simți că începi să îmbătrâneși un pic ( vorbesc de o prietenă, nu de mine 🙂 ) și mai ales când ceilalți încep să te perceapă ”de o anumită vârstă”, parcă nu îți pică bine să citești despre un tip la 70 de ani care bălește (scuzați expresia, nu are sens peiorativ, toți bălim mai mult sau mai puțin inutil la un moment dat) după o actriță frumoasă și tânără. Mă rog, mult mai tânără decât el.
E o carte despre singurătate, speranță, dorința, ba chiar nevoia de a fi din nou tânăr. E scrisă cu un pic de ironie, ca să îi mai ia din tristețe.
E plăcută, merită citită, așa, între două cărți mai bune.
Aviatorul, de Evgheni Vodolazkin. Mi-a cam plăcut! E despre un tip născut în 1900, criogenat în tinerețe în urma unui experiment științific și dezghețat cu succes la finalul secolului. Romanul insistă pe detalii (mirosuri, gusturi, culori, materiale) de la începutul secolului, dar dincolo de accentele istorice, dincolo de portretele unor ruși dezumanizați, orbiți de ideologii politice greșite, e o poveste de iubire. Și e o scenă aici, Doamne!, e o scenă, de am plâns cu sughițuri! Numai pentru alea două pagini sau câte or fi fost merită să citiți toată cartea, dar din fericire, sunt mai multe motive.
Acum am pe noptieră Pentru cine bat clopotele de Hemingway (am citit-o prin liceu, merită o nouă lectură) și Bucuria vieții de Irving Stone, dar cu asta din urmă am aceeași problemă ca la Fotograful Curții Regale – nu știu ce e realitate și ce e literatură – cartea fiind despre ultimii 16 ani din viața lui Van Gogh.
Voi ce ați mai citit și v-a plăcut? Dacă ați ajuns până aici cu lectura articolului vă mulțumesc mult și să știți că m-ar bucura un răspuns în comentarii! 🙂
Și, foarte important: recomandările de pe blogul ăsta, fie că sunt de carte, film sau teatru, sunt făcute cu modestia unui iubitor de carte, film sau teatru, eu nu sunt vreo expertă, critic literar sau teatrolog și nici nu mă iau foarte tare în serios. Nu o faceți nici voi, vă rog! Mai degrabă luați recomandările ca un punct de plecare în documentarea voastră către viitoarea carte de citit sau următoarea piesă de teatru de văzut.