Andrei și Andreea Grosu sunt fondatorii, ownerii unteatru, regizori ai spectacolelor La țigănci, Un tramvai numit dorință, Proof, O noapte furtunoasă, The Sunset Limited, Livada de vișini, Blackbird, Scrisoare către Cassandra, Autobahn, Trei femei înalte.
Acesta este ultimul episod din seria celor dedicate aniversarii a 10 ani de unteatru.
Noi3.life este partener media la Zilele unteatru și o spun cu mare bucurie și mândrie.
Mi-ar fi plăcut să mă fi priceput mai bine din punct de vedere tehnic, să fi avut un sunet impecabil acest podcast. N-a fost să fie așa. Dar dacă treceți peste asta, veți avea ocazia să auziți doi oameni extrem de pasionați de ceea ce fac și foarte sinceri. Este unul dintre interviurile mele preferate, tocmai pentru că este foarte sincer. Și plin de povești și amintiri frumoase.
Le mulțumesc din suflet pentru parteneriatul ăsta și pentru interviu.
Aici sunt linkurile către podcast, iar mai jos aveți extrase câteva declarații de-ale lor:
Pe anchor.fm:
Pe Soundcloud:
”Marele noroc al unteatru a fost că în jurul nostru încă de la început au apărut niște oameni și cei care au rămas sunt prieteni, familie, sunt foarte apropiați. Nu știu dacă meritul este al nostru, dar ce știu sigur e că oamenii care au rămas lângă noi pe toată perioada asta de timp sunt niște oameni foarte implicați și excepționali, fiecare în parte.”
”Prima noastră participare la Festivalul de la Sibiu a fost cu Blackbird. Am jucat sus la Cisnădie, în Biserica fortificată de acolo și prima noastră participare a fost cu noi doi, cu domnul Cojocaru (Constantin Cojocaru), cu Florina Gleznea și cu Vladimir Turturica, scenograful, cărând decorul pe scări. Inclusiv domnul Cojocaru căra scaune în spate. Noi am luat canapeaua.”
”Țin minte că la premiera The Sunset Limited era să leșin de rău. Îmi era rău, fizic, de emoție. E emoția începutului și a desprinderii de spectacolul ăla.”
”Suntem mai precauți și mai triști. Nu ne mai entuziasmăm la o posibilă salvare, la o posibilă promisiune că se vor întâmpla niște lucruri bune, la o promisiune de finanțare.”
”Cea mai mare provocare legată de existența teatrului nostru a fost cea financiară. Zilnic suntem în situația de a da faliment. Tot timpul a existat acest pericol la ușă, tot timpul au fost plăți amânate, actorii știu cel mai bine. Norocul nostru cel mai mare a fost că suntem doi și clacăm pe rând. Uneori se întâmplă în aceeași zi, dar la ore diferite. Am vrut de multe ori să punem lacătul și să ne oprim, dar au fost ore diferite.”
”Am avut un plan de business… Ne-a întrebat la început Adrian Damian, scenograful, care ne e foarte bun prieten Dar voi v-ați făcut un plan? Din ce o să supraviețuiți? Noi i-am spus că o să vindem 30 de bilete ori 15 lei, cum era atunci… Și el a zis, ok, și dacă în loc de 30 de bilete, vindeți 25? Și am rupt business planul și nu am mai făcut niciunul de atunci. Am închis ochii și am mers cu viteză înainte, era clar că nu e vorba de un business.”
”Regret că nu am știut că căutăm sponsorizări. Am mers mereu cu jenă, undeva din fundul curții. Ceea ce nu e normal și nu e pentru secolul ăsta. Ar trebui să avem curajul să mergem să spunem cine suntem și de ce avem nevoie. Nu mai e o chestie caritabilă să vii să susții o instituție cum e unteatru, ar trebui să fie o mândrie pentru multe companii. Dar o să învățăm să facem și asta!”
(referitor la pandemie și izolarea socială) ”Această sărbătoare ne găsește în încercarea disperată de a găsi noi limbaje. E foarte important să nu devenim inutili, trebuie să găsim ceva ca să ne putem exprima în continuare.”
”De la un spectacol de teatru vrem sinceritate. Nu vrem să fim mințiți. (Dar cum poți să fii mințit?) Să te faci că faci, să te faci că simți.”
”În acești 10 ani am învățat că e bine să faci nebunii, să te duci așa, cu mult curaj înainte, chiar dacă unii îți spun să te oprești.”
”Până acum doi ani am avut enorm de mult timp și am stat foarte mult timp aici și puteam să ne întâlnim pe stradă cu un spectator din 20.000 și să știm că a fost la noi. Știam fiecare față, și în supermarket, peste tot, îi recunoșteam pe cei care fuseseră la noi la teatru.”
”Avem un public foarte bun, nu poate fi mințit, nu știm cum s-a coagulat. Nu l-am făcut noi, nu e meritul nostru. E un public care alege foarte bine.”
”Pregătim din toamnă ceva care va schimba istoria pandemiei. E gândit pentru online. E un proiect la granița dintre teatru și cinematografie. O să funcționeze și dacă oamenii nu au voie să stea unii lângă ceilalți.”
Aici poți asculta podcastul cu Alex Ștefănescu, din aceeași serie.
Aici poți asculta podcastul cu Catinca Drăgănescu, din aceeași serie.
Aici poți asculta podcastul cu Lari Giorgescu, din aceeași categorie.
Aici poți asculta podcastul cu Valentina Zaharia, din aceeași categorie.
Aici poți asculta podcastul cu Florentina Țilea, din aceeași serie.
Aici poți asculta podcastul cu Alex Popa, din aceeași serie.
Aici poți asculta podcastul cu Florina Gleznea, din aceeași serie.
Aici poți asculta podcastul cu Zsuzsanna Kovacs, din aceeași serie.
Aici poți asculta podcastul cu Denisa Nicolae, din aceeași serie.
Aici poți asculta podcastul cu Cezar Antal, din aceeași serie.
PS: Toate interviurile luate pentru această serie au fost înregistrate cu măștile pe față.