21 de curiozități din Japonia

Am strâns o listă de lucruri care ne-au uimit în Japonia. Despre unele citisem înainte, pe altele nu le știam. Le pun aici, dar nu înainte să te invit să citești și articolul despre cât ne-a costat pe noi vacanța de 3 săptămâni în Japonia și Coreea de Sud, în caz că l-ai ratat:

  1. Sakura. Japonezii sunt de-a dreptul obsedați de cireșii înfloriți. Au site-uri cu previziuni despre când înfloresc cireșii în fiecare oraș și când este perioada de maximă înflorire. În Kyoto am prins doar copacii mai harnici, mai grăbiți, dar tipa de la recepția hotelului ne-a spus că ”în mijlocul parcului Palatului Imperial este un cireș mare înflorit” și ni l-a marcat pe hartă. În Tokyo însă am prins perioada de maximă înflorire, deci nebunia supremă! Au broșuri pe care le poți lua gratuit de la birourile turistice, cu numele parcurilor/grădinilor, câți cireși sunt în fiecare parc/grădină, când se face Festivalul Cireșilor în fiecare parc, dacă cireșii sunt iluminați noaptea sau nu etc. Faza este că există sute, mii de cireși în fiecare parc și se duc mii, zeci de mii, sute de mii de japonezi să se bucure de ei. Nu știu cum să vă explic aglomerația ca să înțelegeți… Ați văzut cum e la metrou la Piața Victoriei uneori? Cam așa! În plus, obiceiul este nu doar să se plimbe și să facă poze din toate unghiurile la copaci, crengi, vrăbiuțe pe crengi, flori, petale, vrăbiuțe ciugulind petale, ci și să facă picnicuri. Vin de acasă cu niște mușamale, niște cearșafuri de rafie albastre pe care le așază uneori direct pe aleile asfaltate, mușama lângă mușama, lângă mușama și stau acolo, mănâncă, beau și râd. Este singura ocazie în care i-au auzit gălăgioși. De fapt, dacă exagerez un pic, este singura ocazie în care i-am auzit! 🙂ueno park picnic
  2. Animația – altă obsesie. Folosesc desenele, animația ca să ilustreze orice. În reclame apar mai des persoane desenate decât oameni. Inclusiv în afișele care anunțau Summitul G20 erau niște personaje de desene animate: Sau, mai tare: uite cum arată o secție de poliție din Tokyo: sectie politie tokyo
  3. Karaoke. Sălile de karaoke sunt niște camere de hotel pe care le închiriezi doar pentru gașca ta. Ai o plasmă, două tablete de pe care îți alege cântecele (am găsit și Alexandra Stan), o masă pe mijloc și de jur împrejurul ei niște canapele. Poți că comanzi la recepție de băut, de mâncat și poți lua de jos niște costume funny cu care să te îmbraci cât stai acolo 🙂
  4. Onsen. Onsen înseamnă băi japoneze. Am vrut să mergem și pentru că atunci când făcusem documentarea pentru vacanță citisem că nu primesc persoane tatuate, am tot căutat până am găsit unele unde era ok să îți pui niște plasturi pe tatuaje. Numai că după aia ne-am prins că asta nu era singura chichiță – băile erau mixte și trebuia să stai complet dezbrăcat! 🙂 Ne-am tot gândit cum să facem, seara la un pahar de ce-o-fi-fost, aproape ne luasem inima în dinți să mergem cu gașca, ne făcusem strategii să nu coborâm privirea, eram curajoși, ce mai! :))). A doua zi însă, unora din grup li s-a părut că nu ne-am mai putea uita unii în ochii celorlați după experiența asta! 🙂 Mă rog! :))) Dar faza ciudată nu e experiența asta a noastră (sau lipsa ei), ci ritualul băilor lor. La unul dintre hoteluri am găsit o carte, How To Take a Japanese Bath. Așa am aflat că la japonezi, baia este împărțită foarte clar între ”washing” (te dai cu săpun, te freci bine, te clătești – toate astea într-un lighenuș lângă cadă) și ”soaking” (nu faci nimic altceva în afară de a sta în cadă în liniște). Cartea asta vorbea despre băi acasă, dar și despre băi publice. Așa am aflat că la băile publice, după ce te dezbraci de tot, te freci bine cu săpun, te clătești și abia apoi poți să întri în bazine și să ”enjoy naked strangers”. :)))
  5. Dacă tot am ajuns la capitolul Oameni dezbrăcați, trebuie să vă spun despre capacele de WC. Capacele de WC din Japonia au telecomandă cu care poți să reglezi câteva funcții: temperatura capacului (nici nu aveți idee cât de plăcut este, după ce vii din frig, să te așezi pe un colac cald!), sunete (apeși pe un buton și instantaneu se aud niște sunete ca să acopere eventualele tale pârțuri), presiunea apei. Care apă? După ce faci ce vrei tu, numărul 1 sau 2, apeși pe un buton pe care e desenată un fel de țâșnitoare sub o siluetă de fată și din capacul WC-ului iese un furtunaș care aruncă apă ce te spală la păsărică sau la fund. Apă e călâie și nu stropește inutil. Mda, mi-e dor de capacele lor! :)) Ar mai trebui să spun că nu am întâlnit în toată vacanța asta de 3 saptămâni niciun WC public murdar sau la care să mă gândesc că mai bine nu mă așez. Și încă ceva: știți cum sunt anunțurile alea în România cu ”Vă rugăm aruncați hârtia la gunoi, că e pericol să se înfunde WC-ul”? În Japonia erau ”Vă rugăm să aruncați hârtia iginică în WC”.
  6. Dacă mai rezistați la Scârboșenii, mai am una și apoi promit că trec la altele! 🙂 Mucii și Soarbe-Zeamă. La ei e nepoliticos să îți sufli nasul în batistă în spațiul public. Așa că în metrou îi auzi pe toți cum își trag mucii înapoi pe nas la distanță de câteva secunde. Și mulți copii au muci atârnând. Iar în restaurante îi auzi cum sorb zeama din supe – e semn că le place! 🙂
  7. Curățenie. Coșurile de gunoi în spațiul public (pe străzi, la metrou etc.) sunt foarte puține. Noi am fost 12 oameni în vacanța asta. Când unul vedea un coș striga tare și mergeam toți să ne deșertam buzunarele sau rucsacii 🙂 Din câte am înțeles, li se pare rușinos să arunce resturile lor în coșurile altora. Așa că își pun propriile gunoaie în punguțe și le duc acasă unde le aruncă în pubelele corespunzătoare – că sunt foarte atenți la colectarea selectivă. Revin, au foarte puține coșuri de gunoi pe străzi și cu toate astea este una dintre țările cele mai curate pe care le-am văzut vreodată. Rar am văzut gunoaie pe jos (mai ales în zonele cu mulți turiști), foarte rar am văzut bălți (seara ploua torențial, dimineața străzile erau umede, dar nu era nicio baltă de ocolit), niciodată nu am văzut noroaie (știi cum în București ajungi acasă și ai pantofii plini de noroi? În Japonia mergeam cam 14 km pe zi si nu ne-am spălat pantofii niciodată). Mai frumos: când scoteau pungile de gunoi pe stradă să le ia mașina de gunoi, puneau peste pungi o plasă, ca să nu ia vântul gunoaie din grămadă!
  8. Șantiere. Panourile care înconjoară șantierele sunt albe. Și când zic albe înseamnă că sunt vopsite alb și dacă dai cu degetul pe ele nu există niciun fir de praf. Pe panourile astea au puse din loc în loc niște ecrane mici care îți arată ție, trecător, câți decibeli sunt – cu alte cuvinte ”Uite, avem grijă să nu facem prea mare gălăgie!”. Mașinile care ies din șantiere sunt ca scoase de la spălătorie, sunt impecabile, picăturile care se scurg de pe ele sunt de apă curată, nu zoaie cu praf de ciment și pământ. De altfel, nu am văzut nicio mașină murdară în toată vacanța.
  9. Taxi. Ușile de la taxi se deschid automat – apasă șoferul pe niște butoane, ca la geamuri, și se deschid ușile.
  10. Restaurante. Nu primesc bacșiș, îți dau carafe cu apă cu gheață, șervețele umede lângă tacâmuri și coșuri pe jos, lângă mese, în care să îți pui geanta.restaurant japonia
  11. Magazine. În cabinele de probă găsești frecvent niște huse de față, că nu știu cum să le spun altfel, făcute din material textul foarte subțire, de unică folosință, pe care să le pui pe cap când probezi hainele, ca să nu le pătezi de machiaj.face cover
  12. Teatru. În schimbul unei sume de bani, poți să îți lași copilul într-o sală alăturată celei în care vezi tu spectacolul. Mi se pare atât de elementar și totuși nu există în România acest serviciu! La fel de elementar: la Teatrul lor Național există o bibliotecă. Cât de frumos ar fi să existe o bibliotecă și la TNB! Să poți că citești piesele după care au fost făcute spectacolele, să ai chiar și adaptarea textului, așa cum apare în spectacol, să poți să asculți la căști muzica din spectacole, poți să faci expoziții temporare pentru fiecare spectacol din program – cu foto și video de la repetiții, cu notele de mână ale regizorului, actorilor, pe textele fiecăruia, cu costume, cu schițe și chiar bucăți din decor, mi se pare incredibil de ofertant!
  13. NU! Când îți spun ”nu” fac un X din degetele arătătoare sau chiar din brațe, cam ca la X Factor, așa. Dar e mai frecvent din degete.
  14. Pantofi. Sunt foarte incomozi și tari. Poate tocmai de-aia, mulți dintre ei îi poartă cu vreo două numere mai mari. Și merg prost din cauza asta! Iar pantalonii sunt cu vreo două degete mai scurți decât ar trebui (conform normelor noastre).
  15. Măști, umbrele și FPS. Ca toți asiaticii, și japonezii poartă măști. Dar numai adulții și nu înțeleg de ce. Dacă este o protecție față de viruși, de ce nu pun și copiilor? Umbrelele sunt foarte folosite la ei. Adesea le găsești gratuite la hoteluri, restaurante etc. Au și umbrele de soare, cu factor de protecție în material. Apropo de factor de protecție, cum ne place nouă tenul bronzat, lor le place tenul alb, așa că multe creme de față la ei conțin chestii care să albească pielea. umbrele
  16. Fructe. Sunt rare, scumpe și dubioase. Un kilogram de cireșe – 500 de lei, o felie de pepene galben – 40 lei, un măr – 10 lei. Căpșunile sunt cele mai frecvente fructe. Au și unele care par nefăcute, deși sunt foarte dulci, sunt albe în interior și exterior, dar au sâmburii roșii, așa că par roz. Am citit că au fost inventate în 2006 de o companie japoneză și se numesc Scent of first love. Sunt de vreo trei ori mai scumpe decât alea normale.
  17. Sunt mulți ochelariști și orbi. Sunt foarte mulți ochelariști în Japonia. Într-o zi ne apucasem să îi numărăm, păreau mai mulți decât cei fără ochelari. Și am văzut vreo 6 orbi în cele 2 săptămâni de Japonia la metrou. Mergeau singuri, cu baston, dar asta pentru că erau ajutați de infrastructură. De pildă, pe mâna curentă de la metrou, la capătul ei, de fapt, era ceva scris în Braille – probabil pe ce peron a ajuns, de unde să ia trenul în direcția potrivită. De-a lungul culoarelor în stațiile de tren/metrou și chiar pe trotuare prin oraș erau niște benzi, ca pistele de bicicletă la noi, dar mai înguste, care aveau niște linii drepte pe ele, ieșite în relief dacă drumul era drept și niște pătrățele dacă era o intersecție. Orbii dădeau cu bastoanele de benzile astea și știau încotro să o ia.
  18. Apropo de infrastructură: am avut zone, am avut zile în care ne-am simțit ca într-un film SF. Poduri peste poduri, lângă pasaje care trec pe sub ape, lângă autostrăzi suspendate. Bărci de transport în comun care seamănă cu nave spațiale, tren care trece prin dreptul etajului 9 al unei clădiri într-o zonă de cartier, cam ca Oborul, așa, nu prin centru, tren de mare viteză în care ți se înfundă urechile din cauza vitezei! De-astea! Au trotuare de kilometri întregi, mai lungi ca Magheru, care sunt acoperite cu niște copertine elegante, iluminate, din care se aude muzică. Au difuzoare în stații din care se aude sunet de păsărele. Au scaune încălzite la metrou&tren. Au la capăt de linie niște panouri care îți arată câte minute faci până la prima stație, câte până la a doua și tot așa. Stațiile lor au și nume, ca Piața Victoriei, au și numere, de fapt, o combinație de litere cu numere. Litera desemnează linia, magistrala, iar cifra este stația. În stații, japonezii stau aliniați în locul unde se va opri ușa. Fac două rânduri, stânga, dreapta și nu urcă nimeni până nu a coborât toată lumea. Bine, ei și dorm mult în metrou și se ridică de pe scaune de multe ori abia după ce se deschid ușile.

  19. Trafic. Nu claxonează. Deloc. De altfel, nu prea există trafic. Ei folosesc mult mijloacele de transport în comun. La metrou descoperi alte orașe, de fapt. Sunt orașe sub alte orașe, pe două-trei niveluri. Spun orașe pentru că sunt culoare străzi infinite, sunt magazine, restaurante, tot ce vrei. Nu ieși din metrou, urci niște scări și ești pe stradă! Nu e atât de simplu niciodată. La ei, ieși din metrou, mergi mergi mergi, urci niște scări, mergi mergi mergi, mai urci niște scări, mai mergi mai mergi mai mergi și apoi trebuie să alegi ce ieșire folosești. Sunt muuuulte ieșiri la o stație de metrou. Multe!
  20. Ce vezi pe străzi. Nu vezi deloc farmacii, case de amanet, pariuri sportive. Vezi rar bănci. Vezi des jocuri mecanice. Vezi foarte des restaurante și magazine cam cât Mega Image Shop&Go unde au și mâncare caldă. Apropo de magazine și mâncare – ei nu mănâncă pe străzi (poate de aia nici nu au nevoie de coșuri de gunoi!)
  21. Senzația cea mai frecventă din această vacanță a fost că am tot trecut prin niște portaluri care mă duceau instantaneu dintr-o extremă la alta.  De la străvechi la ultramodern (stăteam în curtea unui palat imperial vechi de sute de ani și dincolo de poarta lui se vedeau zgârie-norii). De la gălăgie la liniște (la numai două străzi distanță de nebunia din Harajuku, cartierul super-aglomerat cu adolescenți, manga, animeuri etc. se află un cartier cam ca Floreasca, așa, unde nu auzi nici mașinile trecând – oricum multe sunt electrice). De la tradiție la inovație (în cartierul cu gheișe am văzut o mașină cu  negative camber angle, adică avea roțile strâmbe, dar cu intenție, ca să ajute la viraje). De la inteligență la stupiditate (par oameni inteligenți, trebuie să fie, la câte au făcut, dar uneori urmăresc regulile fără să se mai întrebe dacă au vreun rost sau pur și simplu sunt complet incapabili să comunice).

O să revin curând cu un ultim articol în care o să vă spun ce am învățat din vacanța asta în Japonia și Coreea de Sud.