1200 kcal gustoase

Nu știu cum vă simțiți voi după Sărbătorile astea, dar eu una mă simt împlinită! Împlinită, îndopată, îmbuibată. 🙂

Așa că am hotărât să fac ceva ca să slăbesc și, dacă tot fac, de ce să nu vă povestesc și vouă, poate vă sună bine.

Am descoperit recent, într-o postare de pe Facebook a lui Chinezu, o soluție care mi se potrivește foarte tare. Mai înainte să vă povestesc despre ce e vorba, mi se pare important să vă spun că nu sunt clienții DeciSePoate, deci nu facem PR pentru ei și nici nu am primit bani de la ei pentru acest articol.

Soluția se numește Lifebox și oferă meniuri zilnice (3 mese principale și două gustări) personalizate. Adică poți să îți alegi numărul de calorii pe zi, felul de meniu (cu carne, cu pește, vegetarian) și intervalul orar în care să îți fie livrat acasă pachetul, de fapt, cutia, că de-aia e Lifebox 🙂

Eu mi-am ales meniul Optim 1200 kcal și prima dată l-am luat de test, pentru două zile. Când mi-a ajuns prima cutie, am fost convinsă că e o greșeală, că e prea multă mâncare, că nu se poate să îmi fi trimis varianta de 1200 kcal. I-am sunat să verific, dar ei susțineau că e foarte corect, că totul e măsurat. Am vorbit cu alt nutriționist, el, ca și mine, spunea că e imposibil să fie doar 1200 kcal. Până la urmă am decis să încerc: am mâncat tot ce era în cutie, mult și foarte bun, iar după două zile am slăbit 600 g!

N-am nicio idee câte calorii sunt în meniul Lifebox, dar știu că sunt bune rău și că pe mine mă ajută să slăbesc. A! Și încă nu v-am spus de preț. Costă 57 de lei pe zi. Nu mi se pare mult dacă iau în calcul timpul pe care l-am fi pierdut în bucătărie (eu sau mai degrabă Lucian, că el este bucătarul la noi în familie) și riscul să mănânc prostioare în situația în care nu aș fi avut nimic sănătos pregătit.

Așa că uitați aici de ce vă recomand Lifebox:

  • Sunt 1200 de kcal gustoase. Mâncarea e tare bună!
  • Primești multă mâncare de doar 1200 kcal. Nu are cum să ți se facă foame.
  • Ai în fiecare zi ceva dulce. Cât de tare e asta!?
  • Prețul mi se pare foarte bun.
  • Alegerile bucătarului sunt interesante, nu e meniul clasic de dietă cu piept de pui la grătar și salată de salată. Poți să primești plăcintă de spanac, urdă și iaurt, roșie și măsline verzi. Sau: linte roșie cu pulpă de rață și salată de varză roșie. Sau: crumble de caise hidratate în coniac. Mi se face poftă numai când le scriu numele!

17545491_432724530395410_2849310477982407467_o

Acum mi-am comandat pentru 7 zile și probabil voi continua măcar până pe 28 mai, când botezăm și știți cum e! E important să arate bine nașa 🙂

În paralel mi-am propus să alerg de două ori pe săptămână. Duminica asta o să fac (sper să termin, că nu am mai alergat de multă vreme distanțe mari) un semimaraton prin pădure, la Băneasa Trail Run, adică 21 de km :))

Cam ăsta e planul meu de slăbit. Și apropo de slăbit, am mai jos o poveste pe care însă v-o dau audio, că încă nu scriu atât de bine și mi-e și dor de radio 🙂


17635244_432724400395423_8861006300693000743_o17636825_432724520395411_8240341086654018132_o 17554498_432728133728383_6603303575491290584_n

Tagged with: