Mi-ar plăcea să mă pricep la muzică clasică, dar nu e cazul, v-am mai spus. Ba chiar, când ajung la astfel de concerte, îmi zboară mintea la tot felul de întrebări stupide, am tot felul de curiozități profane.
Norocul meu este că ultima dată am fost la concertul I Love Puccini pus la cale de Fundația Calea Victoriei, împreună cu Symphactory Orchestra și dirijorul Tiberiu Soare. Or, Fundația Calea Victoriei, în caz că nu îi știți, cu asta se ocupă: cu educarea needucaților, cu învățarea neînvățaților și inițierea neinițiaților. Deci cu de-alde mine! Așa că am îndrăznit să le trimit lor întrebările mele, ca data viitoare când merg la concert să mă pot concentra doar la muzica!
Mi-a răspuns violonista Monica Bălășoiu Postolache, Concertmaestru la Orchestra Symphactory și las aici răspunsurile, că poate ai avut și tu aceleași curiozități:
1. Câte rochii de seară au femeile din orchestră? Fac schimb de rochii între ele?
Fiecare doamnă are rochiile ei și, în general, șifonierul unei doamne care face parte dintr-o orchestră conține 70% ținute de seară, de culoare neagră.
De obicei cântăm în rochii negre, însă, uneori, atunci când nu sunt concerte din stagiune, ci evenimente unice – cum a fost concertul „I Love Puccini”, alegem și rochii de seară colorate.
2. Cum se fac repetiții într-o orchestra de 50 de oameni dacă cineva lipsește?
Facem pur și simplu repetițiile fără acea persoană 🙂 În principiu, regula de aur este că de la repetiții nu se lipsește. Dar dacă sunt cazuri de forță majoră și respectiva persoană are o parte solistică, repetăm altă piesă până ajunge la repetiție.
3. Cum își cară instrumentele tipul cu tobele, cu contrabasul, cu harpa?
Instrumentele de percuție sunt transportate de la o sală la alta cu o mașină, pentru că sunt extrem de voluminoase. La fel și harpa. Pentru astfel de activități există o persoană special angajată, numită recuziter, care are grijă ca toate instrumentele necesare să fie pe scenă la repetiții. Contrabasul, desi voluminos, poate fi cărat de către instrumentist, deoarece husa este prevăzută cu rotițe, asemeni unui troller.
4. Dirijorii când merg la sală își lucrează bicepșii și tricepșii sau fesierii?
Nu cunosc dirijori care să aibă timp să meargă la sală. Cred că își lucrează zilnic anumite categori de mușchi prin mișcările dirijorale făcute la pupitru.
5. De câți colegi din orchestră ai voie să te îndrăgostești?
Și în cazul muzicienilor, ca în multe alte profesii, e preferabil să nu amesteci viața personală cu cea profesională. Dacă totuși se întâmplă, măcar să merite bătaia de cap… 🙂
6. Tipul din spate care a dat cu bățul de 2 ori într-o tavă tot concertul primește tot atâția bani cât ăștia din primul rând care au muncit din greu? Și: câți bani poate să câștige un membru al unei orchestre? Sau: dacă aș fi un milionar excentric și aș vrea să îi fac cadou soției mele un concert privat cu o orchestră, cât m-ar costa? Membrii orchestrei sunt plătiți în mod egal, că dacă da, nu cred că îi convine nimănui să facă parte dintr-o orchestră mare, nu?
„Tipul din spate cu bățul” se numește percuționist și știe să cânte la o multitudine de instrumente (tobă mare, tobă mică, cinele, marimba, xilofon, tamburină, castaniete, glock, clopote etc). El are un rol foarte important în interpretarea unei piese. Dacă vreți, putem să facem o comparație între percuție și efectele speciale din muzica de film.
În ceea ce privește onorariile percuționiștilor, sunt binemeritate la fel ca ale oricărui alt membru al orchestrei, mai ales că un percuționist, de-a lungul unui concert, e posibil să cânte la fiecare piesă la un alt instrument. Un mic secret: la fiecare concert, fetele de la percuție îmi reamintesc faptul că ele nu pot să vină îmbrăcate în rochii lungi pentru că trebuie să se miște foarte repede și în liniște de la un instrument la altul.
Dacă întâlnești milionarul excentric dornic de concerte cu circuit închis, îi poți da numărul meu de telefon și discutăm onorariile. 🙂
Acum ni se pare excentric, însă în secolele trecute acest tip de concert, privat, era ceva absolut normal. Tocmai pentru astfel de ocazii a fost compusă muzica de salon pentru formule instrumentale restrânse. Au fost create adevărate capodopere la cerere – vezi cazul Recviemului compus de Mozart. Foarte multe dintre lucrările azi celebre au fost scrise pentru serate muzicale în palatele oamenilor importanți ai vremii.
Uneori, când sunt cu soțul în vacanță și vizităm anumite obiective turistice, ne întrebăm cum ar fi arătat lumea dacă acum trei sau patru secole nu ar fi existat oameni înstăriți care să prețuiască artiștii și cultura… Probabil că nu am merge azi să vizităm casele memoriale ale marilor artiști, nu ar exista muzee sau teatre de operă, nu ar exista catedrale cu picturi și statuete impresionante… Și câte altele. Ce bine că a fost cândva la modă cultura! Speranța mea se bazează pe faptul că – cel puțin în zona fashion – moda revine…
7. Cine hotărăște cât de mare e orchestra?
În principiu, compozitorul. Fiecare partitură muzicală este destinată unui anumit număr de muzicieni, de exemplu: 3 flauți, 4 corni etc. De aceea, când au loc concerte în spații neconvenționale, înainte de a alege repertoriul, se ia în calcul spațiul fizic necesar interpretării anumitor lucrări.
8. De ce nu a evoluat modul de interpretare a operei? Shakespeare nu se mai joacă cum se juca pe vremea lui, dar Puccini se cântă sau se gesticulează ca pe vremea lui Puccini.
Sigur că și în muzică lucrurile s-au schimbat. Nu aș spune neapărat că orice schimbare este o evoluție. Regia operelor este în continuă schimbare, de la montări clasice la montări moderne, chiar minimaliste.
De exemplu, o montare clasică a operei „Traviata” este celebrul film „La Traviata” din 1983 al lui Zeffirelli, după opera omonimă compusă de Verdi. Este un film pentru care Metropolitan Opera a câștigat premiul Grammy pentru cea mai bună înregistrare a unei opere. Filmul are o montare clasică, cu decoruri și costume de epocă. Aceeași operă o poți vedea și asculta în varianta minunată cu Anna Netrebko, în viziunea lui Large din 2005, de la Salzburg Festival, unde totul este atât de modern, proaspăt și frumos.
Totul este în schimbare. Cel mai bun exemplu cred că este etalonul muzical pentru acordaj – nota La – care în secolele trecute avea frecvența la 440Hz, iar acum tinde spre 443Hz.
9. Îmi dau seama că muzica e măsură, e matematică, dar cât de mari pot fi diferențele între două interpretări ale aceleiași partituri?
De câteva minute, uneori. 🙂 Dacă discutăm strict despre tempi muzicali, sunt diferențe clare. De exemplu: Simfonia Întâi de Brahms cu Bernstein la pupitru are 54 de minute. Aceeași simfonie cu Karajan la pupitrul dirijoral are 47 de minute. Muzica este aceeași, însă felul în care este simțită de către doi dintre cei mai mari dirijori care au existat vreodată diferă. Unii compozitori specifică exact ce tempo doresc prin notații legate de metronome. Alții au pus indicații precum Andante, Allegro etc. Andante (traducere „la pas, mergând”), pe metronom, variază între 76 si 108 bmp (bătăi pe minut).
10. Gesturile dirijorilor sunt recognoscibile de orice orchestră sau este un cod între fiecare dirijor și orchestra lui?
Există foarte multe glumițe legate de dirijori și gesturile lor. Evident că toți învață regulile de bază atunci când încep studiul dirijatului, chiar dacă, mai târziu, fiecare ajunge să stilizeze gesturile de bază. Dar nu există un cod între un dirijor și o orchestră. În plus, în fața unei orchestre ajung în decursul unei stagiuni foarte mulți dirijori. Fiecare are stilul propriu, format pe baza unor reguli clare. Atunci când dirijorul nu ține cont de tactarea clasică și vine cu gesturi ușor SF afectează atât atmosfera de lucru, cât și reușita „serbării”, existând riscul unor decalaje sau momente penibile.
Urmatorul concert organizat în acest trio, Fundația Calea Victoriei, Symphactory Orchestra și Tiberiu Soare va fi Concertul de Anul Nou 2020, deci mai e ceva! Până atunci, apropo de inițierea neinițiaților, poți să te înscrii la unul dintre cursurile Fundației. Mie mi-au atras atenția Cum îmi păstrez echilibrul interior? Mecanismele defensive ale psihicului, Atelier de scriere creativă, Curs practic de (auto)machiaj, Atelier de pictură în acuarelă.