Am găsit recent ideea de a da câte un titlu fiecărei zile și am făcut exercițiul ăsta. Apoi am postat pe Facebook un jurnal al zilei de joi. Și din astea două a rezultat o altă idee – să încerc să țin un jurnal public. Cât mi-o ieși, cât oi avea timp, cât mi s-o părea interesant exercițiul ăsta.
Deocamdată, avem Weekendul în care-am prins un măcăleandru. În poză, firește. Îmi doream de multă vreme o poză clară cu unul.
Vineri
5.45. Sună alarma. Plecăm spre Târgu Mureș. Prindem un răsărit minunat din mașină. Spre Bezid, mergem, de fapt, un sat cu un lac, la vreo 30 minute de Târgu Mureș. Am închiriat o cabană pe malul lacului, ar fi trebuit să vină și părinții mei, dar n-au mai putut, așa că o să fim doar noi doi, eu și Lucian.
Pe drum, într-o localitate văd un anunț „Dacă nu arunci gunoiul pe jos, poate ajungi în Rai.” Mă întreb dacă oamenii care scriu rai cu r mare, scriu iad cu i mic sau mare.
Primesc de la Ioana Ciocan și de la Marius Tița o poză cu mine de la vernisajul Art Safari de joi. E o poză frumoasă.
Plecăm să luăm cina la Valea Verde Resort. E la vreo oră distanță. După vinul băut la cabană și vinul băut la cină, Lucian (aproape) adoarme. El neagă, dar îl văd cum i se închid ochii în vreme ce vorbesc cu el. Aleg să cred că am o voce liniștitoare, nu că sunt extrem de plictisitoare, deși e a doua oară când se întâmplă luna asta.
Plecăm de la Valea Verde și când ajungem la cabană, îmi dau seama că am uitat aparatul foto la restaurant. Așa că după un drum de 330 km (București-Bezid) și două de 55 km (Bezid-Valea Verde-Bezid), mă urc iar în mașină să mai fac o dată 110 km. Norocul meu că tot drumul de întoarcere, o oră, am vorbit cu Maria la telefon. Am ajuns la cabană pe la 23.30.
Sâmbătă
Lucian pleacă la Târgu Mureș să alerge la ASCOTID Trail Race. Eu fac focul (cabana nu are centrală, poți face focul într-o sobă de teracotă și într-un fel de godin), ies pe malul lacului să fac poze la păsări și apoi lucrez până vine Lucian.
Vine el, facem ouă turcești, mai lucrăm un pic, fiecare la ale lui, Lucian ia și biletele pentru o vizită la Maria în noiembrie, spre seară el bea niște vin și se uită în living la documentare, eu niște Cointreau adus conștiincios de acasă și mă uit la E.R. în dormitor.
Duminică.
Mă trezesc și e senin, nu ca ieri, cu ceață. De pe geamul dormitorului se vede lacul. Ies să fac poze la păsări, văzusem ieri unde tot venea un măcăleandru, mă duc foarte aproape și pun de pe telefon, de pe youtube, cântec de măcăleandru. Nu trece un minut și se așază dumnealui exact acolo unde știam că se va așeza. Aplauze!
Mă întorc în cabană, facem iar ouă turcești (aveam ouă și aveam iaurt, ce era să facem?!), mâncăm în casă și apoi ieșim pe ponton să bem cafeaua pe malul lacului.
Pe drumul de întoarcere, vorbim cu Maria și cu mami – toată lumea e bine – și ascultăm „Vânătoarea de struți”, teatru sonor, de la Teatrul Improbabil, de Alexandru Gorghe, regia Andreea Lucaci, cu Bogdan Iancu și Mihaela Sîrbu. Ne place!
Acasă descarc pozele și apoi fug la teatru. Premieră Mass, la unteatru. Un text de Fran Kranz, regia Andrei și Andreea Grosu, cu Mihaela Trofim, Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Richard Bovnoczki. Știam textul, că văzusem în vară spectacolul lectură, e o dramă profundă, așa că acum plâng de la prima replică, plâng de cum o văd pe Mihaela Trofim intrând pe scenă cocoșată de durere. Acum știu din start despre ce e durerea ei. E un spectacol de neratat, o să plângeți, dar asta nu trebuie să vă oprească să mergeți.
Las aici și pozele din weekend: