Am fost ieri pentru prima dată în viața mea într-un alt oraș cu singurul scop de a vedea un spectacol de teatru. A fost bine și o să vă spun și de ce.
Am mers la Craiova pentru că era vorba de RADIO – spectacol de teatru regizat de Bobi Pricop. Mai văzusem spectacole de-ale lui Bobi (O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții, UFO, Pisica verde, Kepler – 438b, Despre tristețe și melancolie) și îmi plăcuseră toate!
Piesa RADIO, de Eric Bogosian, a fost publicată în 1987 și a și fost nominalizată atunci la Premiul Pulitzer. În 1988, Oliver Stone a adus-o pe marile ecrane în filmul TALK RADIO (în care Eric Bogosian juca rolul principal).
În spectacolul de la Craiova, personajul principal, Barry, este interpretat de Sorin Leoveanu, actor cu multe premii la CV, dar pe care îl vedem rar în București – joacă mai mult la Craiova, Cluj-Napoca, Târgu Mureș.
Barry este un un fel de Andrei Gheorghe sau eu așa l-am văzut. Este entertainerul suprem, cu un talk show de noapte la radio, care împinge oamenii dincolo de limitele lor morale ori sociale, le testează credințele, le contestă certitudinile, le închide telefonul în nas. Hipnotizează, intrigă, indignează, cucerește, enervează, convinge, frustrează… Amenințarea nucleară, anxietatea, religia, politica, dezastrele ecologice, sportul, educația, relațiile, discriminarea – toate stârnesc dezbateri în direct, replici neașteptate, chiar și amenințări. Barry reprezintă tot ceea ce ascultătorii săi iubesc sau urăsc mai mult pe lume, pentru că Barry spune adevărul fără menajamente.
Ce mi-a plăcut mult:
- Sorin Leoveanu și Vlad Udrescu.
- Atenția la detalii – bancnotele sunt dolari (doar suntem în America anilor 80, nu?), aparatul de fotografiat vechi, că sunetul se aude diferit când Barry vorbește live și când vorbește cu tipul de la butoane din camera alăturată, fix ca la radio etc.
- Muzica live – Eduard Gabia cântă la tobe tot spectacolul. E ca o muzică de fundal la o emisiune radio, doar că de data asta, muzica nu e repetitivă, ci pune accente fix acolo unde trebuie.
Ce nu mi-a plăcut atât de mult:
- că Barry nu poartă căști. Eu nu știu om de radio care să stea în emisie fără căști.
- că tobele au acoperit primele replici din spectacol.
- că spațiul din dreapta scenei, unde scenograful a gândit un bar în care vin și pleacă diverși oameni, probabil o parte dintre cei care au sunat la radio, nu este folosit suficient.
Și v-aș mai spune ce mi-a mai plăcut la Craiova. Am vorbit cu Vlad Drăgulescu, directorul artistic al Teatrului Național Craiova care m-a surprins foarte plăcut cu discursul lui, pe care vi-l reproduc din memorie: ”Trăim într-o perioadă în care iPhone-ul vine cu un model nou la fiecare 6 luni, deci și noi trebuie să venim cu ceva nou la fiecare 6 luni. La noi la teatru, media de vârstă a spectatorilor e foarte tânără, pe la 30 și ceva de ani. Anul trecut am cumpărat tablete și am mers în baruri, cafenele și le-am arătat oamenilor ce spectacole avem. Între timp, ne-am luat și imprimante și tot ce ne trebuie ca să și tipărim biletele și să le vindem pe loc. De-abia aștept să mergem iar să le povestim oamenilor despre spectacolele noastre!” Cam frumos, nu? Și încă ceva: teatrul din Craiova are tipărit programul întregii stagiuni. Nu știu să existe așa ceva în București! Felicitări!