#mybloodisgold

Mergem să donăm sânge? #MyBloodIsGold: 5-19 decembrie

Dacă ai alergat măcar o dată în viață, dacă ai admirat pe cineva pentru că aleargă sau dacă ai încurajat vreodată de pe margine concurenții la vreo competiție de alergare, mergi să donezi sânge!

În perioada 5-19 decembrie, alergătorii și iubitorii de alergare din toată țara sunt chemați să doneze sânge în cadrul campaniei #MyBloodIsGold, organizată de 321sport.

Poate să doneze orice persoană care îndeplinește condițiile de donare – le poți citi aici.

„Am spus-o de multe ori! Alergarea nu este un simplu sport, e o direcție în care oameni diferiți se unesc și contribuie la o lume mai bună. Impactul comunităților de running nu se rezumă doar la „a face sport împreună”, este mult mai mult de atât! Împreună reușim să facem bine într-o țară în care lipsurile sunt la ordinea zilei. Noi credem că sângele donat are valoarea aurului pentru cei aflați la nevoie. Acesta este motivul pentru care acțiunile de donare de sânge pe care le organizăm de cel puțin două ori pe an se numesc #MyBloodIsGold.” spune Radu Restivan, fondatorul 321sport.

Nu că ar conta prea mult, dar primii 300 de donatori vor primi un kit gratuit #MyBloodIsGold. Pentru a-l primi, trebuie să trimită o poză a stickerului aplicat pe carnetul de donator în acest formular: https://bit.ly/KitulDonatorului2022 .

Toate detaliile sunt pe site-ul campaniei. 

Ah, și încă ceva: noutatea acestei ediții este mascota Goldye! 🙂

#mybloodisgold

La prima vedere, Goldye s-ar putea să ți se pară un iepuraș, dar dacă te uiți mai atent, o să vezi că este o pungă de transfuzie. Goldye nu aleargă pentru performanță și rezultate, ci pentru a salva vieți. Chiar dacă zâmbetul ei este atât de larg, sufletul său este gol, la propriu, din cauza numărului scăzut de donatori și lipsei constante de sânge din spitalele din România.

Pentru ca sufletul său să nu mai fie gol, e nevoie de cel puțin 300 de donatori care să doneze sânge în perioada campaniei #MyBloodIsGold. Așadar, fiecare om care se va înscrie în campanie și va dona sânge în intervalul 5-19 decembrie, va simboliza o picătură imaginară de sânge, care împreună cu toate celelalte picături (toți ceilalți donatori) din campanie, vor umple „sufletul” mascotei.

Ce zici, vrei să fii o picătură de bine? Eu o să fiu!

Despre 321sport

Comunitatea de alergare 321sport a apărut în 2015 și încă de la început, scopul nostru a fost să fim alături de oameni: să îi încurajăm să alerge, să îi susținem pe tot parcursul efortului și să avem grijă ca absolut orice participant să se simtă binevenit și acceptat. Valorile 321sport #RunningCulture sunt prietenia, solidaritatea și incluziunea socială, pe care le transmitem la toate evenimentele pe care le organizăm.
P.S: Știați că din 2015 alergăm în fiecare marți seară, de la ora 19:30, în parcul Herăstrău, iar antrenamentele sunt ținute de un antrenor specializat în mod gratuit pentru toți participanții?

#MyBloodIsGold este un proiect al 321sport, prezentat de Emia, susținut de Sport Vision și Zuzu Fit.

Comunități de alergare și evenimente de profil care susțin cauza: Transylvania Mountain Festival, Runners Club, Running Iași, Unstoppable, Bucharest Running Club, Alpin Film Festival, Romniceanu Stairs Run.

Tagged with: