Am mai scris o piesă, e aproape comedie sau, mă rog, s-a râs la ea când am scos-o în lume la Point, la un spectacol-lectură. E rezultatul unei rezidențe, Playwrights Ground, unde am avut-o coordonatoare pe Elise Wilk.
Sper să vă placă:
Intro
Ea, acasă. Se aude muzică veselă, ritmată. Aleargă pe bandă, face abdomene, face plank pe It is a good day for singing a song, se simte bine făcând mișcare. Face duș, se dă cu multe creme diferite pentru multe zone ale corpului (față, ochi, gât, coate, picioare și brațe, unghii). Simte cu mâna un fir de păr în barbă, încearcă să îl scoată cu penseta și o oglindă, dar nu reușește. Își pune ochelarii, tot nu reușește. Aprinde lanterna la telefon, ține cu o mână telefonul și oglinda, cu cealaltă penseta, dar tot nu reușește. Renunță la oglinda mică și scoate din sertar o oglindă care mărește de 10 ori. Acum e victorioasă. Își pune o lenjerie sexy, se pregătește să iasă în oraș. Se uită în oglinda de pe perete – arată ca multe femei de 43 ani, cu un pic de burtă, sânii un pic lăsați, un pic de gușă. Dar se vede că e mulțumită de cum arată.
1.
(Se cântărește) Ha! (mută cântarul în alt loc, se cântărește din nou) Ha! Ha! (dansează, mută iar cântarul, se cântărește iar, se întoarce victorioasă la public) 5 kile în 4 luni! Tare, nu? Și nu e doar că arăt mai bine, da’ mă și simt mai bine! (către un tip din public) Nu știu dacă ai fost atent, da’ am făcut plank un minut și 15 secunde. Plank e chestia aia când stai paralel cu solul, sprijinit pe coate și degetele de la picioare și pare că e ușor, dar de fapt îți vine să mori. Tu cât faci? Bine, tu ești și tânăr! Și puternic! Mergi la sală, nu? Se vede! (îi pipăie brațele) Mamă!! Și eu făceam și 50 de flotări acum niște ani! Na! Se mai schimbă lucrurile! Da’ nu ne gândim la asta, nu, nu! Un mindset pozitiv e cheia! Să ne concentrăm pe astea 5 kile că nu e rău! Nu e rău deloc!
Am fost la o nuntă în familie zilele astea și m-a întrebat o mătușă Cât ai slăbit? / 5 kile în 4 luni, zic. / Cu nutriționist, cum? / Da, zic. / Păi nu-i așa bine, zice ea. Cu ăsta pă care-l știe Vali a lu’ vecinu’ dân capu’ străzii, ea a dat jos juma dă kil pă săptămână, deci un kil la două săptămâni, deci două kile pă lună. Bine, ea s-a oprit după o lună, că s-a speriat prostu’ ăla al ei că rămânea fără țâțe, da’ dacă continua, ea slăbea în 4 luni, cât?, 8 kile! Pun pariu c-ai dat și-o gălăgie de bani la nutriționista asta. 5 kile slăbeai dacă scoteai pâinea și dulciurile, îți spun eu, că știu! Mă rog, ce să mai, e bine și așa cum ești! Așa, dolofană, un pic, ai frumusețea ta! / Și m-a lovit cu asta, cu dolofana, că nu mă văzusem niciodată dolofană. Mă văzusem pitică, grasă, dar nu dolofană. Și-l întreb pe taică-miu, că el mereu spune ce gândește, Auzi, tată, ți se pare că eu sunt dolofană? Și el se uită lung la mine și mă măsoară de parcă atunci m-ar fi văzut pentru prima dată și zice „Nu! Nu! Dolofană nu! Mai degrabă ești bondoacă!” E frumos la nunțile în familie! Vă plac și vouă, nu? Și după aia, între aperitiv și felul principal, vine vară-mea: Auzi, fată, dar tu câți ani ai? / Și pentru o fracțiune de secundă nu pot să răspund. Nu pot nu de la Alzheimer, ci pentru că blochez cu toate puterile mele adevărul, blochez întrebarea, nu numai răspunsul. Mă văd pe interior cu mâinile la urechi cântând Lalalalalala, știți, cum fac copiii când nu vor să audă ceva. Și apoi îmi revin și zic „aproape 43”. / Ei, lasă, vârsta e doar un număr. / Să mori tu! Atunci de ce m-ai mai întrebat! În primul rând, e un cuvânt, nu un număr. Și-apoi, dacă e doar un număr, de ce mă doare de mă … de fac pe mine de câte ori mă gândesc că am 43 de ani? Alte numere nu mă dor! Nu mă doare 21.05, ora pe care mi-o arată ceasul acum, nu mă doare 05 din Strawberry 05, rujul cu care m-am dat azi, nu mă doare nici 95 din 95 grame de proteine trebuie să mănânc pe zi ca să slăbesc! Și-atunci îmi face semn mamaia să mă duc la ea. / Mă, mămăiță, să nu mai slăbești, mamaie, că uite ce uscată ești! Sau ești bolnavă? Omu’ fericit e gras, să știi asta de la mine! Mie nu-mi place ce văd aici! Te rog frumos să ai grijă de tine, uite, ți se văd și ridurile, zici că ești de-o seamă cu mine! Păi se poate?! Eu am trecut prin foamete mare, mamaie, și tu te înfometezi singurică?!
Dar nu toată lumea vede c-am dat jos. Să vă zic fază: mă duc eu ieri să-mi iau o rochie, prima rochie 38 după ani de 42. Și intru în magazin, îmi aleg una frumoasă rău, e drept că și eu am luat un 36, că și oglinzile-astea din magazine te alungesc, așa, iau din lățime și pun în lungime, nu știu dacă ați observat, și văd cu coada ochiului că strâmbă din nas vânzătoarea, dar, na, eu eram hyped, cum zice fii-miu, așa, exagerat de bine dispusă, și, nu-mi vine, na! Și-i zic vânzătoarei E mică rochia, puteți să-mi aduceți alta? / Nu rochia e mică, dumneavoastră sunteți mare! / Tu-ți morții mă-tii de cretină! Auzi la ea! Auzi tu la ea! Și eu să nu-i zic nimic! Băi, dar nimic! Nu mi-a venit pe loc nicio replică, nimic, nicio înjurătură, nicio reclamație, nici măcar „Încercați, vă rog, dacă totuși, aveți un număr mai mare!”. Sau, „Încercați, vă rog, dacă vă intră rochia asta mică în curul dumneavoastră, care, oricum, e mai mare decât al meu, că eu am slăbit 5 kile în 4 luni și tu n-ai mai slăbit de cât erai mică și te hrănea mă-ta cu lapte praf d-ăla prost, ieftin și rânced, de proastă ce ești tu și nu știi cum să te porți cu clienții!”. Nimic! N-am zis nimic! Și ea a continuat. / Și, oricum, nu vi se potrivea modelul, că e foarte tineresc. Dumneavoastră vă trebuie ceva mai serios. / Ce zici tu, pisi, acolo? E Camera ascunsă sau ce? Se face un documentar despre câtă nesimțire scoate la iveală animalul la premenopauză din mine?
Na, că m-am ambalat!
(se plimbă printre spectatori, își îndreaptă ținuta) Ia să ne dăm cu reveneală! Hai să vedem, dacă ne-am imagina că azi e Ziua Mondială A Complimentelor Pentru Femeile De Peste 40 De Ani Care Au Slăbit Și Ele Câteva Kilograme În Speranța Că Vor Părea Mai Tinere, ce mi-ați spune? (merge printre spectatori și cerșește complimente) Hai, hai, curaj! (flirtează cu bărbații, se arată surprinsă de complimente, de parcă nu ea le-a cerut, se supără pe femei care îi fac complimente scurte.)
Voi ce diete ați mai ținut în ultima vreme? Ia ziceți, doamnă, că vă văd, așa, de-a mea! Disociat! Așa, și-a mers? Și dumneavoastră? Cu supă de varză? Ooo, retro, așa?
Îmi place să vorbesc cu voi, să vă cunosc mai bine. Ia să continuăm cu chestia asta! Pe o scară de la 1 la 10, unde 10 e cea mai mare notă, la ce nivel vă e stima de sine? Dar la 18 ani cât era? Ooo, 8! Mereu am crezut că românii au o părere bună despre ei. Eu aș fi răspuns pentru mine 5. În zilele bune!
Mai departe! Preferați să flirtați sau să faceți sex? Ia, domnul de colo, însoțit de două doamne ce spune? Sex? Nu înțeleg ce spuneți, eu vorbesc flirteza.
Dar ia să vedem noi care e cea mai lungă distanță pe care a făcut-o cineva ca să facă sex cu dumneavoastră? 10 km? Pfoa! 10 km e cam cât de-aici, de la Point, până la ieșirea pe autostradă, așa. 1300 de km, wow!! Sper că nu dintr-o bucată, că altfel ajungea și nu era în stare să își atingă scopul! Răspunsul meu este 265 km: București – Vama Veche. Și, da, a fost o noapte memorabilă! Vedeți cicatricile-astea? Sex în mare, noaptea. Nici acum nu știu în ce ne-am hârjâit. Dar am rămas frați de cicatrici.
Și hai încă o întrebare: V-ați trădat vreodată cel mai bun prieten / cea mai bună prietenă, cu partenerul / partenera acestuia/acesteia? Adică, domnișoara în roz, te-ai culcat vreodată cu iubitul prietenei tale? Nu. Normal că nu.
(stă un pic, face o pauză) Aș vrea să vă povestesc ceva. Aveam o prietenă bună când eram mică. Încă o am. Să o numim Eva. Și Eva era mult mai frumoasă decât mine, mai deșteaptă, mai populară, mai slabă, cu părul mai lung și mai unduios, cu ochii mai deschiși, cu pielea mai fină și cu vocea mai frumoasă. Mi-aduc aminte că formam un duet la școală, cântam împreună, adică. Și ea cânta „Ce mică-i vacanța mare” și eu ziceam „tatatam” și ea zicea „și ce dor mi-a fost de ea” și eu ziceam „tatatam”… Cam așa ne completam. Și în vreme ce ea se purta cu mine exemplar, toți ceilalți din jur ne comparau și eu niciodată nu ieșeam pe plus. Părinții mă întrebau de ce eu nu sunt așa bună la șah ca Eva, băieții nu mă întrebau niciodată ce mai fac eu, ci ce mai face Eva, fetele când ne vedeau împreună admirau cum este Eva îmbrăcată, machiată, aranjată la păr. Și eu strigam pe interior: „Hei, sunt și eu aici, n-oi fi bună la șah, dar sunt bună la gramatică, m-am aranjat și eu, mi-am pus chestia asta aurie în păr, mă vede și pe mine cineva?” Terapeutul meu zice că de-aia m-am apucat de actorie, să mă asigur că mă vede lumea. Cine sunt eu să îl contrazic? Așaaa, și eu și Eva aveam înțelegerea asta, ca niciuna dintre noi să nu se dea la iubitul celeilalte. Eu avusesem ideea cu înțelegerea asta, în speranța că dacă vreodată o să am și eu un prieten, să nu mi-l ia ea! Și uite-așa, trec anii și ajung la 18 ani, termin clasa a XII-a cu o stimă de sine, după cum vă spuneam, de nota 5 în zilele bune și vine vacanța de vară, tatatam, mă pregătesc speriată să plec la facultate, să mă mut în alt oraș, să am un nou început, să nu mă bage iar nimeni în seamă… toate astea. Dar într-una din zile, când Eva era plecată din oraș, mă întâlnesc întâmplător cu iubitul ei. Care e, firește, cel mai popular tip, cu cine putea să fie cuplată cea mai populară fată? Și e prima dată când ne nimerim doar noi doi undeva, că de obicei eram fie cu Eva, fie cu toată gașca. A lor, că eu nu aveam, mă infiltrasem printre ei. Și vorbim, și vorbim, și vorbim și trec ore întregi și la un moment dat zic eu că ce dor îmi e de mare, că n-am ajuns anul ăsta și el zice „Păi, hai, te duc eu, în două ore suntem acolo, oricum nu aveam ce face azi, că Eva e plecată.” Și mergem și facem plajă și beau o vodcă cu cola și el se uită frumos la mine și eu mă simt minunată pentru prima dată în viață și râd și sunt liberă, și sunt doar eu cu el pe lumea asta, nimic altceva nu mai contează și fluturii zboară bezmetici la mine în stomac și mâinile încep să-mi tremure, și tăcerile devin mai lungi între noi, la fel și privirile ochi în ochi. Simt cum sânii devin tensionați, cum sfârcurile încep să mă doară, îmi dau seama că degetele de la picioare sunt încordate și strâng nisipul între ele, îmi aud respirația și îi văd pupilele mărite, are părul ud și nisip pe tâmple și asta îl face și mai sexy și simt că sunt udă toată și mă rog în gând să mă sărute, să mă ia de pe plaja aia și să mă ducă oriunde vrea el și să facă dragoste cu mine și să îmi spună că numai pe mine m-a iubit toți anii ăștia. Și mi-aduc aminte de pactul cu Eva și îl rup imaginar și fără regrete în cap. Și atunci el se apleacă spre mine și e gata să mă sărute când sună telefonul. Era Eva, avusese un mic accident de mașină, nimic grav, dar avea nevoie de el să o ajute.
Deci, da, aș spune că eu mi-am trădat cea mai bună prietenă. Sunt mândră de ce am făcut? Nu. Mă bântuie și în ziua de azi? Da. Mi-a folosit la ceva? Enorm! Chestia asta complet imorală m-a făcut să plec la facultate alt om. După-amiaza aia nepermisă mi-a schimbat viața, aș putea zice.
3.
Și care-i faza cu fidelitatea? „Noi nu suntem animale să ne-o punem cu oricine ne iese în cale!” Monogamia a ajuns în mod bizar un criteriu de departajare între oameni și animale. Ca degetul opozabil, vorbirea și folosirea uneltelor. Pe bune, monogamia? În primul rând, gândiți-vă câtă bucurie aduc relațiile extraconjugale. Ale prietenilor voștri, desigur, nu ale voastre, am stabilit deja că aici se află doar oameni serioși. În al doilea rând, dacă monogamia ar fi așa o chestie specifică oamenilor, de ce există adulter în orice cultură umană? Pe orice continent, în orice țară, în orice trib, oriunde, există adulter! Inclusiv acolo unde adulterul este pedepsit cu uciderea cu pietre în piața publică.
Monogamie egal monotonie, vă zic! Dar nu e cazul să insist prea mult, că văd oameni care par căsătoriți demult și ei știu ce zic. Și faza e că plictiseala asta nu are nicio treabă cu cât de mult îți iubești partenerul. Soțul tău nu are nicio șansă! Poate să îți ia zilnic flori, poate să îți repete constant că voi o să îmbătrâniți împreună… Nimic din tot ce simți nu are legătură cu el și nici cu felul în care te vezi tu în oglindă, cu felul în care alegi inconștient să-ți vezi ridurile, nu zâmbetul… Te gândești „Dacă nu ar fi el, aș fi liberă.” Liberă erai când erai tânară. Deci liberă e bine. Dar tu nu mai ești tânără și liberă de multă vreme. Nici nu ai ști ce să faci cu tinerețea și cu libertatea. Ți-ar fi nenaturale. Le-ai purta ca pe hainele altcuiva, un pic stânjenită, cu prea multă grijă să nu le strici, să nu se vadă că nu sunt ale tale… Nu e vina lui. Pur și simplu dispare elementul noutate. Și nou e sexy prin definiție.
Uite, indigenii din Paraguay cred că un bărbat și o femeie sunt căsătoriți atâta vreme cât dorm în aceeași colibă. Dacă unul dintre ei își duce hamacul într-o altă colibă, nu mai sunt căsătoriți. (către cineva din sală) Zâmbești, ai? Te și vezi cu pașaport de Paraguay!
Musulmanii au misyar, care înseamnă căsătorie fără griji, e pe termen scurt, pentru vacanțe, de exemplu. Bine, nu mi-e clar dacă și femeile pot opta pentru asta…
Dar dacă e să fiu sinceră până la capăt, din monogamie, nu sexul cu alții îmi lipsește, ci flirtul. Iluzia, aluzia, fluturii, zâmbetele, aproape atingerile. Am visat de multe ori alți bărbați. Visat, visat, în somn, zic. Dar niciodată nu făceam dragoste cu ei, mereu flirtam. Odată l-am visat pe un tip care lucrează în televiziune, deci celebru, așa, mă știu cu el razant, vine des la teatru și ne-am întâlnit la niște evenimente. Și nu vă spun că visez cum eram noi doi la o chestie de-asta, de obicei plictisitoare și vorbim cu o cravată vorbitoare care ne recită Apolodor de Gellu Naum, dar de la coadă la cap și noi râdem până eu nu mai pot sta în picioare și mă așez pe o vată uriașă de zahăr, puteți să râdeți, dar așa era, și cad și îmi scrântesc glezna și noi tot râdem. Și-apoi mă trezesc din somn din cauza râsului meu și-mi aduc aminte tot visul, moment cu moment și adorm la loc zâmbind și visez în continuare. Vouă vi se întâmplă asta? Să visați în serial? Mie da. Și-acum suntem în Times Square doar noi doi sau nimeni altcineva nu mai contează și el încearcă să își dea seama dacă m-am rănit grav și mâna lui este pe glezna mea și mă felicit că m-am epilat dimineață și apoi stăm de vorbă ore întregi, vorbim despre pisica mea care sare pe sub cămașa mea de noapte și mă mușcă de fund în fiecare dimineață dacă nu îi dau mâncare umedă, despre câinele lui care face pârțuri pasibile de amenzi de la Protecția mediului, despre cât de greu ni se pare să rămâi relevant după o anumită vârstă, despre cum eu am uitat multe din trecutul meu și îmi doresc un card de memorie extern implantat în creier, despre cum uneori nu ne recunoaștem în vitrinele magazinelor și în ochii celorlați care se uită la noi ca și cum n-am fi tineri, dar noi suntem, adică așa ne simțim, despre cum urâm fiecare „dumneavoastră” care ne este adresat, despre cum am vrea să ne întoarcem înapoi în timp și să rămânem acolo, veșnic, pe la 25 de ani, așa. Și apoi mă trezesc și nu mai reușesc să adorm la loc și să visez episodul trei. Dar rămân îndrăgostită de el zile în șir. Și mă uit la emisiunile lui și devin obsedată de el, îmi fac un cont de email fals și îi scriu niște prostii și el îmi răspunde și facem ping pong de câteva emailuri și eu mă tem să nu își dea seama cine sunt în aceeași măsură în care îmi doresc să își dea seama. Și la repetiții uit replicile, nu mă pot concentra, acasă uit să dau de mâncare copiilor, dar ei nu se supără pe mine, îmi spun că le place fericirea mea bucuroasă și că nu știau că ascult muzică așa cool și sexul cu soțul e demențial pentru că, da, mă gândesc la tipul ăsta și asta mă face să mă ud instantaneu și să am chef și să nu vreau să se termine repede.
Așa că de-aia vin și vă întreb. De ce doar un soț pe viață? De ce, dacă toată lumea e de acord că sentimentul de îndrăgostire e… e… e în top trei senzații de pus într-o capsulă și de trimis în spațiu să ne prezentăm extratereștrilor, de ce ni-l limităm cu bună știință? Dac-aș fi pentru-o zi președintă, aș introduce căsătoriile pe perioadă determinată. Și când expiră perioada, să poți opta dacă prelungești sau nu contractul de căsătorie. Pare mai puțină presiune, nu?
(face o pauză, trage aer în piept) Am 43 de ani. De câte ori mi-a mai rămas să mă îndrăgostesc?
4.
Bing. E 1 noaptea, sunt singură acasă, beau niște vin și mă uit la un serial cu mult erotism. Bing. Întind mâna, iau telefonul, tocmai au intrat două mesaje de la primul tip cu care am făcut dragoste vreodată, Marius. What the fuck? N-am mai vorbit cu el de 25 de ani. Îl mai căutasem eu pe Facebook din când în când, dar avea un cont cu trei postări mari și late. Vechi și alea!
M: U up? (mereu a vorbit în romgleză)
M: Mă tot gândesc la tine… Am ascultat „Un meduz și o meduză” și mi-am adus aminte de când eram eu tânăr și tu frumoasă.
Și poate de la vinul ăla, poate de la serial, poate de la nenorocitul ăsta de timp care nu se oprește niciodată, îi răspund.
Eu: E dintr-o altă viață. Mulțumesc pentru „frumoasă”.
M: It’s true!
Eu: Nu-mi vine să cred că ești tu!
M: Dar te bucuri, nu?
Eu: Te rog spune-mi că poza ta de profil e veche și că ai îmbătrânit și tu.
M: E veche. M-am îngrășat ca porcu’, am chelit și am albit un pic.
Eu: 😊 Și burta ți se revarsă peste cureaua de la pantaloni, ca la IT-istul meu?
M: Păi cum altfel? 😊
Eu: Tu ce mai faci? Facebook zice că locuiești în Suedia.
M: Been there, done that, came back, improved… Tu?
Eu: Nu știu de unde să încep…
M: Brag!
Și aici caut pe google translate, că n-am idee ce înseamnă. „Laudă-te!”
Eu: Sunt bine, sunt actriță, am doi copii foarte smart…
M: Asta văd și eu pe contul tău.
M: Tell me more!
M: Give me a real insight!
Eu: Sunt singură acasă și mă uit la un film porno.
M: Now I know it’s really you!
Eu: Zi-mi de tine! Ce-ai mai făcut? Ești căsătorit? Ai copii? Tot it-ist și acum?
M: Da, nu, da.
Eu: Tell me more!
M: Stai, am rămas fără țigări. Poți să îmi lași numărul și să te sun din mașină?
Îi dau numărul și aștept să mă sune. Am emoții, mi-aduc aminte că îi plăcea vocea mea. Îmi dreg glasul înainte să răspund.
M: Așa, mai bine acum.
Eu: Ce mașină ai?
M: De cocalar, un BMW alb, SUV, ultimul model.
Eu: De cocalar lăudăros.
M: E un pleonasm. Mi-era dor de vocea ta!
Răsuflu ușurată.
M: Cu căsătoria cum merge?
Eu: Sunt măritată de o veșnicie.
M: Știi cum se spune, veșnicia s-a născut la Casa de căsătorii.
Eu: E bine, cu ups and downs.
M: La cine nu e?
Eu: La unii pare că e bine mereu.
M: Oscar fucking actors!
Eu: Mi-e dor de tine.
M: You do, too? Cause I fucking miss the shit out of fucking you, cause you, you’re my fucking youth….
Eu: Asta cere încă un pahar de vin. Așteaptă-mă.
Mă duc, îmi iau un pahar de vin și-mi dau seama că sunt excitată rău. E al treilea pahar. De obicei, după o jumate mă cam fac.
Eu: Faza e că nu mai am foarte multe amintiri clare din vremea aia. Îmi amintesc mai degrabă senzații, emoții puternice. Îmi amintesc că ne băteam ca chiorii, că eram geloasă.
M: Ohoho! You really were!
Eu: Și începutul a fost foarte mișto, pe ăla mi-l amintesc. Erai imposibil de refuzat, erai delicios, îmi dădeam seama că ești băut, dar witty. Erai insistent, dar foarte plăcut.
M: Turns out I haven’t changed much.
Eu: Vrei să fii tu hardul meu extern și să îmi spui chestii de atunci?
M: Detaliază!
Eu: Chiar stau prost cu memoria. Am uitat lucruri. Și simt că dacă îmi povestește cineva chestii din trecutul meu, e ca și cum aș păcăli timpul. Sunt acolo iar.
M: 😊 Și vrei să-ți faci un avatar mai tânăr?
Eu: Cam așa, da.
M: Its kind of kinky, but why not? The night is young. Îți amintești că hackuiam carduri din State și îți trimiteam prin FedEx la cămin buchete uriașe de flori din Olanda?
Eu: Și parcă niște cărți despre sex?
M: Sure thing! Kama Sutra and stuff! Și le studiam împreună! Teorie și practică!
Eu: Mi-e dor de tine, de umorul tău.
M: You’re as drunk as shit, you would say anything.
Eu: Nu sunt beată, sunt doar în plin proces de îmbătrânire. Și tot ce mă mână în luptă sunt amintirile.
M: Da, e trist, nu s-a găsit niciun vaccin pentru bătrânețe.
Eu: Cea mai tâmpită chestie e că mă simt…
M: Nu-mi spune, la fel ca la 20 de ani pe dinăuntru.
Eu: Ahahaha, bine-ai venit pe strada mea!
M: E un decalaj de câțiva ani între cum mă simt și cum mă vede restul.
Eu: E ca și cum mi-ar fi fost alocat peste noapte, un alt corp.
M: Jana nu e moartă, Jana se transformă!
Eu: Da, viața e… o boală degenerativă.
M: E oribil. Și-o să fie din ce în ce mai rău.
Eu: Nu mă ajuți.
M: Dar faza e că azi ești bine! Oricât de rău ți se pare că ești azi, ești bine. Ești mai bine decât mâine.
Eu: Bine nu e suficient… Și-oricât îmi dau cu cremă antirid, lumea tot cu dumneavoastră îmi vorbește.
M: So, why bother?
Eu: Mi-e dor de tine.
M: Ți-e dor de tine!
(pauză)
M: Hei, ce faci? De ce taci? Unde ții mâinile?
Eu: Nu te flata așa tare!
M: Ai adormit?
Eu: Nu, dar e patru jumate. Hai să ne auzim și mâine la aceeași oră!
M: We have a deal!
Și a doua zi… a doua zi… n-a mai fost. Nu c-a murit sau ceva de genul ăsta, pur și simplu a dispărut. Contul lui de Facebook era șters, mesajele pe whatsapp către numărul pe care vorbisem noaptea trecută nu se trimiteau. Nici a treia zi. Nici a patra. Nici niciodată.
(pauză)
Dar nu-i așa că ar fi tare să ne creăm un avatar, tot noi, dar mai tineri, într-un metaverse sau într-un paradis în care să rămânem pentru totdeauna la vârsta pe care ne-o alegem?
(pauză)
Și discuția asta mi-a făcut chef să mă întâlnesc cu mine din trecut, cu foștii mei iubiți, cu cei din altă viață, din aia în care eram tânără și frumoasă și liberă.
G: Erai dusă cu capul! Tot ce voiai era să te măriți, mi-a spus câteva zile mai târziu tipul care făcuse acum 20 de ani drumul dintre București și Vama Veche să facă sex cu mine.
Eu: Aveam un plan – soț, casă, mașină, copil.
G: Nu trecuseră nici două săptămâni de când ne știam, că începusei să aduci vorba de căsătorie.
Eu: Mie mi-era clar că te vreau.
G: Doar mie îmi lua mai mult să mă prind!
Eu: Mi se părea că trece timpul și nu mai am … timp.
G: Ce-i obsesia asta la tine cu timpul?
Eu: Am o obsesie, nu? O aveam și atunci?
G: Numărai secundele, minutele, orele, aveai ceasuri în toate camerele, îți tatuasei o clepsidră lângă sân, deci da, aș zice că aveai o obsesie cu timpul.
Eu: Păi cam ăsta a fost și motivul pentru care ne-am despărţit.
G: Te-ai! Sau, na, ne-ai despărțit!
Eu: Din câte îmi amintesc eu, deși e drept, nu-mi amintesc prea multe, eu nici nu m-am despărțit, nici nu m-am împărțit…
G: Ai dreptate. Te-ai înmulțit.
Eu: Ce vrei să zici?
G: Mai apăruse un tip, nu? De-aia m-ai părăsit.
Eu: Nu pentru că apăruse el, ci pentru că tu nu te hotărai.
G: Într-o lună?? Spune-mi te rog că acum vezi altfel lucrurile.
Eu: Acum văd altfel lucrurile.
G: Pfiu!
(pauză)
G: Mă gândesc mult la luna aia. A fost una dintre cele mai intense luni din viața mea.
Eu: De ce?
G: Cel mai bun sex, cel mai bun sex și, da, cel mai bun sex din viața mea.
Eu: (dezamăgită) Atât?
G: Ți se pare puțin? Tu n-auzi că mă bântui și după 20 de ani?
Eu: Trebuie să mai fi fost și altceva.
G: Da, o super chimie, o atracție fizică…
Eu: Tot acolo ești.
G: Da, repet, și după 20 de ani.
Eu: Nu știu dacă să zic îmi pare rău sau mulțumesc.
G: Zi-mi de tine.
Eu: Sunt bine, aveam nevoie să te văd.
G: Nevoie? Eu speram să îți dorești.
Eu: E și o dorință, pe acolo!
G: Așa mai da!
Eu: Nu sexuală!
G: Nu-mi strica ziua!
Eu: Mi-aș dori… am nevoie… trebuie să știu cum eram pe vremea aia.
G: Oooo, ce crescendo!
Eu: Te rog.
G: Te bântuie Alzheimerul?
Eu: Nu, pur și simplu am uitat multe chestii.
G: Păcat, cu un pic de Alzheimer, poate mai aveam și eu o șansă.
Eu: Ce ți-a plăcut la mine? Înainte să facem sex, adică…
G: Adică în cele cinci minute dinainte?
Eu: Ești funny.
G: Oarecum. Uneori mă gândesc că relația asta a noastră nu putea fi mai lungă de atât. A fost un hyperlapse de relație de-o viață, doar că n-a murit nimeni la final. Sau poate a murit, dar știi și tu cum e cu hyperlapse-ul – taie ultimele secvențe și n-apuci să vezi.
Eu: A fost o implozie de relație.
G: O explozie din alt punct de vedere.
Eu: Deci?
G: Păi asta mi-a plăcut – vijelia, viteza, vibrația, viul ăla vizibil din tine. Mă simțeam și violat, și vindecat de tine. Eu eram victimă, eu eram virgin metaforic vorbind, tu erai vicioasă, tu erai viscerală.
Eu: Vai!
G: Da.
Eu: Vai!
G: Și ești la fel de insuportabil de atrăgătoare.
Eu: Vai! Mulțumesc.
G: Nu mai zice „Vai!”, zi „Hai!”! Zi-mi să las tot și să vin cu tine. Zi-mi că m-ai sunat pentru că vrei să faci dragoste cu mine și că toată viața ta nu ți-ai iertat că m-ai părăsit.
Nu i-am zis.
Nu i-am zis pentru că nici nu aveam cui. El nu era acolo, eram doar eu.
În cadă, cu un pahar de vin pe coșul de rufe și sticla pe jos, să nu o dărâme pisica.
OK, deci până acum știți despre mine că visez în serial și că visez cu ochii deschiși. Probabil visez și cai verzi pe pereți de multe ori.
Sigur, nu probabil.
Pentru că următoarea chestie pe care o fac e să îl caut pe tipul ăla de care v-am spus la început. Ăla de la 18 ani, când eram nesigură pe mine și cu stima de sine sub nivelul mării, când aveam o prietenă mai frumoasă, mai deșteaptă, mai slabă – să-i zicem Eva – și ea avea un iubit – să-i zicem, la întâmplare, Adam – cu care am ajuns eu la mare într-o zi și acolo aproape ne-am sărutat în vreme ce rupeam imaginar pactul făcut cu Eva să nu ne dăm niciuna niciodată la iubiții celeilalte.
Îl caut și îl găsesc relativ ușor pe facebook. În poza de profil arată ca un mix de zeu grec cu James Bond, poartă ochelari de soare și e lângă o motocicletă pe o șosea lungă, goală, genul Route 66. Mă întreb cine i-a făcut poza. Și mi-l imaginez călare pe motorul ăla, cu o tipă mișto lipită de spatele lui, ținându-l de mijloc. O vedeți pe tipa asta? Talie subțire, fundul cambrat că nu o dor lombarii, are 19, maxim 20 ani, pantaloni scurți de jeans, părul blond flutură în vânt, maieu alb mulat, decoltat, sânii rotunzi, mari, nu are sutien – nu știu cum văd asta, că ea e lipită de el, dar sigur are sânii frumoși și sigur sfârcurile i se întrevăd exact atât cât trebuie prin maieu.
Mă mai uit puțin pe profilul lui, are multe poze cu motorul, cu el alergând la bustul gol, cu el la sală… mă întreb cât ridică la piept. Ha! Pun pariu că e dintre ăia care… nu mai știu dacă v-am zis… mă duc la sală de câteva luni și sunt niște aparate de picioare pe care le găsesc mereu la 145 kg și eu mut separatorul ăla de la 145 la 35. Mereu m-am întrebat cine face cu greutăți așa mari. El pare că e fix tipul ăla. Contul lui de Insta s-ar putea numi „145. Adonis 145”.
Și, înainte să-i scriu, îmi schimb poza de profil, pun una cu mine de acum trei ani. Nu râdeți, nu știu cum să mă comport, n-am mai fost niciodată bătrână.
Și-apoi, pentru că proastă nu sunt, îmi vine o idee. Nu o să-i dau mesaj. Mă uit ce prieteni comuni avem, văd pe pagina cui a comentat el cel mai recent și apoi las și eu un comentariu la postarea aia, bazându-mă că Zuckerberg o să facă treaba mai departe. Și, bam!, merge! Aproape instant vine cerere de prietenie de la el. Și mesaj privat „Tu ești?” / „Adam? Vai, nu-mi să cred! Wow, ce surpriză!” / Și el „Ce mă bucur că am dat peste tine!” / Eu dau seen câteva secunde spre un minut și apoi pun smiley face. / El: „Acum că te-am găsit, e musai să te scot la o cafea când ajung în țară.” / Fuck, zic în gând. / Și el continuă „Ești actriță! Ce mișto! Eram sigur că o să ajungi cineva!” / Și eu scriu „Ești în vacanță? Mulțumesc!” / „Nu, m-am mutat în Granada de 10 ani.” / Fuck, fuck! Nu observasem asta. „Granada? Glumești? Am un eveniment privat de prezentat acolo săptămâna viitoare.” Nu am nimic, firește, dar în secunda doi sunt cu Momondo în față și-mi cumpăr bilet. / „E un semn! Te scot în oraș! A mea ești!” / Wow! Wow! Wow! Aș putea să-mi tatuez cuvintele astea – „A mea ești!”.
Trece săptămâna fără să mănânc niciun fir de carbohidrați, îmi înec fluturii din stomac cu multă apă și mă duc de două ori pe zi la sală. Îi spun soțului meu aceeași tâmpenie cu evenimentul privat, scap ca prin urechile acului de propunerea lui de a veni cu mine, îmi rezerv o cameră la un hotel, deși Adam se oferă să mă găzduiască. Îmi răsună în cap vorba mamei, pe care nu am ascultat-o niciodată – „Bărbaților le plac femeile care nu se lasă așa ușor.” Ar fi mândră de mine acum. Mă rog, dacă n-aș fi măritată și n-aș avea doi copii acasă și toate astea…
(Pauză scurtă, actrița își schimbă pe scenă hainele, se aranjează de întâlnire, își pune pantofi cu toc, trage aer în piept, își îndreaptă spatele, zâmbește larg.)
Mamă, ce căldură!, zic eu / Eu m-am obișnuit, zice el. / Păi, de 10 ani, e și normal! (pauză scurtă) Mereu mi-am dorit să mă mut din țară! / Și de ce ai rămas? / Meseria… / Doamne, ești neschimbată! / Mulțumesc. Tu, în schimb, ai pus câteva kilograme! La bicepși și pectorali, mai ales! / Hehehe!! / Mă bucur că ai dat de mine, îi spun. / Da, am un mare talent la asta! Cât a trecut? 20 de ani? / 25, dar cine-i mai numără? zic eu. Și: Incredibil ce coincidență, să am evenimentul ăsta în orașul tău fix acum, când ai dat de mine! / Nici nu știu ei cu cine au de-a face! Îmi vine să le strig la toți „Băăăii, tipa asta e actriță mare în România, băăi! Și eu mă știu cu ea de când mă jucam cu puța-n nisip!” / Cred că erai ceva mai mare de-atât! / Apropo, ce mai face Eva?, întreabă. / Deci apropo-ul la puța lui era Eva! E bine, foarte bine, îi răspund, s-a măritat și ea, a făcut un băiat, a divorțat și acum e și mai bine. / Eu n-aș putea divorța din principiu. / Deci n-ai fost căsătorit până acum? / Nu! Am un băiat de 15 ani, dar stă cu mă-sa în România. / Cum îl cheamă? / Andrei. / Și cât de des te vezi cu el? / Destul de des, la câteva luni. / Și cu ea ce relație ai? / Strict profesională. / Unde profesia e de părinte? / Exact! / Și cum merge? / Ne auzim la telefon o dată pe săptămână, joia, de obicei… Le trimit bani o dată pe lună… Și tot ce le dau pun pe un caiet. / Un caiet? / Da, am fiecare bănuț cheltuit pe curul lui trecut în caiet. Și le trimit și lor copii, să știe că țin cheltuiala. / Și el știe asta? / Normal! / Și ce zice de faza asta? / Nimic, ce să zică? / Nu i se pare bizar? De ce faci asta? Între timp, îmi luasem o sticlă de apă și acum mă chinuiam să o deschid. E un chin pentru mine chestia asta, n-am forță în degete, cred. Și Adam continuă. / Cum de ce? E important să știu cât am cheltuit pentru el! / De ce?, întreb chinuindu-mă să deschid sticla. / Și pentru el e important să știe! / De ce?, insist eu și cu întrebarea, și cu sticla. / Așa! Mâine-poimâine când eu o să fiu bătrân și el în forță, o să scot caietul și-o să-i arăt! / Glumești, nu? Pun un șervet și mai fac o încercare, în vreme ce prin cap îmi trece gândul că soțul meu mi-ar fi deschis sticla în secunda doi. / Adam zice Deloc! / Schimb subiectul și îi spun că am doi copii. / Doi! Wow! Mie-mi ajunge unul, e complicat cu copiii… / Dar… / Ce? / Nimic. / Ce? Spune-mi! / Nu știu, mă gândeam că nu l-ai crescut tu, oricum!… / Asta pentru că tu crezi că e ușor să educi prin telefon un adolescent! / O oră pe săptămână? / Și de restu’ îmi fac griji. Îi trimit video-uri cu exerciții, mă filmez eu și îi trimit cum să le facă corect, i-am făcut abonament la sală, crezi că se duce? / Nu se duce? / Stă după fusta mă-sii! Mi-e și teamă să nu fie d-ăla. / ? / Fetiță. / Nu-mi spune c-ai avea o problemă! / Eu nu. El, da. L-aș bate zi și noapte până și-ar reveni. / Să-și revină, zici! / Eu sunt foarte tolerant, să știi! Foarte! Și cu țiganii, și cu ciorile astea, că p-aici sunt multe… / Wow! Și vreau să schimb iar vorba și mă uit după chelner să comand ceva de mâncare, dar el continuă. / Eu asta nu-nțeleg, de ce să-ți placă bărbații, când sunt atâtea femei frumoase! Să ți-o tragi în cur, iartă-mă, te rog, dar așa ceva nu înțeleg, nu tolerez! / Să-nțeleg că nu-ți place sexul anal? / Ăăă? Să-l fac eu? Cu femeile mele? Ba da, dar ce treabă are? E altă mâncare de pește! / Mâncare de pește, da, aș putea mânca ceva, gândesc. Și zic: Ce gașcă mișto eram! / Unde mai găsești așa prieteni buni în ziua de azi!?, îmi dă și el dreptate. / Câte prostii făceam! / De ce zici prostii? Ce, să iei pe șestache mașina lu’ tac-tu și să pleci cu prietenii noaptea să înotați toți în lac e prostie? / Nu, nu, zâmbesc eu și mă bucur de noua discuție. / Să fure toți băieții din gașcă chiloți din magazine pentru toate fetele din gașcă e o prostie? / E chiar romantic și pasional! / Să vrei să o săruți pe cea mai bună prietenă a iubitei tale e o prostie? / Simt cum întrebarea lui face piruete în stomac la mine. Îți amintești și tu?, îl întreb. / Normal… adică… uneori… mă rog… probabil destul de des… / Și? Ce crezi că s-ar fi întâmplat dacă nu suna Eva? / Evident că totul devenea… / Romantic?, întreb. / Și el răspunde: Sexual, mai degrabă. / Și eu zâmbesc și mă uit în ochii lui. / Dar niciodată nu e prea târziu, continuă el / Și vorbele lui continuă dansul în stomacul meu și eu continuu să mă uit în ochii lui, la buzele lui cu nerușinare, fără să mă opresc. Mă uit cu disperare, fără să mă gândesc. Uit toate tâmpeniile pe care le-a spus până atunci. Nu am în cap decât „A mea ești” și „Niciodată nu e prea târziu.” Și apoi îl aud: / Și ce ziceai că faci după cină? / Vrei să îmi arăți colecția ta de timbre?, îl întreb. / Ce colec… A, glumești?! Da, oarecum… / Ce? Ai colecție, dar nu e de timbre! E de poze nud ale tuturor tipelor cu care ai fost! / Nu, dar ești pe-aproape. / E o colecție de… filme porno cu tipele cu care ai fost! / Nu. / E o colecție de cranii ale tuturor tipelor pe care le-ai dus la tine în apartament și le-ai ucis mișelește. / Da, asta. Plus un sertar cu poze de pe când eram tineri și frumoși. Mai ales eu. / Da, Cel tânăr și frumos – ăsta e numele tău de indian. / Ăsta e numele vechi. Acuma e Cel care se preface că vorbește cu tine, dar, de fapt, se gândește doar cum o să ți-o tragă, mai încolo un pic. / Ți-au dat indienii-ăștia un nume destul de direct! / Da, așa le dau ei! Foarte clare și… / Sexuale? / Romantice voiam să zic. / Câtă emoție, câtă empatie! / Mamă, ce vă place cuvântul ăsta, „empatie”… / „Vă?” / Da, la toți ăștia care îl folosiți. Toți „reziștii”. Pun pariu că ai fost în piață, nu? / Am fost, normal!, zic și mă mir cât de repede a deviat discuția iar. Mi-am și luat niște gaze lacrimogene în față, îi spun. / Și, ți-a prins bine? Le-ai arătat tu lor?, mă întreabă. / Nu înțeleg ce vrei să zici. / Ce treabă aveai tu să te duci la război? Că era război, știai că te duci la război! Și apoi, ce treabă au femeile cu politica, cu protestele? / În primul rând, NU știam că mă duc la război, ci la un miting! Și doi: what?? Și-acum vine cea mai tare fază! / Femeile sunt cea mai minunată creație a lui Dumnezeu. Ele trebuie protejate! Femeile sunt slabe, au uter, fac copii și vor pace. Bărbații sunt inteligenți, au mușchi, fac sex și vor războaie. E simplu! Dumnezeu nu a făcut femeile să fie „reziste”. Ele trebuie, cel mult, să reziste fără să plângă când taie o ceapă. Atât! Bărbații duc războaiele, femeile duc copiii la școală! Pentru mine, femeile sunt icoane, trebuie ținute în casă!
Și-n momentul ăsta îmi trece prin cap gândul că zeul ăsta grec trebuie să o aibă foarte mică. Îl vizualizez ca pe o statuie de erou antic, soclu înalt, statuie impunătoare, penis minuscul și mă bufnește râsul și explozia mea de râs sparge statuia asta în bucăți mici, mici, mici.
Și brusc mi se face dor de soțul meu și de mâncarea bună pe care o gătește el în fiecare seară și de vinul rece pe care îl împărțim și jumătatea lui e mereu mai mare decât a mea, dar asta e bine și amuzant pentru amândoi. Mi-e dor până și de obiceiurile lui tâmpite – când își pune picioarele pe masa de cafea, când își lasă șosetele în sufragerie, când păstrează toate cutiile de la absolut toate obiectele cumpărate și trebuie să ne certăm de fiecare dată ca să aruncăm câteva, când preferă să stea pe canapeaua din sufragerie decât să ieșim în oraș… Și-mi dau seama că prefer să mă cert cu soțul meu pentru toate aceste nimicuri decât să mai stau o secundă la masa asta.
Îmbătrânesc și pentru prima dată în viața mea nu traduc asta prin „Vreau să dau timpul înapoi”, ci prin „Vreau să petrec cât mai mult timp cu oamenii pe care îi iubesc.”
Așa că mă ridic și plec. Fără să spun nimic. Fără să mă uit înapoi.
7.
Fac 43 de ani azi. Sunt atât de bătrână, încât aveam 14 ani când am văzut prima pereche de blugi, 21 când am deschis primul geam electric la o mașină, 25 când a venit anul 2000, iar calculatorul a apărut în viața mea când eram la al doilea job, deja!
Sunt atât de bătrână, încât, pe vremea mea, la party-uri, lumea dansa în perechi. Eram expertă la fox. Ăștia mai tineri nu știți voi cu foxul, voi dansați din palmă (face un gest cu mâna ca și cum ar ține ritmul muzicii). Pentru voi, super-eroii sunt de la Marvel, pentru mine erau de la Petre Ispirescu.
Pe vremea mea, cererile de prietenie erau scrise de mână, pe hârtie. Întâlnirile ți le dădeai pe telefonul fix și te vedeai la ceas la Universitate. Dacă apărea ceva, nu aveai cum să-l mai anunți și te aștepta tipul ăla până se ofilea trandafirul. Că așa era – trandafiri pentru întâlniri și garoafe pentru restul – profesoare, nunți, înmormântări.
Sunt atât de bătrână, că pe vremea mea, toate telefoanele sunau la fel, mașina de spălat doar spăla, nu și clătea, iar fierul de călcat cântărea mai mult decât greutățile pe care le folosesc acum la sală pentru bicepși.
De ce să nu recunosc, sunt atât de bătrână, încât îmi trebuie un selfie-stick să citesc mesajele de pe telefon și știu personal mai mulți oftalmologi decât barmani.
Sunt atât de bătrână, încât copiii mei au început să fumeze! (își aprinde o țigară) Și eu să fac scandal pentru asta!
Mda. În weekend plec la Valea Doftanei. Sunt atât de bătrână, încât am verificat de marți pe waze cât o să fac până la acolo dacă plec sâmbătă la 7 dimineața. Valea Doftanei… de la o vârstă, totul se duce la vale – sânii, pielea de pe față, lacrimile, timpul.
Sunt atât de bătrână, că îmi fac poze mai de la distanță. Și când mă întreabă vânzătoarele ce fel de pantofi caut, primul meu răspuns e „comozi”. Apropo de magazine, sunt atât de bătrână, că încă dau ca punct de reper magazinul Eva.
Sunt bătrână și mă tot plâng soțului meu despre asta. Și el la un moment dat, mi-a zis „Nu te mai gândi că ești bătrână. Ești, dar nu te mai gândi!” Te iubesc, iubitule! (îi face cu mâna în sală)
Dar e ok, asta e viața! Azi ești tânără, mâine, dacă nu îți vine ciclu, te gandesti că ai intrat la menopauză.
Azi ești tânără, mâine îți iei aspirator-robot și te bucuri ca un copil când îți aduce curierul tigaia de fontă.
Azi ești tânără, mâine ai colegi care au părinții mai tineri ca tine și tu dai de cinci ori scroll down să ajungi în formularele online la anul nașterii tale.
Există și avantaje, nu zic nu! Azi ești tânără, mâine îți ajung banii de la un salariu la altul. Sau: azi ești tânără și mâine nu mai ai ce epila. Sau chiar: azi ești tânără și mâine îți zice lumea că arăți tânăr! Sau azi ești tânără și mâine te trezești fără alarmă.
Azi ești tânără și mâine faci glume cu Azi ești tânăr, mâine…
Azi ești tânără și mâine te trezești fără alarmă. Am mai zis-o p-asta? Normal, pentru că azi ești tânără și mâine te repeți.
Azi ești tânără și…
(pauză)
Azi ești tânără!
SFÂRȘIT