Dor de Thassos

Mai sunt trei zile până ajungem în Thassos, dar ne e așa de dor, încât vorbim numai despre miei la proțap, htipiti, buiurdi, papuțaki, caracatițe și calamari.

Ne e dor de restaurantul lui Pachis – proprietarul, Margaritis, ne recunoaște an de an. Nu știu cum e posibil, dar într-un an ne-a întrebat cum de nu am mai venit cu mama, ca anul anterior! Și are o terasa enorma, plină la orice oră, zi de zi.

De-abia așteptăm să mergem iar la taverna din Megalos Prinos – aici e ca și cum ai avea loc la lojă să admiri apusul.

Maria e nerăbdătoare să înoate, să bea mojito (îi dăm voie în vacanțe să bea cocktailuri slabe), să citească la umbră, pe un sezlong.

O să mergem și cu Max. Și pentru că e membrul familiei noastre, și pentru că, operat la șold, are nevoie de înotat. Parcă îl văd cum o să doarmă în geamantan, cu prima ocazie cu care îl uit deschis. Mereu face așa! 🙂

Vă ținem la curent!