Prima dată când am vorbit cu Oana Pellea a fost la Estivalul de teatru. Până atunci o respectam, de atunci încoace o admir.
A fost o experiență memorabilă pentru mine să stau la câțiva centrimetri distanță de ea și să îi văd lacrimile curgându-i pe față când povestea despre copilăria ei, despre părinți, despre locul pe care îl păstrase gol pentru tatăl ei, în primul rând, pe centru, la primul ei spectacol după ce el murise. Și ce credeți, în seara aia, la Estivalul de teatru, într-o sală plină ochi, rămăsese un loc gol în primul rând, pe centru.
A spus multe lucruri importante în seara aia, s-a râs mult, s-a plâns mult. Și am zis atunci că imediat ce prind un pic de timp liber, o să scot câteva dintre ideile care m-au atins pe mine cel mai mult. Le las aici, acum și mai jos pun și înregistrarea video a Estivalului de teatru cu Oana Pellea.
„Cu vârsta am fost din ce în ce mai atentă la orgoliul meu. M-am ivit pe lume destul de orgolioasă și-acum de câte ori scoate capul, de atâtea ori îi dau la cap. Sunt foarte atentă la orgoliu, detest orgoliul meu în primul rând și apoi orgoliul din oameni. Eu, eu, eu… Nu există <Eu>! E tot timpul <Împreună>! Tot timpul!”
„Teatrul este pe lumea asta ca să încerce să facă oamenii să se întâlnească cu sine, să încerce să facă oamenii mai buni, să încerce să arate oamenilor, chiar dacă îl arată pe Richard al III-lea, ce se întâmplă în creierul și în viața unui criminal sau unui dictator ca să nu se repete. Adică cred că există și o latură mare, educativă, spirituală, mai ales. Sigur că există și teatru de divertisment și, când e făcut bine și fără vulgarități, este excepțional. Ador să râd într-o sală de teatru! Teatrul poate să fie oricum, numai să fie bun, de calitate! Cred că de asta avem nevoie de teatru, ca să vedem că lumea asta poate să fie și bună, ca să vedem că e o lume idealã, chiar dacă-mi arată atrocități. Eu stau în sală și văd niște chestii oribile pe scenă și mă gândesc <Uite, în viața mea nu e așa ceva!> sau <Să mă feresc de asta!> Și poate e un mister! Poate că teatrul există ca să existe misterul în continuare.”
„O să ziceți că mint, dar eu n-am regrete. Adică, cu vârsta, începi să înțelegi că s-a întâmplat cum trebuia să se întâmple. Chiar tot! Și că viața îți oferă, chiar atunci te dă cu capul de pereți sau pierzi pe cel mai drag sau pe cea mai dragă! Mai important decât ceea ce ți se întâmplă este răspunsul tău la ceea ce se întâmplă, e alegerea ta față de ceea ce ți se întâmplă. Eu puteam la moartea lui tata sau a mamei să o iau pe un drum sau pe altul. Vorbim de cruci, de destin… Depinde totul de alegeri, am convingerea faptului că poți întotdeauna să alegi între bine și rău. Răspunsul tău contează! Să îl alegi tot timpul pe cel care te duce mai departe, chiar dacă apoi există suferință. Pentru că viața asta este o călătorie minunată. Noi tot timpul zicem că e important să ajungem undeva: <Plec din A și ajung în B.> Or, nu e important asta! Așa e și când te naști – te naști și mori. Important e cum parcurgi drumul ăsta. Iar pe drumul ăsta sunt mii de piedici. Totul e cum le primești tu, cum nu te lași învins. Chiar dacă plângi doi ani de zile după moartea unui părinte. Dar, după aia, e o alegere – rămân acolo sau merg mai departe?”
Să vă uitați și la înregistare, promit eu că o să vă placă tot ce zice ea, nu doar ce am scos eu aici!
Foto articol: Augustina Iohan.