Câteva curiozități despre Myanmar

Myanmar

Suntem în Myanmar, v-am mai povestit, ne-am organizat singuri o excursie pentru trei săptămâni. În primele două săptămâni suntem șapte prieteni, în ultima mai vin trei. E un maraton, deși vedem doar două țări, Myanmar și Sri Lanka. Despre Myanmar voiam să vă povestesc acum, ce mi s-a părut curios aici:

  1. Mașinile circulă pe dreapta, dar volanele sunt tot pe dreapta. Dacă e adevărat ce mi-a explicat un taximetrist, istoria e așa: în anii 70, conducătorul țării, fostă colonie britanică, a vrut atât de mult să se rupă de tot ce însemnase Anglia, încât a decis să schimbe și circulația rutieră. A întrebat și un astrolog ce părere are și el l-a sfătuit în aceeași direcție. E drept, zice, pe vremea aia, trecea o mașină la o jumătate de oră pe stradă, deci nu a fost complicat. Și cum după război, Myanmar primea compensații de la Japonia sub formă de mașini, iar în Japonia mașinile au volanul pe dreapta, birmanezii s-au învățat încet-încet să circule în felul ăsta dacă nu unic, atunci rar. Obiceiul s-a păstrat în timp, întrucât birmanezii au tot cumpărat mașini second hand de la japonezi.
  2. Bărbații poartă niște fuste, niste fețe de masă cusute la capete, de fapt, pe care le leagă la mijloc. Portul cel mai frecvent la bărbați e format din șlapi, fața de masă, cămașă și dinți roșii. Dinți roșii pentru că mestecă niște substanțe împăturite într-o frunză verde. Le tot mestecă pe astea, apoi scuipă pe jos, abundent și des, salivă roșie. Dinții le rămân roșii și ochii un pic tulburi.
  3. Femeile poartă rochii lungi și se feresc de soare cum pot – cu pălării, ținând în dreptul feței orice duc în mână și chiar dându-se pe față cu o tanaka – substanță făcută din trei pudre. Ni se spune că are rol și de protecție solară, și de hidratare, și de frumusețe.
  4. Țesăturile din fibră de lotus – cele mai urâte, greu de făcut și scumpe lucruri de aici. Pentru o eșarfă, o femeie lucrează 20 de zile și are nevoie de 4000 de plante. În funcție de mărimea eșarfei, costul este între 90 și 900 dolari. Dar sunt urâțele rău, nici în poză nu au ieșit bine! 😊
  5. Birmanezii își exprimă respectul, politețea, dând sau primind chestii cu ambele mâini. De pildă, dacă o chelneriță îți aduce restul și ți-l întinde cu mâna dreaptă, mâna stângă sprijină delicat antebrațul drept.
  6. Sunt bolnavi la cap cu aerul condiționat în autobuze. Am dormit două nopți în autobuze, pe distanțe mari pe care nu am fi vrut să le facem ziua, ca să nu simțim că pierdem timpul. De fiecare dată a fost un frig oribil. Termometrul din autobuz ne arăta 15 grade OUT, 13 grade IN. Dau, e drept, niște păturici cu care poți să te învelești, dar nici păturicile, cafeaua 3 în 1 caldă pe care ne-au oferit-o, șosetele cele mai groase, gecile, îmbrățisările pe două locuri, încovrigările pe propriul loc nu mi-au oprit dinții din clănțănit.

Myanmar e o țară minunată. Oamenii ăștia zâmbesc cu toți dinții mereu, sunt foarte prietenoși, nu simți că vor banii tăi cu orice preț, ca în Thailanda sau, puțin, în Vietnam. Am vizitat până acum Yangon, Kandy, Inle Lake, Mandalay. Mai avem Bagan și apoi zburăm în Sri Lanka la plajă o săptămână.

 

Tagged with: