Mă duc să învăț

logo_DSP

Am tot vorbit aici despre ce facem noi3 în timpul liber și mai puțin despre ce muncim sau ce învățăm, iar acum, pentru că s-au adunat câteva evenimente la care o să merg în perioada următoare, mă gândesc să vă povestesc un pic și despre acest capitol din viața noastră.

Eu și Lucian avem din 2005 o agenție de PR, se numește DeciSePoate. E o agenție mică și fericită, cu clienți mari și constanți, deci, implicit, fericiți 🙂 De câțiva ani, Lucian a făcut și www.ehealthromania.com unde vorbește despre tot ce e la granița dintre sănătate și tehnologie. I se potrivește ca o mănușă!

Deci ne interesează tot ce ține de comunicare. Ăsta e motivul pentru care mă voi duce în perioada următoare la:

Webstock.

E cel mai mare eveniment de Social Media din România, toți pasionații de online sunt acolo – bloggeri, vloggeri, influenceri, piariști, specialiști Social Media… Conferința ține toată ziua, iar seara se dau premii pentru cele mai bune proiecte în Social Media din ultimul an. E mult de învățat din proiectele nominalizate. Îmi doresc doar să nu mai aud despre ”taberele” formate din ”piariști” și ”bloggeri”. Păi, suntem piariști/bloggeri sau suntem oameni? 🙂 Ce vreau să zic – nu cred în categorii / clase / turme. Cred că există oameni și oameni! Mă rog, subiectul e amplu, merită o discuție separată.

Tabăra de fotografie pentru bloggeri 13

Ăsta e un proiect al lui Cristi Șuțu de la Foto Union în colaborare cu Kaufland Romania. Mergem 13 bloggeri pasionați de fotografie să facem poze celor 450 de voluntari care vor construi 36 de case în 5 zile în Bacău. În prima zi pe șantierul Big Build 2017 se vor afla doar fundațiile, iar în ziua a 5-a locuințele vor fi ridicate în proporție de peste 70%. Mie mi se pare absolut uluitor proiectul, mi-ar plăcea să fiu în echipa Habitat for Humanity Romania care organizează toată treaba asta!

Crisis Aftermath

E o conferință organizată de GMP PR unde vin speakeri de la Google, NATO, Bitdefender, TUI Group care vorbesc din experiențele proprii despre situații de criză în PR. Îmi aduc aminte că la începuturile mele în PR, asta voiam să fac: PR de criză. De la o vreme însă, începi să pui mai mult preț pe vremurile de pace, decât pe adrenalina din timpul situațiilor de criză 🙂 Dar nu prea ai cum să ratezi conferința asta dacă lucrezi în comunicare!

Mi se pare un semn că pe site-ul evenimentului am citit azi că ”fiecare criză este o oportunitate să îți crești brandul” și tot azi citeam pe Facebook despre o super campanie făcută de o pârtie de ski. Snowbird, așa se numește pârtia, a transformat în ad review-ul unui schior care îi dădea doar o stea, pe motiv că e prea dificilă. Echipa de marketing a înțeles că asta e o super ocazie să se promoveze către core-target-ul lor.

The Power of Storytelling

Evenimentul acesta este, cum să vă spun eu?, este Raiul tuturor celor care iubesc scrisul, celor care sunt sau visează să ajungă storytelleri. V-am mai spus și nu e o metaforă, mie mi se face pielea de găină numai la gândul că voi sta în aceeași sală cu oameni nominalizați sau chiar câștigători ai Premiului Pulitzer. Adică, pe bune acum, ce poate fi mai mult de atât?! Conferința o să fie pe 21 și pe 22 oct, iar biletele s-au terminat de vreo săptămână, deja. Puteți însă să vă rezervați loc din vreme la lansările din cadrul Festivalului care e de pe 16 pe 22. De pildă, pe 17 oct este lansarea în limba română a cărții Juniper, fetița născută prea devreme, în prezența autorului (câștigător de Pulitzer!). Sau pe 18 oct puteți să învățați să faceți un podcast. Ori pe 19 oct puteți să beți o cafea cu Jacqui Banaszynski, jurnalist și editor veteran, câștigătoare și ea a premiului Pulitzer. Cred că nimic nu mi-ar plăcea mai mult decât să am iar 19 ani, să fac Jurnalistica în State și să o am profesoară / mentor pe femeia asta!
Aștept conferința aceasta din momentul în care s-a terminat anul trecut.
Este un eveniment unde la anul aș vrea să îmi conving fiecare client al agenției să plătească intrarea pentru câte un ziarist/blogger/storyteller.

M-am lungit, știu, dar sunt evenimente frumoase, sunt lucruri care mă pasionează. Sper ca la finalul articolului să nu vă simțiți cum mă simt eu când îmi povestește Lucian de bărcile de aluminiu de cinci metri 🙂