De văzut: Hughie de Eugene O’Neill la unteatru

hughie eugene oneill

unteatru ne-a invitat să vedem în avanpremieră Hughie de Eugene O’Neill. Ne-am simțit norocoși și importanți și am răspuns „Prezent”

Trebuie să știți din capul locului că au beneficiat de invitație doar Maria și Lucian, adică doar2 din noi3, fiindcă Laura e în tabăra de fotografie în Deltă. De ce e asta important pentru voi? Pentru că, în doi fiind, părerile adolescent – adult au fost perfect egal împărțite și încă mai dezbatem ce-ar trebui să vă spunem despre piesă.

Opinia pentru adulți întâi, pentru că scriem articolul de la calculatorul meu (Lucian): mergeți și vedeți piesa. Neapărat. Dacă aveți peste 30 de ani, ar fi bine. Dacă sunteți corporatiști, e obligatoriu. Dacă aveți regrete, întrebări, adicții, e despre voi.

Citește și Piese de teatru bune, pe care vi le recomandăm

O’Neill e în top 3 autori americani la mine. Orice-ai vedea, „Lungul drum al zilei către noapte” de la O’Neill, „Un tramvai numit dorință” al lui Tennesee Williams sau „Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, sunt povești care dau peste cap un corporatist de peste 30 de ani, cu întrebări, regrete și adicții. (n.a. partea bună, Un tramvai numit dorință se joacă încă, de ani buni, și tot la unteatru)

Hughie țintește în exact același loc, cu un mesaj scurt, dar extrem de concentrat. Un singur act, două personaje, aproape un monolog. „Viața e moartea când vrea să se dea mare”, zice la un moment dat Erie, personajul principal desenat super-credibil de Richard Bovnoczki. Nu vă zicem mai mult.

Doar despre piesă, un pic. Scrisă cam în aceeași perioadă cu „Un tramvai numit dorință”, „Hughie” trebuia să fie prima dintr-o serie de 8 piese într-un act în care un personaj să povestească altuia despre cineva care a murit. O’Neill n-a văzut „Hughie” pusă în scenă.  Premiera a avut loc în ’53, la 5 ani de la moartea dramaturgului, mai întâi în Suedia și apoi, imediat la New York. Dar tot așa s-a întâmplat și cu „Lungul drum…” Ba chiar și unul dintre premiile Pulitzer le-a primit postum (a primit 4 premii Pulitzer și un Nobel pentru literatură).

Maria: „Mă uitam din când în când la tata și admiram cât into-the-piesa era. Ca un copil de-a opta ce sunt, tema piesei m-a întrecut nițel, cam intensă, dar asta nu m-a făcut să nu apreciez cât de genial a jucat Ricky (din nou). Doamne, cât de mult îm place actorul ăsta!

Citește despre piesa favorită a Mariei, O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții.

Dacă vreți și o variantă în engleză a piesei, căutați-o pe net pe cea cu Forest Withaker în rolul principal. E cea mai recentă, 2016 cred, The New Yorker a scris despre ea.