Avem un copil bun, iar articolul ăsta este despre ea, este pentru ea.
Amsterdam, prima dimineață acolo:
Cobor în living, unde doarme Maria. E 8 dimineața și mă bucur că nu aud nimic din camera ei, semn că încă nu s-a trezit. Dar nu-i așa. O văd pe Maria lungită pe jos, pe covor, în cămașa de noapte roz cu ouă ochiuri desenate pe ea (e preferata ei, e veselă). Pe cap încă are masca de noapte roz pe care scrie caligrafic ”Oare când nu pot dormi, oile numără oameni?” (o poartă pe ochi în fiecare noapte. Mulțumesc, Anca Ciuciulin, pentru ea!). Mâna stângă, cu manichiură albă, ține colțul unei coli A4. Mâna dreaptă, cu brățara Pandora și stiloul roșu, scrie o compunere la română. În urechi are căști, legate la telefonul rezemat de o doză de Coca-Cola rămasă de-aseară. Lângă ea, o ciocolată Milka cu biscuiți stă jumate pe ghidul de admitere la liceu, jumate pe o carte nouă de Rainbow Rowell, o scriitoare care îi place. Nu știu despre ce scrie tipa asta, dar când citește, de multe ori chiar așa cum învață, cu căștile pe urechi, Maria râde în hohote.
Avem un copil bun.
Nu o dată ni s-a întâmplat să ne spună prieteni, cunoscuți că își doresc un copil doar pentru că le place de Maria, doar pentru că și-ar dori ca viitorul lor copil să fie precum Maria. Nu o dată ni s-a întamplat să ne întrebe lumea dacă Maria face home schooling, dat fiind că o luăm cu noi prin toate călătoriile noastre.
Maria o să aibă săptămâna viitoare evaluarea națională, adică examenul de intrare la liceu. Săptămâna trecută era cu noi în Amsterdam, iar caietele și culegerile de română și matematică ne însoțeau. Ne urcam pe biciclete, caietele săltau în rucsac. Ne opream într-o cafenea, caietele răsăreau pe masă. Mergeam la muzeu, intrau la loc în rucsac. Ne odihneam pe iarbă, le punea Maria la treabă.
Avem un copil bun.
Nu avem nicio emoție, nicio grijă în privința examenului. Ea și-a făcut un top al liceelor, profilelor preferate, și firește, e vorba de Lazăr, Spiru și altele din Top 5, dar mie, nouă, ne e suficient dacă intră la o clasă din Top 15. De altfel, noi i-am dat deja cadoul pentru reușita la examen. Pentru că, de fapt, ce contează pentru noi este evoluția ei din anul ăsta, strădania ei, felul ei responsabil de a-și lua caietele în vacanțe, de a se interesa de licee, de a învăța fără să o batem noi la cap.
Avem un copil bun.
Să nu ne înțelegeți greșit, avem și noi problemele noastre. Nu mănâncă atât cât ne-am dori. Nu înțelege de ce nu îi alimentăm cvasi-dependența de branduri și de cosmetice. Nu ne iese din prima să o facem să înțeleagă importanța punctualității. Etc.
Dar avem un copil bun. Tare bun!